BIOGRAFIE: Vaclav Havel, eroul "Revoluţiei de Catifea"

Simbol al disidenţei anticomuniste, al renaşterii democraţiei în Europa de Est, fostul preşedinte ceh Vaclav Havel, decedat duminică la vârsta de 75 de ani, a încarnat "Revoluţia de Catifea" din 1989, care a pus capăt fără violenţă regimului totalitar de la Praga

1046 afișări
Imaginea articolului BIOGRAFIE: Vaclav Havel, eroul "Revoluţiei de Catifea"

BIOGRAFIE: Vaclav Havel, eroul "Revoluţiei de Catifea" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Primul preşedinte al Cehoslovaciei post-comuniste (1989-1992), apoi al Republicii Cehe (1993-2003), el a ghidat democratizarea ţării sale, apoi aderarea sa la NATO (1999) şi pregătirile pentru integrarea în Uniunea Europeană, finalizată în 2004.

După expirarea mandatului său în februarie 2003, în pofida sănătăţii sale fragile, dramaturgul şi fostul disident anticomunist al Cartei 77 s-a consacrat luptei pentru drepturile omului în Cuba, Belarus, Myanmar şi Rusia.

El a revenit de asemenea la literatură, odată cu publicarea în 2006 a memoriilor sale politice şi a unei piese, "Leaving", în 2008, care este şi titlul primului său film prezentat în avanpremieră la Praga, la 14 martie.

Născut la 5 octombrie la Praga, într-o familie care deţinea studiouri de cinema şi zeci de imobile în capitală, Vaclav Havel a fost privat de studii de regimul comunist, în numele luptei împotriva burgheziei. El s-a lansat atunci în teatru, mai întâi ca maşinist, apoi ca autor de teatru absurd.

Refuzând exilul după ocupaţia sovietică din 1968, el a intrat în disidenţă pentru a redacta manifestul Cartei 77, o vibrantă pledoarie politică pentru drepturile omului. Angajamentul său i-a adus peste patru ani de închisoare, unde a scris celebrele "Scrisori către Olga", prima sa soţie.

Ales în funcţia supremă la 29 decembrie 1989, el a trăit ca un eşec destrămarea Cehoslovaciei, trei ani mai târziu. După moartea soţiei sale Olga, în 1996, căsătoria sa rapidă cu Dagmar Veskrnova, o actriţă cu 20 de ani mai tânără, a ţinut atenţia presei.

Vaclav Havel a întâmpinat numeroase probleme de sănătate din cauza unei pneumonii contractate în timpul anilor petrecuţi în închisorile comuniste şi din cauza faptului că era un fumător înrăit.

El a fost operat în decembrie 1996 de cancer la plămânul drept. În 1998, a fost în pericol de moarte de două ori: în aprilie, când a fost supus în ultimă instanţă unei intervenţii chirurgicale în Austria în urma unei perforări a intestinului, apoi în august, din cauza unei crize cardiace.

În ultimele luni, Havel îşi petrecea cea mai mare parte a timpului în casa sa de la ţară, situată la 150 de kilometri de Praga, după ce a fost spitalizat pentru scurt timp la 8 martie, din cauza unei pneumonii grave.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici