Prim-ministrul irakian Mohammed Shia al-Sudani a propus înființarea unei structuri de securitate colectivă de tip NATO la care că participe țări arabe sau islamice.
La fel ca la NATO, un atac asupra uneia dintre țări membre este tratat ca o agresiune împotriva tuturor.
Vorbind la summitul arabo-islamic de la Doha, al-Sudani a declarat că „securitatea și stabilitatea oricărei țări arabe sau islamice sunt o parte integrantă a securității noastre colective”, potrivit Al Jazeera.
El a adăugat că a propus formarea „unui comitet mixt arabo-islamic pentru a transmite poziția Consiliului de Securitate și organismelor internaționale”.
„Avem o oportunitate reală de a transmite un mesaj clar care să confirme că securitatea țărilor noastre nu este o chestiune de negociere”, a spus el.
El i-a îndemnat pe delegații prezenți la summit să emită „o poziție arabă și islamică unificată care să condamne atacul” asupra Qatarului, despre care a spus că „a depășit toate limitele și a încălcat fiecare principiu umanitar” și să elaboreze o foaie de parcurs cuprinzătoare pentru un armistițiu.