Prima pagină » Știri externe » Diplomații UE se vor întâlni cu politicianul bulgar care este directorul Consiliului pentru Pace înființat de Trump

Diplomații UE se vor întâlni cu politicianul bulgar care este directorul Consiliului pentru Pace înființat de Trump

Diplomații UE se vor întâlni cu directorul Consiliului pentru Pace înființat de președintele american Donald Trump. Părțile vor discuta despre Gaza, dar și despre războiul din Ucraina și noile sancțiuni împotriva Rusiei. Întâlnirea va avea loc la Bruxelles.
Diplomații UE se vor întâlni cu politicianul bulgar care este directorul Consiliului pentru Pace înființat de Trump
sursa foto: pixabay
Petru Mazilu
23 feb. 2026, 08:35, Politic

Cei mai importanți diplomați ai Uniunii Europene se vor întâlni luni cu directorul Consiliului pentru Pace, potrivit AP.

Nikolay Mladenov, un politician bulgar și diplomat ONU ales de Trump pentru a conduce Consiliul pentru Pace, se va întâlni cu șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, și cu miniștri de externe din blocul celor 27 de națiuni. De asemenea, se așteaptă ca diplomații UE să discute despre războiul din Ucraina și noile sancțiuni împotriva Rusiei.

UE și Gaza

UE are legături strânse cu Israelul și palestinienii. În prezent, joacă un rol crucial de supraveghere la punctul de trecere a frontierei Rafah și este principalul donator al Autorității Palestiniene. Totodată, UE susține mandatul Națiunilor Unite în Gaza.

Înființarea Consiliului pentru Pace la propunerea lui Trump a divizat Uniunea Europeană. Ungaria și Bulgaria, țări UE, sunt și membre cu drepturi depline în consiliul lui Trump. Membre sunt și țările candidate la UE, Turcia, Kosovo și Albania.

Alte 12 națiuni ale UE au trimis observatori la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii de la Washington. Este vorba despre România, Austria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Polonia și Slovacia. Drapelul UE a fost afișat la evenimentul din SUA.

Lideri europeni precum președintele francez Emmanuel Macron și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au refuzat invitația de a participa, la fel ca și Papa Leon al XIV-lea. Totuși, Ursula von der Leyen a trimis-o pe comisarul european pentru problemele din Mediterana, Dubravka Šuica, la reuniunea de la Washington în calitate de observator.

Ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, a protestat spunând că trimiterea lui Šuica în SUA fără consultarea Consiliului European a încălcat reglementările UE.

Recomandarea video