EXPLOZIILE de la Tianjin: Cianura din apă şi de 277 de ori mai mare decât limita admisă, anunţă autorităţile

Autorităţile chineze au avertizat că nivelul cianurii în apă, la locul celor două explozii de miercurea trecută, în zona industrială a oraşului-port Tianjin, este şi de 277 de ori mai mare decât nivelul maxim admis, dar anunţă că apa de la robinet este potabilă, relatează Reuters online.

255 afișări
Imaginea articolului EXPLOZIILE de la Tianjin: Cianura din apă şi de 277 de ori mai mare decât limita admisă, anunţă autorităţile

EXPLOZIILE de la Tianjin: Cianură în apă şi de 277 de ori mai mare decât limita admisă, anunţă autorităţile (Imagine: Mediafax Foto/Hepta)

Autorităţile locale au anunţat că vor evacua instalaţiile chimice din zonă, pe care mii de locuitori au fost nevoiţi să o părăsească în grabă, din cauza substanţelor chimice detectate în atmosferă în urma exploziilor, care s-au soldat cu 114 morţi şi peste 700 de răniţi.

Într-un raport dat publicităţii miercuri de către Biroul pentru Protecţia Mediului de la Tianjin se arată că, în urma prelevărilor de marţi, nivelul cianurii în apa râului şi mării din zona evacuată a urcat puternic, în urma exploziilor. Într-unul dintre locurile în care s-au efectuat prelevări, nivelul este de 277 de ori mai mare decât limita maxim admisă.

Cu toate acestea, apa potabilă din Tianjin se conformează normelor la nivel naţional, anunţau marţi, într-un comunicat separat, autorităţile sanitare.

Guvernul chinez a confirmat că în depozitele care a explodat săptămâna trecută se aflau 700 de tone de cianură de sodiu.

Tianjin, al doilea cel mai frecventat port din lume, urmează să transfere uzinele chimice din zona cunoscută sub numele de "Tianjin Binhai New Area", în care au avut loc exploziile, în zona industrială Nangang, situată la 25 de kilometri depărtare, scrie ziarul de limbă engleză China Daily, care-l citează pe Huang Xingguo, primarul oraşului portuar.

- Imobile şi o gară prea aproape

Organismul de luptă împotriva corupţiei din cadrul Partidului Comunist Chinez s-a angajat să vizeze atât corupţia, cât şi persoanele care au ocolit legile şi reglementările, ceea ce a condus la explozii, dar a subliniat totodată, joi, importanţa menţinerii stabilităţii politice.

Presa chineză a arătat cu degetul, miercuri, cadre de la Ruihai, întreprinderea căreia îi aparţin depozitele, apreciind că au profitat de anumite relaţii pentru a obţine mai uşor autorizări de mediu şi privind normele împotriva incendiilor.

Autorităţile de la Tianjin au anunţat miercuri că, după mai multe zile de anchetă, au stabilit deja că depozitele care au sărit în aer conţineau 2.500 de tone de 40 de tipuri de produse nocive, repartizate în trei categorii, potrivit agenţiei oficiale de presă China Nouă.

Existau, de asemenea, 1.300 de tone de agenţi oxidanţi - inclusiv nitrat de amoniu şi nitrat de potasiu -, 500 de tone de produse inflamabile - inclusiv sodiu şi magneziu - şi 700 de tone de produse extrem de toxice - în principal cianură de sodiu.

Anumite imobile locuite şi o gară se aflau mai aproape de depozitele care au sărit în aer decât permit reglementările chineze cu privire la stocarea materialelor periculoase, au scris, pe de altă parte, alte publicaţii chineze.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici