COMENTARIU Marius Oprea / Angela Merkel, prietena lui Putin, nu-şi cere scuze, dar ne minte

Angela Merkel uită. Sau, mai bine spus, minte prin omisiune. În prima ieşire publică (nu prin comunicate, sau terţi) pe marginea războiului, la peste o sută de zile de la declanşarea lui, doamna Merkel a încercat să explice că nu are ce să-şi regrete în legătură cu politica faţă de Rusia şi cu refuzul admiterii Ucrainei în NATO. A uitat însă complet că s-a întîlnit cu Putin de nu mai puţin de 20 de ori. Cei doi au apărut, întodeauna, simţindu-se foarte bine împreună. Acum, Merkel neagă evidenţele.

8041 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea / Angela Merkel, prietena lui Putin, nu-şi cere scuze, dar ne minte

„Am încredere în ea, este o persoană deschisă”, a spus Putin despre Merkel, la un moment dat, pe parcursul celor 20 de întîlniri pe care le-au avut. Multe din aceste întîlniri au fost extrem de discrete, chiar şi fără translator: Merkel stăpîneşte perfect limba rusă din tinereţe, fiind originară din Germania de Est, unde Putin a fost în misiune, la Dresda, ca tînăr kaghebist. Un singur lucru i-a despărţit pe cei doi, o singură dată – nu Ucraina, nu Navalnîi şi nici intervenţia în Siria, ci aversiunea pentru cîini a doamnei Merkel şi dragostea pentru ei a lui Putin. În rest, se pare că nimic altceva.

O singură dată se pare că Merkel nu l-a plăcut pe Vladimir Putin. S-a petrecut în vara anului 2007, cînd acesta a invitat-o pe cancelară în vila lui de vacanţă de la Soci, staţiune a fostei nomenclaturi sovietice din Crimeea. Cu acea ocazie, Putin i-a dat drumul înăuntru căţeluşei sale Connie, un labrador negru (cum avea şi Ceauşescu). Merkel s-a crispat, nu-i plac deloc cîinii şi aşa, crispată, cu cîinele prietenos lîngă ea, a apărut şi în fotografia de presă, unde a încercat zadarnic să glumească şi, din crispare, a făcut-o direct în rusă, spunînd că ”la urma urmei, nu mănâncă jurnalişti!…” În final, ca pentru a-şi cere scuze, liderul de la Kremlin i-a dăruit un frumos cîine de pluş. E neîndoielnic că Putin s-a jucat puţin cu cancelara Germaniei – fără îndoială că îi era binecunoscută teama ei maladivă faţă de cîini. În rest, nimic nu a împiedicat-o pe Merkel ”să încerce”, spune ea acum, să-l facă pe Putin un om de înţeles. Deşi acesta a invadat Ucraina în 2014, deşi a încercat să-l otrăvească pe Navalnîi, liderul opoziţiei din Rusia şi, nereuşind, l-a băgat la puşcărie, a continuat să-l vadă. La ultima ei vizită la Moscova, chiar înainte de a părăsi scaunul de cancelar al Germaniei, Merkel a condamnat formal aceste acte ostile. Dar de Putin s-a despărţit amical, şi s-a dus chiar de la el la Kiev, unde l-a vizitat pe Volodimir Zelenski. A fost deci mai degrabă un emisar al lui Putin la preşedintele ucrainean şi nu invers, dacă ar fi fost într-adevăr să ia în serios problema Ucrainei, legată de ocuparea ilegală a Crimeei de către armata de ”omuleţi verzi” a lui Putin, în 2014.

După ce a tăcut multă vreme în legătură cu invadarea întregii Ucraine în 24 februarie, Angela Merkel a ieşit din lunga ei tăcere, cînd războiul a ieşit din topul ştirilor, în Europa şi în lume. A ales bine momentul: pasiunile s-au stins. Astfel încît scuzele ei, justificările unor greşeli grave de judecată politică sînt acum plauzibile şi luate ca atare – nimeni nu mai stă să despice firul în patru. La adăpostul acestor factori, Angela Merkel minte – şi prin omisiune, şi prin interpretarea faptelor. Ca mulţi politicieni, ea nu poate să admită măcar că, omeneşte, ar fi putut greşi. Cu atît mai mult cu cît greşelile ei, de apreciere şi de judecată au fost interpretate de Putin drept încurajări şi l-au lăsat pe acesta să considere că occidentul e moale şi poate fi manipulat. Că nimic nu se va întîmpla, dacă va ocupa Ucraina cu totul, şi nu numai Crimeea, a cărei invadare în 2014 n-a fost în niciun fel sancţionată de Uniunea Europeană, impregnată de voinţa politică a Angelei Merkel.

Acum, proaspătă, de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat, de parcă prietenul ei Putin n-ar fi vinovat de masacrele din Ucraina, Angela Merkel vine şi spune că-şi asumă refuzul admiterii Ucrainei în NATO la Summitul de la Bucureşti, din 2008, ca un gest politic necesar la acea vreme. Ea a susţinut într-un interviu, primul după izbucnirea războiului (dacă e să nu punem la socoteală o ”condamnare” a masacrelor de la Bucha în 4 aprilie, prin purtătorul ei de cuvînt), că a încercat să prevină războiul, prin toate acţiunile pe care le-a întreprins. Că a simţit o ”mare tristeţe” cînd s-a petrecut invazia, dar că nu se învinovăţeşte: ”Diplomaţia nu este greşită doar pentru că nu a funcţionat. Aşa că nu văd de ce ar trebui să spun că a fost greşit şi nu îmi voi cere scuze pentru asta”. Merkel socoteşte, bineînţeles, invadarea Ucrainei drept un act nejustificat, de ”nerespectare brutală a dreptului internaţional” de către Rusia, o mare greşeală şi o ”mare tragedie”.

Dar vorbind de respingerea planului de aderare a Ucrainei la NATO, la summit-ul de la Bucureşti din vara anului 2008, ea a susţinut că a vrut să prevină o ”escaladare” a unor relaţii conflictuale cu Rusia, cît şi pentru că Ucraina nu era pregătită să adere la alianţă. Merkel a refuzat acuzaţia în legătură cu ”naivitatea” ei, în judecarea intenţiilor lui Putin. A spus că de multe ori, ea a avertizat UE în legătură cu dorinţa lui de a vedea Europa destrămată. N-a explicat însă deloc de ce n-a atras atenţia mai ferm şi nu a sancţionat, decît prin vizite repetate la Moscova, ura viscerală a lui Vladimir Putin faţă de occident şi de modelul democratic occidental. Şi nici de ce, dacă tot n-a vrut să-l supere pe Putin şi să ”escaladeze” un posibil conflict, la summit-ul din 2008, atît ea, cît şi Sarkosy au fost de acord să anunţe, în ”Declaraţia Summitului de la Bucureşti” (2008), că Alianţa Nord-Atlantică ”salută aspiraţiile euro-atlantice ale Ucrainei şi Georgiei, în sensul de a deveni membre NATO”, arătînd că ”am stabilit astăzi că aceste ţări vor deveni membre NATO. Ambele ţări au avut contribuţii valoroase pentru operaţiunile Alianţei”.

Cînd a minţit Merkel, atunci cînd a tergiversat o admitere a candidaturilor care e posibil să fi salvat ambele ţări de agresiunea Rusie, sau ne minte acum? Astfel încît, deşi a ajuns să se repete, să plictisească şi să exaspereze cu criticile sale, preşedintele Volodmir Zelenski trebuie crezut, cînd spune că refuzul admiterii rapide a Ucrainei în Alianţa Nord-Atlantică în 2008 la summit-ul de la Bucureşti, exprimat de Merkel şi Sarkosy (şi însuşit de toţi), punct de vedere pe care Merkel îl susţine şi azi, nu a însemnat decît exprimarea ”temerilor absurde ale anumitor lideri politici, care au crezut că, prin respingerea Ucrainei, vor putea calma Rusia”. Deşi mai puţin experimentat în politică, Zelenski are meritul să nu mintă, cînd spune: ”îi invit pe doamna Merkel şi pe domnul Sarkozy să viziteze Bucha şi să vadă care este rezultatul politicilor de concesii faţă de Rusia”.

Merkel n-o să facă, cu siguranţă, un asemenea pas: ea îşi pregăteşte deja posteritatea, la care mai adaugă o minciună, de parcă toată lumea ar putea să uite, ca ea, ce nu-i convine.


 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici