Franța și Marea Britanie vor găzdui discuții privind Strâmtoarea Ormuz

Publicat: 14 04. 2026, 14:55
Actualizat: 14 04. 2026, 14:59
OMAN - APRIL 08: A view of the vessels passing through Strait of Hormuz following the two-week temporary ceasefire reached between the United States and Iran on the condition that the strait be reopened, seen in Oman on April 08, 2026. Shady Alassar / Anadolu/ABACAPRESS.COM

Alți participanți vor lua parte la discuții prin videoconferință, a anunțat, marți, biroul președinției Franței.

Partenerii europeni și alte țări aliate sunt gata să contribuie la o „misiune pur defensivă menită să restabilească libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz”, se arată în declarației publicate de președinția Franței.

Franța și Marea Britanie au lucrat în ultimele săptămâni la organizarea unei operațiuni de escortare a petrolierelor și a navelor cargo pentru a asigura trecerea în siguranță prin strâmtoare.

Reamintim că Iranul a condamnat blocada impusă de SUA în Strâmtoarea Ormuz, acuzând că reprezintă „o încălcare gravă” a suveranității sale. În prezent, în Strâmtoare este valabilă atât blocada SUA asupra porturilor Iraniene din regiunea Golfului, cât impusă de Iran. Cu toate acestea, în decursul zilei de luni și marți, patru vase au reușit să traverseze strâmtoarea. 

Printre aceste nave se numără atât petroliere, cât și nave de marfă supuse sancțiunilor, unele dintre ele făcând anterior escală în porturi iraniene sau plecând din China pe rute cu destinația Iran.

Irakul afirmă că a făcut înțelegeri cu Teheranul și cu SUA pentru a permite trecerea navelor prin Strâmtoarea Ormuz

Ministerul Petrolului din Bagdad a declarat că a ajuns la „înțelegeri” cu Statele Unite și Iranul pentru a reduce impactul blocadei din Strâmtoarea Hormuz asupra exporturilor de petrol irakiene.

Ministerul nu a oferit detalii și nici nu a precizat când au fost încheiate aceste înțelegeri, însă Iranul a anunțat la începutul lunii aprilie, că va permite navelor irakiene să tranziteze această cale navigabilă strategică.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Petrolului din Irak, Saheb Bazoun, a declarat pentru Agenția de știri irakiană (INA) că „există înțelegeri cu părțile americană și iraniană pentru a ocoli blocada impusă asupra Strâmtorii Ormuz, precum și cu toate părțile implicate pentru a garanta exporturile”.

Irakul este membru fondator al cartelului petrolier OPEC, și transportă majoritatea țițeiului prin strâmtoare, însă, la fel ca și alți exportatori din Golf, a fost nevoit să caute cu disperare rute alternative.

Al Jazeera: Risc real de escaladare

Reamintim că luni, SUA au impus o blocadă asupra porturilor și zonelor de coastă ale Iranului. Blocada impusă de Statele Unite complică situația pentru navele comerciale care au rămas izolate în Golf, deoarece trebuie să obțină atât permisiunea Iranului, cât și a SUA, pentru a putea trece.

Al Jazeera preciza, marți dimineață, că există un risc real de escaladare în acest caz, deoarece dacă navele iraniene sunt oprite și dacă transportul de petrol iranian este blocat, Iranul ar putea, probabil, să împiedice alte nave din Golf să intre în strâmtoare.