Israelul a declarat că atacurile au fost îndreptate asupra unor ținte Hamas, ca represalii pentru uciderea unuia dintre soldații săi, potrivit France 24.
Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a avertizat că liderii Hamas nu vor avea imunitate. „Nu va exista imunitate pentru nimeni din conducerea organizației teroriste Hamas – nici pentru cei în costume, nici pentru cei care se ascund în tuneluri”, a declarat Katz, referindu-se la mai mulți lideri politici Hamas care locuiesc la Doha. „Oricine ridică mâna împotriva unui soldat (israelian), mâna îi va fi tăiată. (Armata israeliană) a primit instrucțiuni să acționeze decisiv împotriva fiecărei ținte Hamas și va continua să facă acest lucru”.
Peste 100 de persoane, printre care mulți copii, au fost ucise în atacurile israeliene din Gaza, au declarat agenția de apărare civilă a enclavei și oficialii spitalului.