O comoară documentară de o valoare inestimabilă a fost redescoperită în Olanda: arhive vechi de câteva secole ale Companiei Olandeze a Indiilor de Est, considerate de UNESCO drept „cea mai completă sursă despre istoria lumii moderne”. Documentele, datând din perioada secolelor XV – XIX, au fost furate în 2015 de la Arhivele Naționale ale Țărilor de Jos, din Haga, și găsite recent într-un pod, într-o cutie uitată.
Descoperirea aparține celebrului detectiv de artă Arthur Brand, cunoscut drept „Indiana Jones al lumii artei”. Acesta a fost contactat de o persoană care a găsit cutia cu manuscrisele, lăsată drept garanție de un prieten al familiei, în timp ce golea podul unei rude. „Am primit fotografiile și nu-mi venea să cred. Era cu adevărat un tezaur extraordinar”, a declarat detectivul, citat de Le Figaro.
Ancheta, desfășurată împreună cu poliția olandeză, a stabilit că principalul suspect, decedat între timp, era un fost angajat al arhivelor, care împrumutase bani și oferise cutia ca garanție, fără s-o mai recupereze.
Printre documente se regăsesc jurnale de bord din secolul al XVII-lea, corespondență diplomatică, acte comerciale și militare, precum și un act din 1602 care atestă prima reuniune a companiei olandeze a Indiilor de Est, în cadrul căreia a fost creat și primul logo corporativ din lume. „Aceste arhive oferă o perspectivă fascinantă asupra evenimentelor mondiale din Europa, India, Indonezia, Africa de Sud și America Latină”, a spus Brand.
Comoara include și jurnalele personale ale amiralului Michiel de Ruyter, erou național olandez, care descriu prima sa bătălie navală din 1641 și celebrul raid din 1667 asupra flotei britanice de pe Medway, când flota olandeză a ars și capturat mai multe nave de război, inclusiv nava-amiral. Evenimentul a fost o lovitură majoră pentru reputația navală a Angliei și este și astăzi studiat ca una dintre.
„Descoperire acestor arhive este unul dintre momentele de vârf ale carierei mele. Am recuperat opere de la Picasso și Van Gogh, dar acest caz e cu adevărat istorie vie”, a adăugat detectivul.
Fondată în 1602, compania a fost un pilon al expansiunii coloniale olandeze în Asia, cu drepturi extinse, de la comerț și diplomație până la război și guvernare, controlând rute comerciale și teritorii-cheie în India, Indonezia, Japonia și alte regiuni. A jucat un rol esențial în transformarea Țărilor de Jos într-o superputere globală în timpul „Secolului de Aur olandez”. Arhivele sale au fost declarate patrimoniu UNESCO. Compania a intrat în declin din cauza corupției și a datoriilor mari, fiind desființată în 1799. Teritoriile și bunurile sale au fost preluate de statul olandez.