COMENTARIU Marius Oprea | Sîntem cu un picior într-un nou guvern, într-un nou parlament şi cu celălalt în groapă

Vor reuşi noii politicieni, vor găsi resursele interioare să nu scufunde România, aflată deja într-o stare avansată de avarie? Am îndoieli.

4628 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea | Sîntem cu un picior într-un nou guvern, într-un nou parlament şi cu celălalt în groapă

Sursa foto: profimedia

Pînă acum România a fost guvernată sub imperiul pandemiei, de un preşedinte autoritar prin ”guvernul său”, care a impus restricţii care au nemulţumit multă lume, cu deciziii luate alandala, de închidere şi deschidere a pieţelor (care, chiar să fie cum susţin liberalii, n-ar fi afectat multă lume, dar i-a afectat în primul rînd pe ei), cu războiul nedeclarat purtat de ”guvernul lui Iohannis” împotriva bisericilor şi a şcolilor, de pe la Sfînta Parascheva încoace. Cu 200 de miliarde împrumutate, care nimeni nu ştie să explice pe ce s-au dus, în afara măştilor care sînt acum declarate neconforme şi le primim gratis în unele farmacii, cîte 10 în pachet, dacă cumpărăm ceva mai multe medicamente. Şi uite aşa au pierdut alegerile şi acum sînt puşi pe cîrpit un guvern, iar Iohannis stă pregătit, cu metrul de gît şi foarfeca în mînă, crezînd că poate să-şi mai croiască un costum care i se potriveşte, din trei stofe diferite,

Oglinda fidelă a stării de lucruri am văzut-o astăzi de dimineaţă, la sediul unei bănci de pe Calea Moşilor, unde cu o seară în urmă un bancomat defect mi-a reţinut cardul. Aseară n-am avut ce face, decît să dau telefon şi să mi se blocheze contul. Azi dimineaţă, am dat să intru în bancă, dar uşa era închisă. Un tînăr dinăuntru mi-a arătat pe uşă un ceas, care anunţa că îşi cer scuze pentru întărziere, dar vor deschide la 10 şi 10 minute. Trebuiau să deschidă de la 9. A venit nu după multă vreme şi a mai mutat limbile ceasului, cu încă 10 minute. Noi, cei vreo 10-12 oameni adunaţi, îl vedeam cum numără banii şi îi aşează în teancuri, îl leagă cu banderole şi pleacă cu ei într-o direcţie necunoscută. Apoi s-a deschis, am văzut că mai erau două domnişoare în bancă, dar nu pot spune cu ce s-au ocupat. I-am spus tînărului despre ce e vorba, mi-a spus că nu are voie el să umble la bancomat. A venit de nicăieri o a treia domnişoară cu cheia de gît şi a deschis, mi-am recuperat cardul. Am cerut tînărului să mi-l activeze, a încercat de vreo două ori şi mi-a spus că e o ”eroare de sistem”, să încerc prin telefon. Am sunat la centrala băncii, am pierdut alte zece minute, încercînd să prind un operator, care mi-a deblocat cardul. Şi o oră din viaţă, încremenită în nimic.

Avem o inflaţie de disfuncţionalităţi. Sistemele sînt blocate. Copiii n-au tablete destule, ori n-au semnal bun, ori nu toţi dascălii se pricep – una peste alta, cam un sfert dintre ei fac ”un fel de” şcoală. Restul, Dumnezeu cu mila. Proiectul Prezidenţial ”România Educată” produce zilnic analfabeţi funcţionali, o armată a viitorului, tocmai bună de trimis la adunat sparanghel. Pentru copii, acest an şcolar din care s-a scurs deja o treime e încremenit în nimic, fiind gestionat pînă acum de o ministră care e şi ea, funcţional, o analfabetă în raport cu cerinţele postului pe care îl ocupă.

Sperăm, totuşi, măcar să o ducem mai bine la anul, să ne putem lua salariile, să ne plătim ratele. ”Rezilienţa”, un cuvînt nemaiauzit pînă acum, ne anunţă că vine, ca suprema salvare, dar tot mai multe firme se închid. În curînd, nici nu va mai fi nevoie de ”lockdown”, alt cuvînt nou intrat în viaţa noastră. Vom încremeni de la sine, în proiectul de ţară.

Va fi deci capabil viitorul guvern să descîlcească toate aceste iţe? Deocamdată, se negociază posturile. Dacă cumva se vor hotărî mai repede care, unde şi ce vor face cei desemnaţi de cele trei formaţiuni aliate la guvern, se vor apuca de treabă, după ce vor trece prin parlament. Acolo se fac între timp comisiile, unde miniştrii vor fi audiaţi, unii vor primi vot negativ, dar vor merge toţi înainte, la votul în plen. Care vot va fi greu de dat, în situaţia în care unii parlamentari se vor afla în izolare, din cauza infectării cu Covid-19. Dacă se infectează vreun ministru? Audierea se poate face pe ”zoom” (alt cuvînt nou), dar cum va fi cu votul în plen, cu jurămîntul? Nu poţi jura de acasă.

O mică problemă de procedură, o ”eroare de sistem” poate răsturna un car cu oale. Personal, nu cred că vom avea un guvern legal învestit, mai devreme de jumătatea lunii ianuarie. Şi un buget mai devreme de martie. Cînd va veni, în sfîrşit, ca un salvator, Iohannis cu cheia de gît şi va debloca bancomatul banilor europeni.  

Dar tot atunci va apărea şi ”eroarea de sistem” cea mai gravă: cei trei parteneri nu se vor mai înţelege între ei, pentru că, nu-i aşa, toate certurile de la bani pornesc, chit că sînt poleite cu principii. Mai departe puţin de Piaţa Victoriei, la Casa Poporului, va fi o feerie, distracţie mare, asigurată de noul intrat în tribuna democraţiei, AUR, care-şi va începe cu dezinvoltură şi toate armele din dotare (au avut ce învăţa de la userişti), propria partitură de demonizare a clasei politice, care ori duce ţara de rîpă, ori o vinde, ori o îndatorează, separat şi toate la un loc, provocînd dezastrul scumpei noastre patrii. Acuzaţii, asezonate cu proclamarea unirii cu Basarabia, în bufetui Parlamentului şi cu stabilirea obligaţiei ca femeile să meargă cu doi metri în urma bărbatului, ca în Japonia.

Dacă nici acum Iohannis nu se trezeşte din visul pe care l-a avut şi nu conştientizează că nu şi l-a putut împlini (acela de a avea ”guvernul său” după alegeri), dacă mai trăieşte totuşi cu senzaţia că actul guvernării e actul lui unilateral de voinţă, probabil că partidul pe care îl păstoreşte va avea mari probleme, în frunte cu premierul Cîţu - şi el, fără îndoială cea mai proastă alegere de premier din cîte puteau fi. Eşecul guverului, cu toate remanierile care se vor succeda, e de pe acum previzibil. Se va ajunge, poate, la varianta iniţială, aceea detestată deocamdată de liberali, de a accepta ca noul lor coleg, domnul general, să încerce el, cînd toate o vor lua razna, să facă ceva ordine.

Şi cînd toate acestea se vor rezolva într-un fel, cînd vom răsufla uşuraţi că avem un guvern care totuşi funcţionează, că au venit şi primele vaccinuri, că s-au primit şi primele tranşe de bani, despre care iarăşi nu vom şti unde şi pe ce se duc, va apărea brusc o ”eroare de sistem” – un scandal, o revenire bruscă a pandemie sau un accident tragic şi neprevăzut şi totul se va bloca. Vom intra iarăşi într-o resetare, prezentată la posturile de televiziune de Klaus Iohannis, pe post de ”om cu cheia de gît”, singura noastră salvare şi cale de acces la bancomatul european.

Un popor, nu-i aşa, are conducătorii pe care-i merită. Şi, dacă mă uit puţin în jur, dacă arunc un ochi şi pe paginile internetului sau la ştiri, la televizor, e clar că lucrurile stau întocmai aşa. Pe de altă parte, şi eu sînt precum poporul meu. Cu un picior în groapă şi cu celălalt în grămezile de gunoaie, adunate principial în sectorul I al Bucureştiului. Căci, nu-i aşa, nu contează cum miroase, dacă e corect politic. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici