„Locul negocierilor şi data deschiderii lor pot să fie stabilite potrivit dorinţei (Coreei de) Sud”, a anunţat, într-un comunicat, Comitetul nord-coreean pentru Reunificare Paşnică a Coreei (CPRK), însărcinat cu relaţiile cu Seulul.
Seulul acceptă oferta de negocieri din partea Phenianului
Coreea de Sud a acceptat joi propunerea Coreei de Nord de a angaja negocieri oficiale asupra unui anumit număr de subiecte ce provoacă fricţiuni, după luni de tensiuni militare între cele două ţări, despărţite de disensiuni de aproximativ şase decenii.
Anunţurile privind negocierile intervin în contextul unor disensiuni puternice între ţările occidentale şi regimul nord-coreean din cauza unui al treilea test nuclear al Phenianului, efectuat în februarie şi urmat de ameninţări de atac împotriva Statelor Unite.
Guvernul sud-coreean „primeşte în mod pozitiv propunerea de negocieri oficiale din partea Coreei de Nord”, a anunţat într-un comunicat Ministerul Unificării, însărcinat cu relaţiile cu Phenianul, precizând că va anunţa ulterior locul şi calendarul acestor negocieri.
„Sperăm că Seulul şi Phenianul vor profita de această oportunitate pentru a construi o relaţie de încredere mutuală”, a adăugat el.
Într-un comunicat, difuzat de agenţia de stat KCNA, Comitetul nord-coreean pentru Reunificare Paşnică a Coreei (CPRK), însărcinat cu relaţiile cu Seulul, a propus angajarea de negocieri cu Coreea de Sud în vederea redeschiderii complexului industrial intercoreean de la Kaesong şi reîntregirii familiilor separate la sfârşitul războiului din Coreea în 1953.
CPRK nu a specificat la ce nivel de reprezentare s-ar putea desfăşura discuţiile şi a lăsat la discreţia Seulului alegerea datei şi locului.
Coreea de Nord s-a declarat pregătită să dezbată viitorul complexului de la Kaesong, unde lucrează peste 50.000 de muncitori nord-coreeni şi sute de cadre de conducere sud-coreene. Acest complex, crucial în obţinerea valutei străine pentru regimul comunist, a fost închis de Phenian la începutul lunii aprilie.
În plus, Coreea de Nord s-a arătat dispusă se negocieze reluarea vizitelor turistice la Muntele Kumgang, una dintre cele mai frumoase destinaţii turistice ale Coreei de Nord, datorită vegetaţiei bogate, crestelor şi defileurilor sale, dar şi vederii impresionante la mare.
„Chestiunile umanitare, ca reîntregirea familiilor separate, pot fi dezbătute în cadrul discuţiilor, dacă este necesar”, anunţă comunicatul CPRK.
Citeşte şi: MĂRTURIILE unui chinez care a luptat pentru Coreea de Nord: Beijingul nu va permite un nou război – VIDEO
Citeşte şi: Presa în Coreea de Nord: Dezvăluiri din interiorul KCNA, principalul instrument de propagandă al ţării lui Kim Jong-un
Citeşte şi: Nord-coreenii construiesc o staţiune de schi de talie mondială. Ce dotări are proiectul lui Kim Jong-Un – FOTO
Citeşte şi: REPORTAJ: „Coreea de Nord în miniatură”, în Marea Britanie. Cum trăiesc refugiaţii care au scăpat de regimul lui Kim Jong-un – VIDEO
Citeşte şi: Adolescenţa unui dictator: conducea un Mercedes, fuma ţigări mentolate şi era obsedat de Van Damme. DEZVĂLUIRI despre Kim Jong-un – VIDEO, FOTO
Citeşte şi: Cum îl văd sud-coreenii pe Kim Jong-un. Imagini cu omul care „ameninţă pacea mondială şi iroseşte bani în timp ce poporul său moare de foame” – FOTO