Cel puțin 30 de morți în urma ninsorilor masive din Japonia

Publicat: 03 02. 2026, 13:11

În zone izolate din prefectura Aomori, din Japonia s-au acumulat până la 4,5 metri de zăpadă. Nord-estul arhipelagului a fost lovit de ninsori abundente începând cu 20 ianuarie, potrivit Le Figaro.

Vremea severă a cauzat moartea a cel puțin 30 de persoane, au raportat autoritățile nipone. Prim-ministrul Sanae Takaichi a ținut o ședință de urgență a cabinetului marți, în ziua în care a fost anunțat bilanțul, îndemnând miniștrii să facă tot posibilul pentru a proteja viețile omenești.

Printre victimele ninsorilor abundente s-a numărat și Kina Jin, în vârstă de 91 de ani, al cărei corp a fost găsit sub trei metri de zăpadă în casa ei din Aomori, a declarat pentru AFP un oficial al poliției locale. Poliția crede că a fost îngropată de zăpada care cădea de pe acoperiș. A murit sufocându-se, a spus oficialul. O lopată a fost găsită lângă corpul ei.

S-a cerut ajutorul armatei

O masă puternică de aer rece a adus ninsori abundente în ultimele săptămâni de-a lungul  coastei Mării Japoniei. Guvernatorul orașului Aomori, Soichiro Miyashita, a declarat luni că a solicitat asistența armatei în caz de dezastru și pentru a ajuta locuitorii în vârstă să deszăpezească locuințele.

Pereți de zăpadă care ating 183 cm acoperă solul în capitala prefecturii, numită și Aomori. Guvernatorul a raportat că echipele de deszăpezire au fost copleșite. „Riscul unor accidente potențial mortale, de exemplu, din cauza căderii zăpezii de pe acoperișuri sau a prăbușirii clădirilor, este iminent ”, a declarat el într-o conferință de presă. În februarie 2025, prefectura Aomori a fost, de asemenea, lovită de  ninsori masive  care au provocat aproximativ zece decese.