Focuri de armă provenind de la un post militar pakistanez sunt la originea atacului NATO

Publicat: 28 11. 2011, 06:35
Actualizat: 11 11. 2012, 15:34

Conform cotidianului american, intervenţia elicopterelor şi avioanelor de vânătoare avea ca scop protejarea trupelor afgane şi ale Forţei internaţionale a NATO (ISAF), care credeau că sunt vizate de tiruri ale combatanţilor talibani.

„Au fost tiruri de armă împotriva soldaţilor armatei afgane, care au cerut sprijin (aerian) şi asta s-a întâmplat”, a declarat la Kabul un oficial afgan, care a solicitat anonimatul. Potrivit acestuia, Guvernul afgan crede că tirurile veneau de la o bază militară pakistaneză şi nu de la insurgenţi prezenţi în zona tribală care separă cele două ţări şi pe care Washingtonul o consideră un bastion al reţelei al-Qaida.

Această versiune este confirmată de oficiali afgani care lucrează în zona frontalieră, dintre care unul, aparţinând poliţiei, a afirmat că autorităţile pakistaneze au fost avertizate din timp de raidurile aeriene ale NATO.

„A fost o operaţiune defensivă”, a afirmat la rândul său un oficial occidental, confirmând că forţele afgane şi ale NATO „erau vizate de focurile (soldaţilor) de la o bază militară pakistaneză”.

Pakistanul a împărtăşit duminică Statelor Unite furia sa şi intenţia de a revizui cooperarea în lupta antiteroristă după atacul NATO, un „incident tragic involuntar” potrivit Alianţei Nord-Atlantice.

Aceasta este cea mai gravă eroare a coaliţiei conduse de armata americană de la sfârşitul lui 2001, când Islamabadul s-a aliat cu Washingtonul în „războiul împotriva terorismului”. Ea alimentează criza bilaterală provocată de raidul clandestin al unui comando american, care l-a ucis pe Osama ben Laden la 2 mai, în nordul Pakistanului.