Comemorarea tragediei de la Cernobîl. Două mii de oameni au comemorat cea mai gravă catastrofă nucleară din istorie

Aproximativ 2.000 de militanţi ai opoziţiei belaruse au manifestat joi la Minsk pentru a comemora catastrofa nucleară de la Cernobîl, care a iradiat o mare parte din ţară, şi pentru a denunţa represiunea politică din Belarus.

431 afișări
Imaginea articolului Comemorarea tragediei de la Cernobîl. Două mii de oameni au comemorat cea mai gravă catastrofă nucleară din istorie

Comemorarea tragediei de la Cernobîl. Două mii de oameni au comemorat cea mai gravă catastrofă nucleară din istorie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Manifestanţii arborau pancarte pe care scria "Cernobîl este suferinţa noastră", "Nuclear civil nu există" sau "Nu centralelor nucleare în Belarus".

Dar, în cadrul acestui marş tradiţional, ei au scandat de asemenea sloganuri împotriva regimului preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, precum "Libertate pentru deţinuţii politici".

La 26 aprilie 1986, reactorul numărul 4 al centralei de la Cernobîl, din Ucraina, a explodat şi a provocat cea mai gravă catastrofă nucleară din istorie. Mai mult de un sfert din teritoriul belarus învecinat a fost contaminat de radiaţii şi aproape 460 de sate au dispărut după evacuarea locuitorilor lor.

Belarusul a investit peste 19 miliarde de dolari pentru a curăţa teritoriul contaminat, în timp ce costul pagubelor pentru ţară se ridică la 235 de miliarde de dolari, potrivit preşedinţiei belaruse.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici