Se suspectează că violul ar fi fost comis în interiorul biroului lui Craig Mackinlay. Un grup format din asistenţi ai Partidului Conservator (Torries) ar fi consumat băuturi pe terasa Camerei Lorzilor, joi seara. Sam Armstrong a condus-o apoi pe victimă în biroul membrului de parlament Mackinlay, unde ar fi avut loc presupusul viol.
Acuzatul, în vârstă de 23 de ani, a fost eliberat pe cauţiune, în timp ce investigaţiile vor continua.
Purtătorul de cuvânt al parlamentarului Mackinlay a declarat: „Vineri dimineaţa domnul Mackinlay a fost anunţat în privinţa acuzaţiilor aduse împotriva unui membru al personalului său. În urma unei solicitări din partea Poliţiei şi Comisiei parlamentare, el a garantat accesul total în biroul său din Westminster”.
Sam Armstrong încă nu a răspuns acuzaţiilor în acest sens.
Citeşte şi: Tatăl unui deţinut susţine că fiul său a fost mâncat de puşcăriaşi, într-o închisoare din Venezuela
Citeşte şi: Peste 40% dintre americani cred acuzaţiile lui Donald Trump privind presupuse fraude electorale/ Hillary Clinton are un avans de 5%
Citeşte şi: SUA şi Marea Britanie analizează posibilitatea impunerii unor noi sancţiuni împotriva Rusiei
Citeşte şi: Premierul irakian Haider al-Abadi a anunţat startul operaţiunii de eliberare a oraşului Mosul
Citeşte şi: Summitul de la Goa: Statele BRICS se angajează să intensifice măsurile de combatere a terorismului şi a extremismului
Citeşte şi: Test balistic eşuat în Coreea de Nord
Citeşte şi: Ambasadorul rus la ONU: Tensiunile dintre Rusia şi SUA sunt probabil la cel mai înalt nivel după 1973
Citeşte şi: Dezvăluire WikiLeaks. În corespondenţa sa, Clinton afirmă idei opuse celor exprimate în public: Criza siriană este favorabilă Israelului
Citeşte şi: Scoţia avertizează Marea Britanie că vrea rămânerea în UE; Theresa May respinge referendumul
Citeşte şi: Forţele antrenate de armata turcă în Irak vor participa la operaţiunea de eliberare a oraşului Mosul