ANALIZĂ: Neutralizarea arsenalului chimic sirian, o cursă cu obstacole fără precedent

Arsenalul chimic sirian, a cărui plasare sub control internaţional a fost propusă luni de către Moscova cu scopul evitării unor atacuri militare occidentale, există de mai multe decenii şi este considerat unul dintre cele mai importante în Orientul Mijlociu.

Imaginea articolului ANALIZĂ: Neutralizarea arsenalului chimic sirian, o cursă cu obstacole fără precedent

ANALIZĂ: Neutralizarea arsenalului chimic sirian, o cursă cu obstacole fără precedent

Regimul, care a primit favorabil această propunere, este acuzat că a folosit pe 21 august gaze toxice în două zone aflate sub controlul rebelilor, lângă Damasc, omorând sute de persoane, potrivit serviciilor americane de informaţii şi opoziţiei siriene.

La 1 septembrie, secretarul de Stat John Kerry a declarat că Statele Unite se află în posesia unor eşantioane de păr şi sânge care probează folosirea gazului sarin în acest atac.

La sfârşitul lui august, serviciile franceze de informaţii recenzau "câteva sute de tone de iperită", un gaz de luptă asfixiant cunoscut şi sub numele de gaz muştar, dar şi gaz sarin, aflate în posesia Damascului, într-un stoc total care depăşeşte 1.000 de tone de agenţi chimici.

În acest raport, serviciile franceze de informaţii menţionau totodată că oameni de ştiinţă sirieni au lucrat la iperită cu azot, un agent vezicant (care atacă pielea) de primă generaţie, dar şi un agent neurotoxic organofosforat a cărui toxicitate este superioară celei a gazului sarin.

Siria a recunoscut pentru prima dată pe 23 iulie 2012 că deţine arme chimice şi a ameninţat că le va folosi în cazul unei intervenţii militare occidentale, dar niciodată împotriva populaţiei sale.

În martie 2013, Guvernul şi rebeliunea s-au acuzat reciproc că au utilizat arme chimice în conflict.

Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite au acuzat armata siriană că a recurs, în mai multe rânduri, la arme chimice împotriva insurgenţilor. Pe de altă parte, Rusia, aliata regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, căruia îi furnizează arme, afirmă că deţine proba potrivit căreia rebelii sunt cei care au folosit gaz sarin.

Siria este una dintre puţinele ţări care nu au semnat Convenţia privind interdicţia armelor chimice şi care nu este, astfel, membră a Organizaţiei înărcinată cu controlul şi aplicarea acesteia (OIAC).

Programul chimic sirian a început în anii '70, cu ajutorul Egiptului, iar ulterior al fostei Uniuni Sovietice. De asemenea, Rusia, în anii '90, şi apoi Iranul, începând din 2005, i-au furnizat o susţinere, afirmă Nuclear Threat Initiative, o organizaţie independentă care recenzează date din surse "deschise" despre arme de distrugere în masă.

Potrivit unei experte de la Institutul de Studii Strategice, este vorba despre "cel mai mare program de înarmare chimică din Orientul Mijlociu, creat cu scopul de a contrabalansa programul nuclear al Israelului".

La 30 ianuarie, aviaţia israeliană a bombardat, lângă Damasc, o instalaţie pentru rachete de tip sol-aer şi un complex militar adiacent, suspectat că adăpostea produse chimice. Israelul se teme de eventuale transferuri de armament către mişcarea şiită libaneză Hezbollah.

Potrivit ziarului The New York Times (NYT), raidul ar fi putut să avarieze principalul centru de cercetare pentru arme biologice şi chimice din ţară.

Neutralizarea arsenalului chimic sirian, o cursă cu obstacole fără precedent

Propunerea rusă de a plasa armele chimice siriene sub control internaţional, pentru a le neutraliza, presupune deplina cooperare a regimului care menţine secretul asupra arsenalului său, pentru a desfăşura o operaţiune dificil de realizat în plin război civil.

Proiectul, dacă va fi pus în aplicare, ar implica o schimbare radicală a poziţiei oficiale a Damascului, care s-a ferit mereu să adere la Organizaţia convenţiei privind interzicerea armelor chimice (OIAC), pentru a nu fi nevoit să dea socoteală pentru un arsenal a cărui existenţă a fost negată până recent.

Acest arsenal este considerat "unul dintre cele mai importante din lume" şi este estimat la "peste 1.000 de tone" de serviciile de informaţii franceze.

"Prima etapă ar fi ca Siria să semneze imediat convenţia de interzicere a armelor chimice", intrată în vigoare în 1997 şi care regrupează aproape toate statele lumii, explică pentru AFP Daryl Kimball, directorul general al Arms Control Association, o organizaţie neguvernamentală dedicată dezarmării.

Alăturându-se OIAC, Damascul ar trebui să realizeze inventarul stocurilor sale şi să accepte sosirea inspectorilor pe teritoriul său pentru a verifica declaraţiile sale "la kilogramul de agent chimic şi la muniţie", potrivit lui Michael Luhan, purtător de cuvânt al organizaţiei.

Misiunea de verificare ar putea, de asemenea, să fie încredinţată unei echipe de inspectori ai ONU, ca cea care a mers în Siria la sfârşitul lui august sau cea care a lucrat în Irak după războiul din Golf din 1991, potrivit lui Daryl Kimball.

"Problema pentru a pune aşa ceva în aplicare din punct de vedere practic ar fi să se garanteze siguranţa inspectorilor şi cea pe termen lung a stocurilor" în timpul operaţiunilor de dezarmare, adaugă el.

Experţii nu îşi ascund scepticismul: "cu greu îţi poţi imagina distrugerea stocurilor de arme chimice siriene în mijlocul unui război civil".

"Nu este ceva ce aţi vrea să faceţi sub ameninţarea unei ploi de obuze în zonă", rezumă el.

În opinia lui David Kay, fost şef al inspectorilor ONU în Irak, "chiar în cele mai bune condiţii, aceasta necesită efective foarte numeroase", pur şi simplu pentru a asigura o supraveghere de 24 de ore din 24 la fiecare instalaţie şi a împiedica orice intruziune.

Zonele de producţie şi stocare a VX, gaz sarin sau iperită, sunt numeroase şi occidentalii se tem că Bashar al-Assad ar putea pierde controlul şi armele chimice ar putea să cadă în mâinile rebelilor extremişti.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, a cerut luni, în urma propunerii ruse, crearea unei zone de supraveghere de către Naţiunile Unite în Siria, unde armele chimice ale ţării ar putea fi "depuse în siguranţă şi distruse".

Şi în acest caz, procesul ar dura mai mulţi ani şi ar costa miliarde: Statele Unite au cheltuit aproape 35 de miliarde de dolari în două decenii pentru a se debarasa în proporţie de 90 la sută de stocurile lor şi nu vor termina înainte de 2021.

"Fabricarea armelor chimice este un lucru. Când este vorba despre distrugere, aceasta este bineînţeles costisitoare şi mai delicată în plan tehnic şi juridic", potrivit lui Michael Luhan.

Operaţiunile de neutralizare diferă dacă agentul este sau nu încărcat într-o rachetă - cazul Statelor Unite - sau dacă est pur şi simplu stocat în vrac şi asamblat chiar înaintea folosirii - cazul Rusiei.

În primul caz, metoda este incinerarea în uzine corespunzătoare; în al doilea caz, neutralizarea se face prin injectarea unui compus chimic pentru a face produsul inert.

Potrivit informaţiile franceze divulgate la începutul lui septembrie, stocurile siriene sunt "în parte stocate sub formă binară, adică sub forma a două produse chimice, numite precursori, care sunt amestecate chiar înainte de folosire".

Această metodă pare să se apropie de cea folosită de Rusia, suspectată că a ajutat Damascul să pună pe picioare propriul program de arme chimice în anii '70.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici