María Corina Machado promite că va candida din nou la președinție. Vrea să se întoarcă din exil până la sfârșitul lui 2026
Declarațiile lui Machado au fost făcute în timpul unei întâlniri în Panama cu mai mulți lideri ai opoziției venezuelene.
Ele vin la mai mult de patru luni după ce Casa Albă a decis să o excludă și să colaboreze în schimb cu un loialist al partidului de guvernământ din Venezuela, după capturarea de către armata SUA a președintelui de atunci, Nicolás Maduro.
Machado se află în exil din decembrie, când a ieșit din ascunzătoarea în care a stat 11 luni undeva în Venezuela și a călătorit în Norvegia, unde a fost onorată cu Premiul Nobel, potrivit AP.
Ea a declarat reporterilor din Panama City că ea și ceilalți lideri ai opoziției prezenți la întâlnire rămân dedicați unei tranziții democratice „prin alegeri prezidențiale libere și corecte, la care să voteze toți venezuelenii din țară și din străinătate”.
Totuși, nu este clar când vor avea loc alegerile prezidențiale în Venezuela.
Donald Trump și înalți oficiali ai administrației au lăudat-o pe succesoarea lui Maduro, președinta interimară Delcy Rodríguez.
Aceasta deschis industria petrolieră a Venezuelei investițiilor americane într-un moment în care prețurile petrolului sunt în creștere, legate de războiul din Iran.
Administrația Trump a temperat, de asemenea, discuțiile despre alegeri, care sunt prevăzute de Constituția Venezuelei în termen de 30 de zile de la momentul în care președintele devine „indisponibil permanent”.
Machado, cea mai puternică adversară a lui Maduro
Machado a afirmat că organizarea unor alegeri în condiții democratice ar necesita între șapte și nouă luni de pregătiri.
Schimbările necesare includ numirea unor autorități electorale neutre, actualizarea listelor electorale și posibilitatea candidaților din opoziție de a candida fără interferența guvernului.
Machado a devenit cea mai puternică adversară a lui Maduro în ultimii ani, dar guvernul său i-a interzis să candideze la alegerile prezidențiale din 2024.
Ea a declarat reporterilor că va candida împotriva oricărui alt candidat la președinție într-o „alegere impecabilă”.