Prima pagină » Știri externe » Japonia – terorizată de urși. Nordul țării e într-o adevărată criză

Japonia – terorizată de urși. Nordul țării e într-o adevărată criză

Peste 100 de atacuri și 12 morți cauzate de urși au fost raportate de la începutul primăverii. Autoritățile adoptă măsuri de urgență și relaxează regulile privind armele de foc
Japonia - terorizată de urși. Nordul țării e într-o adevărată criză
Sursa: Mediafax foto / VIOREL DUDAU

Autoritățile japoneze au mobilizat armata în nordul țării pentru a ajuta la capturarea urșilor, întrucât din aprilie au fost înregistrate peste 100 de atacuri care s-au soldat cu 12 decese, relatează Reuters.

Guvernul Japoniei a răspuns miercuri unei cereri din partea autorităților locale din nordul țării prin trimiterea de trupe pentru a ajuta la prinderea urșilor care au provocat un număr ridicat de atacuri.

Prefectura Akita este cea mai afectată, fiind înregistrate peste 8.000 de cazuri în care urși au fost observați.

Primarul Shinji Sasamoto al orașului Kazuno, situat în Akita a declarat: „Locuitorii orașului simt pericolul în fiecare zi. Acest lucru le-a afectat stilul de viața, forțându-i să nu mai iasă sau să anuleze evenimente”.

Autoritățile se gândesc chiar și la vânători licențiate

În Kazuno, 15 soldați s-au alăturat echipelor locale pentru a transporta, instala și verifica capcanele folosite în capturarea urșilor.

După Kazuno, trupele vor acționa și în orașele Odate și Kitaakita, în cadrul unei misiuni ce va dura până la sfârșitul lunii.

Guvernul japonez intenționează să adopte, până la finalul lunii, un pachet amplu de măsuri de urgență, inclusiv recrutarea mai multor vânători licențiați.

De asemenea, în septembrie, guvernul a relaxat restricțiile privind armele de foc pentru a facilita utilizarea acestora în zonele urbane.