Record pentru acţiunile Apple. Cum poţi deveni acţionar la compania producătoare de iPhone

Acţiunile companiei Apple, cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, au atins ieri maximul istoric de 400 dolari/titlu în predeschiderea şedinţei de tranzacţionare din SUA, pe fondul unui profit trimestrial record de 7,3 mld. dolari. Puţini români ştiu însă că iPhone-ul, cel mai popular produs Apple, le poate aduce beneficii şi ca investitori dacă au cel puţin 10.000 de dolari disponibili, cunoştinţe financiare peste medie şi timp după orele de program pentru că bursele americane se deschid la ora 16.30.

473 afișări
Imaginea articolului Record pentru acţiunile Apple. Cum poţi deveni acţionar la compania producătoare de iPhone

Apple (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Când a fost lansat în 2007, primul iPhone a stârnit mult entuziasm în rândul consumatorilor români care, prin fiecare telefon cumpărat, au pus umărul la creşterea veniturilor companiei americane Apple şi indirect la aprecierea acţiunilor companiei tranzacţionate pe NASDAQ, cea mai mare bursă din lume.

Dacă odată cu primul iPhone cumpărat în anul 2007, un consumator român ar fi cumpărat şi acţiuni Apple (simbol AAPL) de pe bursa americană, şi-ar fi triplat banii până în prezent. O acţiune Apple a ajuns ieri la preţul maxim de 400 de dolari. Comparativ, preţul unui iPhone variază între 500 şi 800 de dolari în România. Deşi a adus un profit mai mult decât mulţumitor investitorilor pe bursă în ultimii ani, Apple nu a distribuit niciodată dividende. Altfel spus, Apple nu a împărţit niciodată profitul cu acţionarii.

Investiţia în acţiuni ale producătorului iPhone sau în cele ale altor mari corporaţii americane, precum Google, Microsoft, IBM, General Electric sau Procter&Gamble, este mai complicată decât achiziţia produselor în sine, dar şi mai costistitoare, având în vedere că o singură acţiune Apple costă 400 de dolari, şi mai riscantă, pentru că investitorul poate pierde bani.

Citeşte mai multe despre cum poţi deveni acţionar la Apple pe www.zf.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici