Evo Morales, reales preşedinte al Boliviei, promite o accelerare a schimbării

Preşedintele socialist al Boliviei, Evo Morales, a fost reales duminică, în primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, cu peste 60 la sută de voturi, şi un control total în Parlament care, în opinia acestuia, îl obligă la o "accelerare a schimbării".

11 afișări
Imaginea articolului Evo Morales, reales preşedinte al Boliviei, promite o accelerare a schimbării

Evo Morales, reales preşedinte al Boliviei, promite o accelerare a schimbării (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Morales, unul dintre pilonii stângii radicale din America Latină, a fost reales cu aproximativ zece puncte procentuale în plus faţă de estimările sondajelor preelectorale, confirmând susţinerea populară de care se bucură primul şef de stat indian (aymara) al Boliviei, după 184 de ani de la obţinerea independenţei acestei ţări.

"Poporul bolivian a făcut, din, nou, Istorie", a lansat Morales, de la balconul Palatului Prezidenţial, către cei peste 3.000 de susţinători, care sărbătoreau de mai multe ore victoria sa în Piaţa Armelor din capitala La Paz, dansând şi scandând "Evo! Evo!", "Evo de nuevo!" (din nou).

"Această majoritate de peste două-treimi de deputaţi şi senatori ne obligă şi mă obligă la o accelerare a procesului de schimbare" a Boliviei, a declarat el.

Potrivit unor sondaje efectuate la ieşirea de la urne, de trei institute, confirmate de numărările parţiale, Morales îl devansează cu aproximativ 40 de procente pe cel mai important rival al său, de dreapta, fost militar şi guvernator provincial, Manfred Reyes Villa, care a obţinut între 23 şi 25 la sută din voturi.

Omul de faceri şi fost ministru de centru-dreapta Samuel Doria Medina este creditat cu 7 până la 10 procente din voturi.

Partidul prezidenţial, Mişcarea către Socialism (MAS), va obţine 24 sau 25 dintre cele 36 de mandate ale Senatului, reprezentând majoritatea absolută de două treimi. Formaţiunea era, deja, majoritară, în Camera Deputaţilor.

Deţinerea controlului în Parlament îi garantează Guvernului o punere în aplicare fără probleme a "refondării" sale socialiste şi proindiene a ţării, pe baza noii Constituţii, adoptate în ianuarie 2009.

Dar îi permite, mai ales, să amendeze Constituţia, în privinţa numărului de mandate prezidenţiale, de exemplu, în prezent aceasta permiţând două mandate consecutive.

Acest control îi oferă, de asemenea, mână liberă pentru a face numiri în funcţii de înalt rang, în special în domeniul justiţiei.

Opoziţia se teme de o atotputernicie a MAS, care îi preocupă şi pe analiştii independenţi.

Dreapta denunţă un risc de derivă despotică a partidului lui Morales, în direcţia liniei preşedintelui venezuelan, Hugo Chavez, aliatul şi mentorul acestuia, în cadrul stângii radicale latino-americane.

De altfel, Morales a sugerat, duminică dimineaţa, posibilitatea unui al treilea mandat, estimând că, pe baza unei noi Constituţii, cel de-al doilea mandat al său poate fi considerat "drept o primă alegere".

Ecuadorul socialistului Rafael Correa, care a fost, de asemenea, reales în aprilie, a fost primul care l-a felicitat pe Morales, calificând alegerea acestuia ca "istorică" şi un "triumf pentru democraţia boliviană şi cea a regiunii".

Alegerile generale s-au desfăşurat într-un climat "de linişte şi pace", potrivit misiunii observatorilor Uniunii Europene.

Această atmosferă contrastează cu tensiunile din 2007-2008 care au împins ţara până pe marginea unui război civil, în urma unei revolte pentru autonomie în partea estică, prosperă, fief al opoziţiei, şi cu violenţe politice, care s-au soldat cu zeci de morţi.

"Polarizarea continuă la nivel politic", a denunţat, duminică seara, candidatul învins, Reyes Villa, promiţând că va lupta în Parlament, din "tranşeele democraţiei", împotriva abuzurilor de putere.

Scorul lui Morales face din acesta bărbatul de stat cel mai popular din Bolivia, de la alegerea, cu aproximativ 50 de ani în urmă, a naţionalistului Victor Paz Estensorro.

Acest lucru are loc în contextul în care Morales, retorica sa antiliberală şi alianţele acestuia (Venezuela, Iran) rămân în continuare foarte suspecte, în opinia Occidentului. La fel ca ponderea pe care continuă să o aibă traficul de droguri în această ţară, care este cel de al treilea cel mai important producător mondial de cocaină.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici