Gărzile Revoluţionare iraniene avertizează SUA în privinţa unor eventuale sancţiuni, declarând că ar putea reprezenta un pericol pentru forţele americane din regiune
La începutul acestui an, oficiali americani au precizat că Administraţia Donald Trump ia în calcul catalogarea Gărzilor Revoluţionare iraniene drept o organizaţie teroristă.
În luna iunie, Senatul SUA a votat în favoarea unor noi sancţiuni împotriva Iranului, pe fondul programului iranian de rachete balistice şi a altor activităţi care nu au legătură cu acordul nuclear internaţional încheiat cu Statele Unite şi alte puteri mondiale în 2015.
„Catalogarea Gărzilor Revoluţionare ca grupare teroristă şi aplicarea unor acţiuni similare în acest sens este un mare risc pentru SUA, pentru bazele şi forţele lor detaşate în regiune”, a declarat Mohammad Baqeri, şeful Statului Major General al armatei iraniene.
Baqeri a subliniat că programul de rachete balistice al Iranului are un rol defensiv şi nu poate fi negociat cu niciun alt stat. Gărzile Revoluţionare reprezintă cea mai puternică forţă de securitate din Iran, supraveghează exploataţii economice în valoare de miliarde de dolari şi exercită o influenţă puternică asupra sistemului politic naţional.
Mohammad Baqeri a criticat remarcile recente făcute de către secretarul american al Apărării, James Mattis, care a spus că o schimbare a regimului este necesară înainte de normalizarea relaţiilor SUA-Iran.
„Oficialii americani ar trebui să se exprime puţin mai înţelept, mai atent şi mai matur despre alte ţări, în special despre o ţară puternică precum Iranul, care s-a opus tuturor comploturilor cu fermitate şi mândrie”, a spus comandantul Gărzilor Revoluţionare.
Gărzile Revoluţionare luptă în Siria împotriva grupărilor militante care se opun preşedintelui Bashar al-Assad. În luna iunie, Iranul a lansat rachete în estul Siriei care au avut ca ţintă baze ale organizaţiei teroriste Stat Islamic, responsabilă pentru atacurile din Teheran soldate cu 18 morţi.
Citeşte şi: Tensiuni diplomatice între Rusia şi Statele Unite | Kremlinul speră ca SUA să găsească „înţelepciunea politică” pentru a rezolva conflictul şi transmite că Washingtonul trebuie să returneze două proprietăţi diplomatice
Citeşte şi: Un român acuzat că a provocat intenţionat incendii de vegetaţie a fost arestat în sudul Italiei – FOTO
Citeşte şi: IMAGINILE ZILEI Aproximativ 37.000 de persoane au fost evacuate din cauza incendiilor de vegetaţie din Canada
Citeşte şi: Scurgeri de informaţii: Franţa doreşte cel mai dur Brexit pentru Marea Britanie. Ambiţia lui Macron este să facă din Paris centrul financiar al lumii / Reacţia premierului May
Citeşte şi: Iranul trece peste toate tabuurile şi publică imagini cu Maryam Mirzakhani fără văl. „Regina matematicii a cedat în faţa algebrei morţii”, într-un spital din California, la doar 40 de ani