Cum sunt îndemnaţi germanii să economisească energia electrică, apa şi căldura până în 2024

"Vine iarna. Să rămânem împreună". Guvernul german face apel la cetăţeni să economisească energia electrică pentru ca Germania să treacă cu bine peste iarnă, dar are în vedere să extindă raţionalizarea până în 2024.

3384 afișări
Imaginea articolului Cum sunt îndemnaţi germanii să economisească energia electrică, apa şi căldura până în 2024

 

Guvernul Olaf Scholz va economisi energia, apa şi căldura până în anul 2024

  • Interzicerea încălzirii piscinelor private folosind gaz sau electricitate
  • Panourile luminoase de publicitate trebuie să fie oprite după ora 22:00, cu doar câteva excepţii. Dacă reclamele servesc la siguranţa traficului, acestea rămân pornite, de exemplu, la pasajele subterane ale căilor ferate. Lămpile stradale rămân şi ele aprinse, iar vitrinele magazinelor pot continua să fie iluminate.
  • Este posibil ca monumentele şi alte clădiri să nu mai fie iluminate noaptea. Cel puţin nu din motive pur estetice. Cu toate acestea, iluminatul de urgenţă nu va fi oprit, iar iluminarea este permisă pentru evenimente culturale şi festivaluri publice.
  • În clădirile publice, holurile şi coridoarele nu vor mai fi încălzite în general, iar temperatura în birouri va fi limitată la maxim 19 grade. În locurile în care se efectuează lucrări fizice grele, temperaturile vor fi şi mai scăzute pe viitor. Totuşi, restricţiile nu se aplică instituţiilor sociale precum spitale, centre  de îngrijire şi şcoli, unde temperaturile mai ridicate ale aerului sunt esenţiale pentru „sănătatea oamenilor care petrec timpul acolo”, potrivit Ministerului Economiei.
  • Reducerea apei calde - de asemenea, în clădirile publice, încălzitoarele instantanee de apă sau rezervoarele de apă caldă trebuie să fie oprite dacă sunt folosite în principal pentru spălarea mâinilor. Se fac excepţii pentru instituţiile medicale, şcoli şi centre de zi. Unele oraşe merg şi mai departe. Acolo, duşurile din piscine şi săli de sport vor rămâne neîncălzite.
  • Piscinele private nu mai pot fi încălzite cu gaz şi electricitate, cu excepţia centrelor de dezintoxicare, a facilităţilor de agrement şi a hotelurilor. Noile reglementări se vor aplica iniţial până la sfârşitul lunii februarie.

Un al doilea set de reguli va intra în vigoare în octombrie, se va aplica timp de doi ani  şi va prevedea măsuri de economisire a energiei pe termen mai lung. De exemplu, toţi proprietarii de clădiri cu sistem de încălzire pe gaz trebuie să facă un control al eficienţei încălzirii.

Ministrul Economiei, Robert Habeck de la Partidul Verzilor,  spune că se aşteaptă ca măsurile de economisire să reducă consumul de gaze „cu aproximativ  2,5%” şi o numeşte o „contribuţie mică, dar indispensabilă”.

Pe fondul penuriei de gaze cauzate de lipsa aprovizionării cu gaze ruseşti, ţările UE s-au angajat să-şi reducă consumul  de gaze cu 15%. În Germania, ţinta de reducere a fost stabilită la 20%, transmite Deutsche Welle.

Printr-un clip video,  guvernul german face apel la cetăţeni să economisească energia electrică pentru ca Germania să treacă cu bine peste iarnă. 

Persoanele de toate vârstele din clipul video îndeamnă la solidaritate în combaterea risipei curentului electric, a apei şi căldurii pe durata iernii.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici