Dublinul respinge propunerea Marii Britanii în privinţa frontierei irlandeze după Brexit

Publicat: 08 09. 2017, 18:46
Actualizat: 20 04. 2020, 00:00

În acest moment, situaţia frontierei între regiunea britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda este reglementată de legislaţia UE, care permite libera circulaţie a bunurilor şi persoanelor. În momentul ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar, frontiera va fi subiectul reglementărilor UE în domeniul vamal.

Londra a propus recent ca frontiera terestră între cele două state să rămână una „invizibilă”, fără puncte de control şi birouri de imigrare.

Simon Coveney, ministrul irlandez de Externe, a declarat că „menţinerea unei frontiere invizibile pe insula Irlanda ar fi mult mai uşoră dacă Marea Britanie ar rămâne în uniunea vamală”.

Însă premierul britanic Theresa May a exclus posibilitatea rămânerii în uniunea vamală UE.

„Marea Britanie este cea care pleacă, ei au obligaţia de a încerca şi găsi soluţii unice (…) Nu putem avea din nou o frontieră fizică pe insula Irlanda care să creeze bariere între comunităţi”, a adăugat Coveney.

Pe de altă parte, ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, s-a declarat în totalitate încrezător că Londra va reuşi să ajungă la un acord cu Uniunea Europeană.

Oficialul britanic a reiterat poziţia Londrei potrivit căreia discuţiile privind Brexit trebuie să se desfăşoare împreună cu discuţiile privind relaţiile post-Brexit.