Prima pagină » Știri externe » Israel nu va participa la Congresul Mondial al Telefoniei Mobile din cauza „măsurilor anti-israeliene” adoptate de Spania

Israel nu va participa la Congresul Mondial al Telefoniei Mobile din cauza „măsurilor anti-israeliene” adoptate de Spania

Israel a anunțat că nu va participa la Congresul Mondial al Telefoniei Mobile, programat pentru martie 2026 la Barcelona, invocând „măsurile anti-israeliene” adoptate de Spania, a informat Ministerul Comunicațiilor.
Israel nu va participa la Congresul Mondial al Telefoniei Mobile din cauza „măsurilor anti-israeliene” adoptate de Spania

Într-o scrisoare obținută de ziarul Haaretz, ministrul israelian al Comunicațiilor, Shlomo Karhi, a dispus anularea tuturor pregătirilor pentru participarea Israelului, notează EFE.

„O serie de măsuri anti-israeliene luate de guvernul Spaniei: sprijinul său sistematic pentru Hamas, intenția de a recunoaște un stat terorist palestinian în inima Israelului și acuzațiile false de genocid”, sunt motivele invocate de Israel în document.

Congresul Mondial al Telefoniei Mobile este un târg dedicat tehnologiei mobile și unul dintre cele mai importante evenimente din sector, atrăgând circa 100.000 de vizitatori și mii de companii din întreaga lume.

Luni, Spania a anunțat interdicția de intrare pe teritoriul său pentru ministrul israelian al Securității Naționale, Itamar Ben Gvir, și pentru ministrul de Finanțe, Bezalel Smotrich – ambii politicieni extremiști și coloniști ce locuiesc în Cisiordania ocupată.

De asemenea, Madridul a anunțat consolidarea juridică a embargoului de arme, interzicerea accesului în spațiul aerian spaniol tuturor aeronavelor de stat care transportă echipamente de apărare destinate Israelului și blocarea tranzitului prin porturile spaniole al navelor ce transportă combustibili pentru forțele armate israeliene.