Parlamentul a aprobat programul Start-up Nation pentru sprijinirea IMM-urilor

Programul Start-up Nation, prin care IMM urmează să primească de la stat ajutor nerambursabil de până la 200.000 de lei (aproximativ 44.000 de euro) a fost aprobat de Parlament, înjumătăţind numărul locurilor de muncă pe care IMM vor fi obligate să le creeze, din cauza creşterii salariului minim.

1422 afișări
Imaginea articolului Parlamentul a aprobat programul Start-up Nation pentru sprijinirea IMM-urilor

Parlamentul a aprobat programul Start-up Nation pentru sprijinirea IMM-urilor

Finanţarea poate fi obţinută de firmele înfiinţate după data de 30 ianuarie 2017. Nu vor primi finanţare întreprinzătorii care în afara firmei cu care se înscriu în program, au fost acţionari într-o firmă din acelaşi domeniu, în anul precedent sau în anul în care aplică, până la data deschiderii înscrierilor în program.

Deputaţii au redus numărul de locuri de muncă pe care un anteprenor ar fi trebuit să le creeze, potrivit textului OUG, de la două la unul singur, beneficiarii Start-up Nation având obligaţia să menţină locul de muncă nu trei ani cum a propus Guvernul, ci doi.

Comisia de industrii a motivat că angajarea a minim doi salariaţi şi menţinerea acestora pe o perioada de trei ani, în situaţia creşterii salariului minim anual 2017 -2020, ar costa antreprenorul 159.600 lei, ceea ce ar însemna o diminuare drastică a fondului de investiţii aferent proiectului, potrivit raportului adoptat de plenul Camerei Deputaţilor.

"Astfel, reducerea obligativităţii la 1 loc de muncă menţinut pentru 2 ani înseamnă si reducerea cheltuielilor salariale la 49.800 lei, ceea ce conduce la alocarea unui fond pentru investiţiile de capital de 150.200 lei din valoarea proiectului", au susţinut deputaţii din Comisia de industrii, potrivit sursei citate.

Programul va funcţiona pe baza rambursării investiţiilor făcute de către antreprenori, dar va fi posibilă şi decontarea cererii de plată (antreprenorul achiziţionează echipamente, iar furnizorul îi emite o factură, care este plătită de stat în contul antreprenorului).

Grila de punctaj indică o susţinere pentru sectorul de producţie, programare IT şi industriile creative, care vor obţine punctaje mai mari decât serviciile şi comerţul. De asemenea, vor primi un punctaj mai mare firmele care angajează tineri absolvenţi sau şomeri.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat urmează să emită un ordin pentru aprobarea normelor de aplicare.

Se aşteaptă ca sesiunea de înscrieri în program să se deschidă în a doua jumătate a lunii mai 2017.

În expunerea de motive a Proiectui de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii se arată că, în România 99% dintre companii sunt IMM, care produc 60% din PIB şi angajează 60% din forţa de muncă.

De asemenea, se mai arată că: “Mediul de afaceri se găseşte într-un moment caracterizat de pesimism cu privire la dezvoltarea mediului economic (13,78% dintre companii apreciază că evoluţia mediului de afaceri românesc va fi favorabilă IMM-urilor), de dificultăţi în depăşirea problemelor de ordin birocratic ( 61,41% dintre IMM-uri consideră că birocraţia este principala problemă în dezvoltarea afacerii) şi de lipsă de interes în accesarea programelor cu finanţare europeană (81,66% dintre întreprinzători intenţionează să nu acceseze fondurile structurale în perioada următoare)”.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici