Cine e astronautul care a avut o problemă medicală pe Stația Spațială? NASA dezvăluie identitatea
NASA a dezvăluit, miercuri, identitatea astronautului care a suferit un incident medical în timp ce se afla, alături de colegii săi, la bordul Stației Spațiale Internaționale. Din acest motiv, echipajul a fost evacuat mai devreme decât era programat în mod normal, fiind pentru prima dată în cei 25 de ani de istorie ai stației spațiale când NASA ia o astfel de decizie din cauza unei probleme medicale.
Este vorba despre astronautul Mike Fincke. El și alți trei colegi au fost evacuați de pe Stația Spațială în luna ianuarie, scurtându-și misiunea, notează NBC News.
Într-o declarație publicată de NASA „la cererea lui Fincke”, astronautul a spus că a suferit un incident medical pe 7 ianuarie „care a necesitat atenție imediată” din partea membrilor echipajului.
„Datorită reacției rapide a acestora și îndrumării medicilor de zbor ai NASA, starea mea s-a stabilizat rapid”, a spus Fincke, potrivit comunicatului.
Decizia ca echipajul să revină pe Pământ, luată după o evaluare suplimentară
Pe 8 ianuarie era programată o ieșire în spațiu, însă NASA a anulat-o. În aceeași zi, agenția a declarat că ia în considerare întoarcerea anticipată a misiunii Crew-11 pe Pământ.
La momentul respectiv, NASA a declarat că situația era stabilă, însă nu a dat detalii despre incident sau despre membrul echipajului afectat.
„După o evaluare suplimentară, NASA a stabilit că cea mai sigură soluție era întoarcerea anticipată a echipajului Crew-11 – nu o situație de urgență, ci un plan coordonat cu atenție pentru a putea beneficia de imagistica medicală avansată care nu este disponibilă pe stația spațială”, a mai spus Fincke, potrivit comunicatului.
Fincke și-a încheiat declarația spunând că se simte „foarte bine” și că urmează procedurile de realibilitare după zborul spațial la Centrul Spațial Johnson al NASA din Houston.
Echipajul a părăsit stația spațială pe 14 ianuarie, andocând de la Stația Spațială Internațională în aceeași capsulă SpaceX Dragon care i-a transportat până acolo anterior.
Echipajul a fost format din patru persoane: Fincke, astronauta NASA Zena Cardman, astronautul japonez Kimiya Yui și cosmonautul rus Oleg Platonov. Cei patru se aflau la bordul Stației Spațiale Internaționale de la începutul lunii august 2025 și trebuiau să rămână până la sfârșitul lunii februarie.