Prima pagină » Știri externe » „Cel mult, ar putea încerca o provocare”. Ministrul polonez de Externe spune că Rusia nu are capacitatea de a ataca Polonia

„Cel mult, ar putea încerca o provocare”. Ministrul polonez de Externe spune că Rusia nu are capacitatea de a ataca Polonia

Ministrul polonez de Externe, Radosław Sikorski, a afirmat, într-un interviu pentru presa italiană, că Rusia nu are capacitatea de a ataca Polonia, în ciuda amenințărilor din partea Moscovei, și a subliniat că președintele rus Vladimir Putin ar putea încerca, cel mult, cel mult, o „provocare” pentru a testa hotărârea NATO.
„Cel mult, ar putea încerca o provocare”. Ministrul polonez de Externe spune că Rusia nu are capacitatea de a ataca Polonia
Sursa foto: Andreea Alexandru/Mediafax Foto

Radosław Sikorski, ministrul polonez de Externe, a declarat, într-un interviu acordat publicației Il Messaggero, că în ciuda retoricii agresive, Moscova nu reprezintă un motiv de „panică” pentru Varșovia.

El a mai subliniat că Rusia nu are capacitatea de a ataca Polonia și că, cel mult, președintele rus Vladimir Putin „ar putea încerca o provocare” pentru a testa hotărârea NATO.

„De aproximativ 500 de ani, ne gândim la securitatea noastră în raport cu Rusia și nu vom înceta să o facem. Dar Putin nu dispune astăzi de mijloacele necesare pentru a ne ataca. Cel mult, ar putea încerca un fel de provocare”, a spus Sikorski în interviul pentru Il Messaggero, potrivit TVP World. 

Avertismentul transmis de serviciile secrete americane Poloniei

El a continuat afirmând că, deși Rusia nu poate câștiga războiul din Ucraina, nu poate fi exclusă o nouă agresiune, întrucât Vladimir Putin a luat în trecut decizii pe baza unor „evaluări excesiv de optimiste și complet eronate”.

Comentariile lui Sikorski vin în contextul în care la începutul acestei luni, serviciile secrete americane ar fi avertizat Varșovia în legătură cu posibile acțiuni ale Moscovei împotriva Poloniei.

În replică, Moscova a negat informațiile apărute. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, le-a calificat drept „povești de speriat”, adăugând că Varșovia ar trebui „în orice caz să se gândească la asta” și „să mediteze asupra propriei securități”.

Sikorski a afirmat că, prin dezvăluirea publică a planurilor Rusiei, speră să descurajeze Kremlinul să le pună în aplicare.

„De aceea le transmitem rușilor un semnal. Știm că pregătesc ceva, la fel cum s-a întâmplat înainte de invazia Ucrainei. Și, prin dezvăluirea intențiilor lor în avans, sper că îi putem convinge să renunțe la atitudinea lor agresivă”, a spus Sikorski în interviul pentru ziarul italian.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da