Reacția BNS, după ce Guvernul a decis scăderea accizei la motorină: Va avea un impact pozitiv imediat asupra prețurilor la pompă
BNS a salutat, joi, decizia Guvernului de a scădea acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, în contextul crizei carburanților.
Potrivit unui comunicat de presă, BNS subliniază că măsura „va avea un impact pozitiv imediat asupra prețurilor la pompă și, implicit, asupra costurilor suportate de populație și de mediul de afaceri”.
BNS subliniază că a propus această măsură, printre altele, săptămâna trecută, în locul unor intervenții administrative asupra prețurilor.
„În același timp, apreciem faptul că Executivul adoptă, chiar și parțial, o soluție recomandată de BNS încă de săptămâna trecută, respectiv utilizarea instrumentelor fiscale – în special reducerea accizelor – în locul intervențiilor administrative în formarea prețurilor”, se mai arată în comunicatul emis.
Totodată, BNS susține că nu există motive pentru a invoca pierderi bugetare, în condițiile în care veniturile din accize și TVA au depășit estimările inițiale, pe fondul scumpirii carburanților. În plus, organizația subliniază că măsura, deși este una corectă, nu este suficientă, și cere revenirea accizelor cel puțin la nivelul de la finalul anului 2025
„Atragem atenția Guvernului că nu există motive pentru a invoca eventuale pierderi bugetare ca urmare a acestei măsuri. Veniturile din accize și TVA au depășit deja estimările pe baza cărora a fost construit bugetul, pe fondul creșterii accelerate a prețurilor la carburanți. În aceste condiții, este firesc ca o parte din aceste venituri suplimentare să fie returnate economiei reale. Considerăm că reducerea actuală a accizei este un pas în direcția corectă, dar insuficient. BNS își menține solicitarea ca accizele să revină cel puțin la nivelul de la finalul anului 2025, măsură care ar genera o scădere mai consistentă a prețurilor și ar contribui la stabilizarea economiei”, anunță BNS.
Guvernul scade acciza la motorină cu 30 de bani pe litru
Grupul de lucru constituit la Guvern pentru gestionarea crizei carburanților a stabilit joi, 2 aprilie 2026, soluția pentru reducerea prețului motorinei la pompă, în urma discuțiilor cu operatorii din piață, a anunțat Palatul Victoria.
Va fi aplicată o reducere a accizei la motorină cu 30 de bani pe litru. Totodată, nu va mai fi permisă decât o actualizare pe zi a prețurilor la pompă, arată sursa citată.
În urma discuțiilor cu operatorii, s-a ajuns la concluzia că alte variante de lucru aflate pe masă nu ar fi fost aplicate unitar și ar fi provocat distorsiuni în aprovizionarea cu carburanți. Totodată, stabilirea soluției a ținut cont de limitările bugetare ale României.
„Decizia grupului de lucru urmează să fie implementată printr-o ordonanță de urgență ce va fi adoptată într-o ședință extraordinară a Guvernului, cel mai probabil vineri”, potrivit Guvernului.