Autoritatea Palestiniană a cerut României să condamne ACTIV activităţile israeliene de colonizare/ MAE: Meleşcanu a discutat cu lideri palestinieni despre relaţiile bilaterale şi procesul de pace

Autoritatea Palestiniană a cerut României, în contextul vizitei ministrului român de Externe Teodor Meleşcanu la Ramallah, să joace un rol mai important în Uniunea Europeană în condamnarea activităţilor de colonizare israeliene, care s-au intensificat.

763 afișări
Imaginea articolului Autoritatea Palestiniană a cerut României să condamne ACTIV activităţile israeliene de colonizare/ MAE: Meleşcanu a discutat cu lideri palestinieni despre relaţiile bilaterale şi procesul de pace

Autoritatea Palestiniană a cerut României să condamne ACTIV activităţile israeliene de colonizare/ Teodor Meleşcanu, în vizită la Ramallah

Riad Malki, ministrul palestinian al Afacerilor Externe şi Diasporei, s-a întâlnit miercuri, la Ramallah, cu Teodor Meleşcanu.

Riad Malki a acuzat Guvernul Israelului că a accelerat activităţile de colonizare în Ierusalimul de Est şi în Cisiordania, afectând procesul de pace israelo-palestinian.

Potrivit unui comunicat oficial citat de agenţiile de presă Algeria News şi China Nouă, ministrul palestinian de Externe a cerut României să joace un rol mai important în condamnarea activităţilor israeliene de colonizare, prin aducerea subiectului în atenţia Uniunii Europene şi prin boicotarea exporturilor produselor fabricate în colonii evreieşti.

Riad Malki şi Teodor Meleşcanu au evocat "eforturile Statelor Unite de explorare a perspectivelor unui acord de pace" între israelieni şi palestinieni, precizează comunicatul Ministerului palestinian de Externe. Teodor Meleşcanu a declarat că România urmăreşte cu atenţie situaţia procesului de pace, exprimând speranţa de a observa progrese.

Autorităţile israeliene au aprobat, miercuri, un proiect major de extindere a unei colonii situate într-o zonă palestiniană din Ierusalimul de Est. În plus, Guvernul Benjamin Netanyahu analizează posibilitatea anexării administrative a unor colonii evreieşti.

Autoritatea Palestiniană şi Uniunea Europeană condamnă activităţile israeliene de colonizare. Administraţia SUA a cerut Israelului să limiteze colonizarea, iar preşedintele Donald Trump vrea relansarea rapidă a procesului de pace israelo-palestinian.

MAE: Meleşcanu a discutat cu lideri palestinieni despre relaţiile bilaterale şi procesul de pace

Teodor Meleşcanu, ministrul Afacerilor Externe, a discutat cu premierul palestinian, Rami Hamdallah, şi cu Riad al-Malki, şeful diplomaţiei palestiniene, despre stadiul relaţiilor bilaterale şi despre procesul de pace palestiniano-israelian, anunţă MAE, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

"Întrevederile au constituit un bun prilej pentru evaluarea stadiului relaţiilor bilaterale şi identificarea unor noi modalităţi de aprofundare a acestora. În cadrul convorbirilor, a fost exprimată disponibilitatea pentru organizarea unei noi reuniuni a Comitetului Interguvernamental româno-palestinian. În cadrul întâlnirilor cu prim-ministrul Rami Hamdallah şi cu ministrul de Externe palestinian, a fost totodată subliniată intenţia de diversificare a cooperării economice bilaterale, atât în cadrul Comitetului Interguvernamental româno-palestinian, cât şi prin intermediul altor formate de cooperare (B2B, forum de afaceri)", transmite Ministerul român al Afacerilor Externe.

"Teodor Melescanu a evidenţiat faptul că România a acordat şi va continua să acorde asistenţă instituţiilor palestiniene prin transferul de expertiză în sectoare precum agricultura, medicina de urgenţă, dar şi prin intermediul burselor oferite în domeniile medicină şi inginerie civilă. Discuţiile cu înalţii oficiali palestinieni s-au axat şi pe analizarea evoluţiilor regionale, cu accent pe perspectivele Procesului de pace în Orientul Mjilociu. Din această perspectivă, demnitarul român a reiterat sprijinul constant al ţării noastre pentru soluţia celor două state, Israel şi Palestina, care să coexiste în pace şi securitate. Pe durata vizitei oficiale la Ramallah a avut loc şi o întrevedere a ministrului român al Afacerilor Externe cu reprezentanţi ai mediului asociativ al comunităţii româno-palestiniene. Cu ocazia acestei întrevederi, demnitarul român a apreciat rolul important pe care aceştia îl au în consolidarea relaţiilor bilaterale, în special în sectoarele economic, educaţional şi cultural", precizează MAE.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici