Şase din 10 din români întâmpină probleme când apar cheltuieli importante, relevă un studiu asupra bugetului personal în România
O parte dintre români evaluează situaţia lor financiară la un nivel mediu, având bani suficienţi pentru nevoile curente, dar în cazul unor cheltuieli mai mari deja apar problemele. 1 din 5 locuitori ai României nu are probleme atunci când vine vorba de cheltuieli mai mari, în timp ce 1 din 10 români îşi poate permite economii, potrivit studiului citat.
Peste 15% din respondenţi susţin că banii pe care îi câştigă se termină adesea înainte de sfârşitul lunii şi nu sunt suficienţi nici pentru a le acoperi nevoile de bază, iar 58% declară că au suficienţi bani pentru a-şi acoperi nevoile primare, însă este o problemă atunci când apar anumite cheltuieli importante.
De cealaltă parte, 18% îşi pot permite orice şi reuşesc să îşi acopere chiar şi cheltuielile neprevăzute fără probleme majore, dar doar 8% îşi pot permite orice şi reuşesc să pună bani deoparte, ca economii.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.000 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani, în perioada 19-26 octombrie 2016.
 							 							Citeşte şi: 							Ce credite bancare pot obţine persoanele care câştigă salariul mediu pe economie. Lista principalelor bănci 							
 							 							Citeşte şi: 							Preşedintele Klaus Iohannis: În privinţa aderării la euro ne aflăm într-un non-stadiu, 2019 este un termen nerealist 							
 							 							Citeşte şi: 							Guvernul alocă 234 de milioane de lei din certificate verzi pentru magistralele de metrou 4, 5 şi 6 							
 							 							Citeşte şi: 							Anca Dragu, ministrul Finanţelor: Băncile ar putea creşte dobânzile la Prima Casă pentru locuinţele vechi 							
 							 							Citeşte şi: 							Cifrele Guvernului Cioloş după un an de guvernare: consumul creşte cu 10%, iar producţia stagnează. Ascensiunea şi cochetăriile cu politica ale tehnocratului  							
 							 							Citeşte şi: 							Bitdefender: Zece reguli pentru cumpărătorul de Black Friday, pentru a evita tentativele de fraudă 							
 							 							Citeşte şi: 							Klaus Iohannis a atacat la Curtea Constituţională „legea Dragnea” privind eliminarea a 102 taxe. Reacţia liderului PSD / CCR va discuta legea după alegeri 							
 							 							Citeşte şi: 							Black Friday 2016: eMAG listează peste un milion de produse la reducere şi promite ca toate comenzile să fie livrate până în 28 noiembrie 							
 							 							Citeşte şi: 							Comisia Europeană a acceptat opt condiţionalităţi asumate de România. Neîndeplinirea lor ar fi putut provoca suspendarea plăţilor  							
 							 							Citeşte şi: 							Ministerul Sănătăţii vrea 500 de posturi noi pentru ambulanţă şi 200 pentru medicii rezidenţi 							
 							 							Citeşte şi: 							ANAF îi scuteşte de executarea silită pe contribuabilii care nu şi-au încasat creanţele de la stat 							
 							 							Citeşte şi: 							Europa în „Era Trump“: Teama de protecţionism şi de bariere comerciale macină companiile nemţeşti, iar NATO ar trebui să se aştepte la „şantaje“ din partea Americii