O navă istorică iese la iveală în Serbia, pe măsură ce Dunărea se menține scăzută din cauza secetei și a căldurii

Publicat: 20 08. 2026, 09:28
NEGOTIN, SERBIA - SEPTEMBER 13: An aerial view of the wreckage of German warship, in Negotin, Serbia on September 13, 2024. A German warship, dating back to World War II, has resurfaced in Serbia’s Danube River near the eastern village of Prahovo in the Negotin region due to receding water levels caused by recent extreme heat. The vessel is believed to be part of Nazi Germany’s Black Sea fleet, which was abandoned by retreating German forces in 1944 as the Soviet army advanced. Amir Hamzagic / Anadolu/ABACAPRESS.COM

Coca ruginită, care odinioară aparținea unei nave celebre, cunoscută sub numele de „Sloveniannul”, a ieșit la suprafață la începutul acestei luni din râul Sava, afluent al Dunării, în apropierea orașului sârb Sremska Mitrovica, situat la 70 de kilometri nord-vest de Belgrad, potrivit Associated Press.

Deși unele părți ale epavei au mai ieșit la suprafață și în trecut, localnicii spun că epava nu a fost niciodată atât de vizibilă.

„Au trecut câțiva ani de când a fost văzută ultima oară, așa că există un interes destul de mare”, a declarat istoricul Andrija Popovic, directorul muzeului orașului.

„Este cu adevărat ceva ce nu vezi în fiecare zi”, a adăugat el referindu-se la barcă, care a fost supranumită „Titanicul de pe Sava” de către presa sârbă.

Nava, construită în 1913 avea motor cu aburi

Potrivit lui Popovic, nava slovenă a fost construită în 1913 într-un șantier naval din Budapesta, Ungaria, care pe atunci făcea parte din Imperiul Austro-Ungar.

Avea o lungime de aproximativ 54 de metri și a fost numită inițial „Vag”, denumire care în limba maghiară înseamnă „Vah”, cel mai lung râu din Slovacia.

Echipată cu un motor cu aburi, nava transporta mărfuri grele între Budapesta și alte orașe de-a lungul Dunării.

În primul război mondial, nava și-a întrerupt, în mare parte, cursele, spune istoricul. După sfârșitul războiului, Imperiul Austro – Ungar s-a destrămat, iar nava a trecut la noul Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, care a devenit ulterior fosta Iugoslavie.

„Atunci a fost redenumită «Slovenianul»”, a spus Popovic, adăugând că rămâne un mister motivul pentru care a fost ales acest nume.

Ulterior, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Iugoslavia a fost invadată de Germania nazistă. După ce forțele antifasciste iugoslave au eliberat Belgradul în 1944, au folosit nava „Slovenianul” pentru a transporta răniții și echipamentul, în timp ce împingeau trupele germane tot mai spre vest, după cum a declarat istoricul Popovic.

Nava, care transporta combatanți răniți, s-a scufundat când a lovit o mină germană, la sfârșitul lunii aprilie 1945. „S-a scufundat și a rămas în același loc de atunci”, a declarat istoricul Popovic.

Această navă nu este singurul vestigiu găsit pe Dunăre. În ultima perioadă, pe fondul secetei, numeroase dovezi istorice au ieșit la suprafață de la fundul fluviului, precum o motocicletă de război folosită de trupele naziste Wehrmacht, găsită la Budapesta; rămășițele unui mamut lânos tânăr – găsite în Bulgaria – sau fundațiile unui pod ce data de pe vremea Constantin cel Mare, din secolul al IV-lea.

Nivelul scăzut al Dunării a perturbat zona energetică

În ciuda descoperirilor antice, nivelul scăzut al Dunării, dar și a Rinului a perturbat alimentarea cu energie electrică, aprovizionarea cu apă, iar în unele cazuri și comerțul.

În ceea ce privește Dunărea, nivelul scăzut a determinat închiderea celor două reactoare nucleare de la Cernavodă, în timp ce în Ungaria autoritățile au făcut eforturi de a menține funcțională centrala nucleară Paks. 

O secetă care durează de luni de zile a devastat recoltele de la Olanda până în Bosnia și a provocat penurii de apă care se extind până în Alpi.