Coreea de Nord afirmă că nu mai este obligată să respecte tratatul nuclear internațional
Într-un comunicat publicat de agenția oficială KCNA, citat de Euronews, diplomatul nord-coreean a acuzat Statele Unite și aliații lor că pun sub semnul întrebării „drepturile suverane” ale Coreei de Nord. „Statutul Republicii Populare Democrate Coreene ca stat cu arme nucleare nu se va schimba din cauza unor declarații externe sau a dorințelor unilaterale”, a afirmat Kim Song. Acesta a insistat că Phenianul nu va fi „în nicio circumstanță” legat de Tratatul de Neproliferare Nucleară. Coreea de Nord a amenințat pentru prima dată că se retrage din tratat în 1993 și a oficializat retragerea în 2003. De atunci, regimul de la Phenian a efectuat șase teste nucleare și este considerat de experți drept o putere nucleară de facto.
Programul nuclear, inclus în Constituție
Diplomatul nord-coreean a declarat că statutul nuclear al țării este înscris inclusiv în Constituție, iar principiile privind utilizarea armelor nucleare sunt prezentate „transparent”. Regimul lui Kim Jong-un a susținut în repetate rânduri că renunțarea la arsenalul nuclear este exclusă și că dezvoltarea capacităților militare va continua. Tratatul de Neproliferare Nucleară, intrat în vigoare în 1970, urmărește limitarea răspândirii armelor nucleare și promovarea dezarmării. Aproape toate statele lumii sunt semnatare, cu excepția unor țări precum Coreea de Nord, Israel, India și Pakistan.
ONU avertizează că proliferarea nucleară se accelerează
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat la începutul reuniunii că „motoarele proliferării se accelerează”, iar încrederea în sistemul internațional de control al armelor nucleare se erodează. Potrivit Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI), cele nouă state care dețin arme nucleare aveau împreună 12.241 de focoase nucleare la începutul anului 2025. Statele Unite și Rusia controlează aproape 90% din arsenalul nuclear mondial și au continuat în ultimii ani programele de modernizare a armelor. Coreea de Nord și-a consolidat în ultimii ani relațiile cu Rusia. Observatorii internaționali susțin că Phenianul a trimis muniție și trupe pentru a sprijini invazia rusă din Ucraina. În schimb, Moscova ar furniza Coreei de Nord sprijin militar, economic și tehnologic.