Confruntările continuă în Fâşia Gaza, în timp ce numeroase zboruri către Israel sunt anulate

Confruntările între Hamas şi Israel continuau miercuri, în pofida apelului ferm din partea secretarului general ONU Ban Ki-moon la "încetarea luptelor", care au obligat marile companii aeriene să-şi suspende zborurile spre Tel Aviv.

750 afișări
Imaginea articolului Confruntările continuă în Fâşia Gaza, în timp ce numeroase zboruri către Israel sunt anulate

Confruntările continuă în Fâşia Gaza, în timp ce numeroase zboruri către Israel sunt anulate (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Pe fondul intensificării violenţelor în Fâşia Gaza, soldate cu cel puţin 639 de morţi în rândul palestinienilor şi 31 de victime israeliene începând din 8 iulie, Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (AESA) a recomandat tuturor companiilor europene să anuleze până cel târziu miercuri zborurile spre şi de la aeroportul internaţional Ben Gurion din Tel Aviv.

Decizia a intervenit după o măsură similară a Agenţiei Federale pentru Aviaţie (FAA) din SUA, care a interzis pentru 24 de ore companiilor aeriene americane să zboare spre sau din Israel, după ce o rachetă a atins o localitate aflată în apropiere de aeroportul din Tel Aviv.

Este pentru prima oară de la războiul din Golf, din 1990-1991, când astfel de măsuri vizează Israelul.

În timp ce numeroase zboruri au fost anulate de companiile europene şi nord-americane, printre care Air France, Lufthansa, EasyJet sau Delta, ministrul israelian al Transporturilor, Israël Katz, a afirmat că nu există "niciun motiv" pentru aceste măsuri.

La rândul său, premierul israelian Benjamin Netanyahu "a avut marţi seară o discuţie la telefon cu secretarul de Stat american John Kerry şi i-a solicitat să intervină pentru reluarea zborurilor companiilor americane spre Israel", potrivit unor surse apropiate şefului Guvernului israelian.

Secretarul de Stat John Kerry, aflat la Cairo pentru a încerca să obţină o încetare a focului în Fâşia Gaza, a precizat însă că decizia anulării zborurilor a fost luată pentru a proteja cetăţenii americani. De asemenea, Statele Unite vor decide dacă vor menţine sau nu această interdicţie în termen de 24 de ore, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Jen Psaki. Miliardarul american Michael Bloomberg a sfidat însă interdicţia şi a anunţat că se va îmbarca într-un avion cu destinaţia Tel Aviv, în semn de solidaritate cu Israelul.

Pe de altă parte, după vizita în Egipt, mediatorul tradiţional între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, secretarul general al ONU, Ban Ki-monn, a solicitat la Tel Aviv oprirea luptelor. "Mesajul meu pentru israelieni şi palestinieni este acelaşi: Opriţi luptele, începeţi să discutaţi. Trataţi de la rădăcină cauzele conflictului, pentru a nu mai fi în aceeaşi situaţie în şase luni sau într-un an", a subliniat secretarul general al ONU, într-o conferinţă de presă comună cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Obiectivul declarat al Israelului este să obţină dezarmarea mişcării islamiste Hamas, care controlează teritoriile palestiniene, încetarea tirurilor cu rachete, distrugerea tunelurilor şi oprirea ""infiltrărilor" combatanţilor din Fâşia Gaza în Israel. La rândul său, Hamas cere ridicarea blocadei israeliene în Fâşia Gaza, în vigoare din 2006, eliberarea prizonierior şi deschiderea frontierei cu Egiptul.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a apărat ferm poziţiile şi a cerut comunităţii internaţionale să considere gruparea islamistă Hamas drept singurul responsabil pentru "baia de sânge" din regiune. "Populaţia din Gaza este victima regimului brutal al Hamas", a afirmat Netanyahu.

- Bilanţul victimelor, în creştere

În acest context, bombardamentele israeliene continuă în Fâşia Gaza. Potrivit serviciilor palestiniene de intervenţie, bilanţul este de cel puţin 636 de morţi, o cifră greu de verificat, ţinând cont de haosul din Gaza, unde corpurile persoanelor decedate în ultimele zile continuă să fie descoperite printre ruinele locuinţelor bombardate. De asemenea, aproximativ 3.700 de persoane au fost rănite şi 10.000 au cerut sprjinul agenţiilor ONU pentru refugiaţi.

Între timp, forţele israeliene au ucis miercuri dimineaţă un palestinian în vârstă de 32 de ani în satul Hussan din Cisiordania, au anunţat surse palestiniene de securitate.

De asemenea, biroul postului de televiziune Al Jazeera, criticat vehement în Israel pentru relatarea evenimentelor, a fost ţinta unor tiruri de avertisment în Gaza.

În cea de-a 16-a zi a ofensivei, cartiere întregi din Fâşia Gaza par distruse, în special Shejaiya, unde bombardamentele s-au soldat cu cel puţin 70 de morţi duminică.

Într-un discurs televizat, pe un ton neobişnuit de dur, preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a promis "urmărirea tuturor celor comit crime împotriva poporului palestinian, oricât de mult timp ar dura aceasta". Reunită de urgenţă în noaptea de marţi spre miercuri la Ramallah, în Cisiordania, conducerea palestiniană a făcut apel la organizarea unor "manifestaţii generale în semn de solidaritate cu locuitorii din Fâşia Gaza".

Între timp, la New York, reprezentantul palestinian la ONU, Ryad Mansour, a acuzat, într-un discurs marcat de emoţie, comunitatea internaţională că a "eşuat" în obligaţia de a proteja populaţia civilă în contextul acţiunilor militare în Fâşia Gaza.

La rândul său, Iordania a propus în Consiliul de Securitate un proiect de rezoluţie privind o încetare imediată a focului, potrivit diplomaţilor.

De asemenea, Uniunea Europeană a cerut Israelului o operaţiune "proporţionată" şi, în acelaşi timp, a făcut apel la dezarmarea tuturor grupărilor teroriste din Fâşia Gaza.

- Pierderi semnificative şi pentru Israel

În ceea ce priveşte partea israeliană, de la începerea ofensivei, aproape 1.700 de tiruri cu rachetă au fost înregistrate asupra sudului Israelului, iar aproximativ 420 au fost distruse în zbor.

De asemenea, combatanţii Hamas, trecând prin tunelurile din Fâşia Gaza, au iniţiat în mai multe rânduri confruntări pe teritoriul Israelului.

Armata israeliană a anunţat că 185 de "terorişti" au fost ucişi din 17 iulie, însă a înregistrat la rândul său pierderi semnificative în campania de bombardamente lansată la 8 iulie, care a fost urmată săptămâna trecută de o ofensivă terestră.

Pe lângă doi civili, 29 de militari israelieni au fost ucişi în confruntările din Gaza. Peste 6.000 de persoane au participat marţi în sudul Israelului la funeraliile soldatului israeliano-francez Jordan Bensemoun, în vârstă de 22 de ani, ucis luni în Fâşia Gaza.

În acest context, atât moderaţii, precum Tzipi Livni, cât şi conservatorii din cadrul Guvernului israelian, precum Naftali Bennet, şi-au exprimat opoziţia faţă de o încetare a focului.

Între timp, eforturile diplomatice continuă în vederea obţinerii unui armistiţiu. Secretarul general al ONU, Ban Ki-monn este aşteptat miercuri la Ierusalim, iar secretarul de Stat american John Kerry are programată o vizită în Israel.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici