Știri externe

ONU a ratificat un acord global privind refugiaţii / SUA şi Ungaria au fost singurele ţări care un votat împotrivă

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a ratificat luni Compactul Global pentru Refugiaţi, ce vizează îmbunătăţirea accesului la educaţie şi servicii medicale pentru refugiaţi, singurele ţări care au votat împotriva aprobării documentului fiind Statele Unite şi Ungaria, informează agenţia Dpa.

UE vrea să reducă emisiile de CO2 de la autoturisme cu 37,5% până în 2030 / Industria auto consideră obiectivul nerealist şi prea restrictiv

Statele membre ale UE au ajuns luni la un compromis cu privire la reducerea emisiilor de dioxid de carbon (CO2) provenite de la autoturisme şi vehicule utilitare, însă acţiunea a stârnit nemulţumirea industriei auto, care consideră obiectivul nerealist şi prea restrictiv.

Un tânăr din Somalia, inculpat pentru terorism în Italia după ce a ameninţat că va comite atacuri cu bombă la Vatican

Un tânăr de 20 de ani din Somalia, suspectat de legături cu organizaţia teroristă Stat Islamic, a fost inculpat luni în Italia după ce a ameninţat că va pune bombe în biserici din Italia, inclusiv în Bazilica Sfântu Petru din Vatican, a anunţat poliţia, informează agenţia de ştiri Reuters.

Comisia de la Veneţia îl critică pe Valer Dorneanu pentru interzicerea unei opinii separate a CCR

Comisia de la Veneţia îl critică pe preşedintele CCR, Valer Dorneanu, înr-un raport privind opiniile separate ale curţilor constituţionale, pentru o decizie a CCR prin care a fost interzisă publicarea opiniei separate ostentative sau cu tentă politică.

Paul Cozighian, jurnalistul Le Figaro care a realizat interviul cu Ion Iliescu, spune că va prezenta înregistrarea

Paul Cozighian, jurnalistul Le Figaro care a realizat interviul cu Ion Iliescu a declarat, luni seară la Realitatea Tv, că este foarte posibil ca fostul preşedinte să nu îşi amintească faptul că a dat acest interviu.

Mii de persoane protestează din nou în Ungaria faţă de politicile Guvernului Viktor Orban

Aproximativ 2.000 de persoane s-au adunat luni seară în faţa sediului Televiziunii publice din Ungaria, cerând independenţa presei şi a sistemului judiciar, în cadrul protestelor opoziţiei ungare faţă de politicile Guvernului Viktor Orban, relatează site-ul agenţiei Reuters.

SONDAJ: Majoritatea britanicilor vor un nou referendum şi rămânerea în Uniunea Europeană

Majoritatea cetăţenilor Marii Britanii vor organizarea unui nou referendum şi sunt favorabili rămânerii Marii Britanii în Uniunea Europeană, arată un sondaj de opinie comandat de postul tv Sky News.

Ion Iliescu dezminte declaraţia dură la adresa lui Liviu Dragnea din „Le Figaro”: Fake news. Am citit cu uimire amestecată cu dezgust/ Autorul interviului: E foarte posibil ca dânsul să nu-şi mai amintească

Fostul preşedinte Ion Iliescu a negat, pe blogul personal, declaraţiile pe care le-ar fi făcut pentru cotidianul francez Le Figaro, precizând că a citit „cu uimire amestecată cu dezgust un soi de compilaţie despre PSD şi despre situaţia politică din România".

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene blochează o decizie de reformare a sistemului judiciar din Polonia

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis, luni, că Polonia trebuie să suspende imediat o nouă lege controversată privind reducerea vârstei de pensionare a judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie, informează site-ul agenţiei Reuters.

O rudă a celebrului scriitor Gabriel Garcia Marquez, răpită în august, a fost salvată

Forţele de securitate din Columbia au salvat-o luni pe strănepoata scriitorului Gabriel Garcia Marquez, care fusese răpită de un grup de bărbaţi înarmaţi la finalul lunii august, a anunţat preşedintele columbian Ivan Duque, citat de Reuters.

Consilieri ai Theresei May pregătesc un nou referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE/ Data la care Acordul Brexit va fi supus votului Camerei Comunelor

Doi consilieri ai premierului britanic Theresa May elaborează planuri privind organizarea unui nou referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană, afirmă surse citate de publicaţia The Times.

RAPORT: Rusia a utilizat toate reţelele de socializare importante pentru a influenţa alegerile din SUA

Rusia a utilizat toate reţelele de socializare importante, printre care Facebook, Twitter, Instagram, Tumblr, Instagram şi YouTube, pentru a influenţa alegerile din Statele Unite din 2016 în favoarea lui Donald Trump, conform unui raport obţinut de The Washington Post.

MONITORUL APĂRĂRII: Ţara care a devenit principalul furnizor de drone militare în Orientul Mijlociu

Utilizarea dronelor militare în Orientul Mijlociu, în principal a aparatelor de fabricaţie chineză, a avut o creştere semnificativă în ultimii ani, arată un raport al Institutului britanic Royal United Services Institute (RUSI), citat de site-ul agenţiei Associated Press.

Theresa May nu vrea să repete experienţa unui nou referendum pentru Brexit: Va duce la pierderea încrederii cetăţenilor

Prim-ministrul britanic Theresa May se va adresa luni parlamentarilor pentru a le explica faptul că un nou referendum pentru Brexit va provoca „daune ireparabile” vieţii politice şi îi va face pe britanici să îşi piardă încrederea în Guvern, relatează BBC.

Canada vrea să anuleze un contract de vânzare de arme către Arabia Saudită

Canada caută mijloace de a se retrage dintr-o înţelegere pentru vânzarea de arme către Arabia Saudită, făcută în 2014, pe fondul acuzaţiilor privind implicarea regatului în asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi şi în conflictul din Yemen, relatează site-ul postului France 24.

Explozie la sediul Skai TV, unul din cele mai mari posturi TV din Grecia

Un dispozitiv a explodat luni în apropierea sediului SKAI TV din capitala Greciei, spărgând fereste şi afectând şase etaje, au anunţat autorităţile, adăugând că nu există persoane rănite, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Arabia Saudită condamnă „ingerinţele” americane după ce Senatul SUA a adoptat două rezoluţii privind cazul Khashoggi şi războiul din Yemen

Arabia Saudită a condamnat luni "ingerinţele" americane după ce Senatul Statelor Unite a adoptat două rezoluţii critice la adresa Riadului, una făcând referire la războiul din Yemen, iar a doua atribuind prinţului-moştenitor Mohammed bin Salman responsabilitatea pentru uciderea lui Jamal Khashog

Preşedintele Ucrainei afirmă că nu va prelungi legea marţială, impusă după incidentul din zona Kerci

Preşedintele de la Kiev, Petro Poroşenko, a declarat că nu intenţionează să prelungească legea marţială, în afara cazului în care Ucraina este vizată de o agresiune pe scară largă lansată de Rusia, informează site-ul postului Deutsche Welle.

Serviciile franceze de informaţii nu au găsit dovezi ale unei implicări ruse în protestele mişcării „Vestelor Galbene” din Franţa – presă

Serviciile franceze de informaţii nu au găsit dovezi care să indice o implicare directă a Rusiei în răspândirea de ştiri false şi teorii ale conspiraţiei în încercarea de a amplifica protestele mişcării "Vestelor Galbene" din Franţa, informează publicaţia Journal du Dimanche, citând o sursă.

Mii de persoane au protestat la Budapesta faţă de modificările legislaţiei în domeniul muncii, calificate de oponenţi drept „legi ale sclaviei”,

Aproximativ 10.000 de persoane au participat, duminică, la Budapesta, la un protest faţă de modificările legislaţiei în domeniul muncii, care au fost calificate de oponenţi drept "legi ale sclaviei", informează postul BBC News şi agenţia MTI.

Câteva sute de imigranţi au încercat să intre în clădirea Comediei Franceze din Paris

Între 200 şi 300 de imigranţi, inclusiv azilanţi, au încercat să intre, duminică spre luni noapte, în clădirea Comediei Franceze din Paris în semn de protest faţă de situaţia lor, în condiţiile în care mulţi dintre ei nu au acte de şedere şi sunt nevoiţi să doarmă pe străzi.

Unul dintre fondatorii Vine şi HQ Trivia a murit la 34 de ani, din cauza unei supradoze

Colin Kroll (34 de ani), cofondatorul platformei video Vine şi al HQ Trivia, a fost găsit mort, duminică dimineaţa, la New York, din cauza unei supradoze, scriu BBC News şi Billboard.

Bilanţul atacului armat de la Strasbourg a ajuns la cinci morţi

O persoană rănită în atacul armat din zona unui târg de Crăciun din Strasbourg a murit duminică, astfel că bilanţul victimelor a ajuns la cinci morţi, anunţă autorităţile franceze citate de site-ul agenţiei Dpa.

MCV, criticat DUR la CN al PSD: Prea multă vreme România a fost ţinută în chingi cu acest mecanism, care e ca linia orizontului/ Dragnea: De ce niciun european nu a vorbit despre protocoale?

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, diminică, la şedinţa CN al partidului, că prea multă vreme România a fost păcălită şi ţinută-n chingi cu MCV, document în care nu se vorbeşte însă şi despre independenţa judecătorilor.

Mii de persoane au protestat la Bruxelles împotriva acordului ONU privind migraţia / Protestatarii au vrut să pătrundă cu forţa în sediul Comisiei Europene

Poliţia belgiană a folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispera participanţii la o manifestaţie împotriva pactului ONU privind migraţia, care s-a desfăşurat duminică la Bruxelles, după ce protestatarii au început să arunce cu pietre şi au încercat să pătrundă în sediul Comisiei Europene.

Nivelul la care a ajuns popularitatea lui Emmanuel Macron în urma protestelor Vestele Galbene

Popularitatea preşedintelui francez Emmanuel Macron a scăzut în urma unei luni de proteste organizate de susţinătorii mişcării "Vestele Galbene", arată un nou sondaj publicat duminică, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

Primarul oraşului Genova promite că un nou pod va fi construit până în decembrie 2019

Primarul oraşului italian Genova a declarat că un nou pod va fi construit până în luna decembrie a anului viitor, pentru a îl înlocui pe cel care s-a prăbuşit parţial în luna august, relatează site-ul agenţiei Associated Press.

Oficial britanic: Londra nu va organiza un al doilea referendum privind Brexit

Guvernul britanic nu va organiza un al doilea referendum pe tema ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, în pofida relatărilor că miniştrii iau această variantă în considerare, a declarat dumunică ministrul britanic al Educaţiei, Damian Hinds, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Elicopter de salvare, PRĂBUŞIT în apropierea oraşului Porto din Portugalia/ Toate persoanele aflate la bord ar fi murit

Un elicopter de salvare s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă din apropierea oraşului Porto, al doilea cel mai mare oraş din Portugalia, autorităţile fiind de părere că toate cele patru persoane aflate la bord au murit în urma impactului, a informat serviciul de urgenţă INEM, relatează Reuters.

După o noapte de negocieri: Diplomaţii din aproape 200 de ţări, prezenţi la summitul de la Katowice, au ajuns la o înţelegere pentru a menţine Acordul de la Paris privind schimbările climatice | VIDEO

Diplomaţii din aproape 200 de ţări au ajuns la o înţelegere pentru a menţine Acordul de la Paris privind schimbările climatice prin adoptarea unui set detaliat de reguli care să ajute la implementarea sa, relatează site-ul publicaţiei The New York Times.

Şeful Băncii Centrale Europene avertizează că Europa trebuie să lupte cu politicienii iliberali: Este o iluzie că renunţarea la euro ar oferi o rută mai uşoară

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a avertizat, sâmbătă, că răspândirea ideologiei iliberale ameninţă euro, dar este o iluzie că renunţarea la euro ar oferi o rută mai uşoară.

MANIFESTAŢII paşnice la Viena: Cel puţin 17.000 de persoane au protestat împotriva politicilor coaliţiei de guvernământ | VIDEO

Cel puţin 17.000 de persoane au participat sâmbătă la protestele organizate în Viena, împotriva politicilor coaliţiei de guvernământ, formată din Partidul Libertăţii (FPO) şi Partidul Popular (OVP), relatează presa austriacă.

Rusia vrea să discute cu oficialii din Pentagon despre acuzaţiile privind încălcarea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare

Ministerul rus al Apărării a informat sâmbătă că Rusia doreşte să discute cu oficialii din cadrul Pentagonului despre acuzaţiile privind încălcarea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), relatează site-ul agenţiei Associated Press.

Grădina zoologică din Chester, în flăcări: Vizitatorii au fost evacuaţi de urgenţă/ Parcul tematic are peste 21.000 de animale | VIDEO

O grădină zoologică aflată în nordul Marii Britanii a fost evacuată, sâmbătă, după ce un incendiu a izbucnit în zona Pădurea Musonică, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Protestul „Mariannelor”: Mai multe tinere la bustul gol, deghizate în figura emblematică a Franţei, în faţa Operei din Paris | FOTO, VIDEO

Mai multe tinere la bustul gol, deghizate în Marianne, figura emblematică a Franţei, au protestat în faţa Operei din Paris. Imaginile au facut rapid înconjurul lumii.

PROTESTE VIOLENTE în Franţa: Poliţia a folosit gaze lacrimogene şi tunuri de apă pentru a dispersa mulţimea, la Paris/ Peste 66.000 de manifestanţi ai „Vestelor galbene”, în stradă | FOTO, VIDEO

Peste 66.000 de protestatari ai miscării "Vestele galbene" au ieşit în stradă sâmbătă, în Franţa, pentru a cincea săptămână consecutiv. La Paris, pe bulevardul Champs-Elysées au avut loc mai multe altercaţii violente, iar forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă pentru a dispersa mulţimea, relatează Le Figaro.

Bulgaria doreşte să atragă o investiţie de 10 miliarde euro într-o centrală nucleară, în 2019

Bulgaria va organiza o licitaţie, la începutul anului viitor, prin care doreşte să atragă 10 miliarde de euro de la un investitor, pentru a construi o centrală nucleară la Belene, unul dintre cele mai sărace oraşe ale ţării, pentru a-şi acoperi nevoile energetice, scrie Bloomberg.

Rusia se declară pregătită în continuare pentru o întâlnire între Vladimir Putin şi Donald Trump: „O astfel de întâlnire este necesară”

Moscova este pregătită în continuare pentru o întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează site-ul agenţiei Tass.

Cel puţin 11 persoane au murit în urma unei altercaţii între soldaţii indieni şi rebelii din Kashmir

Cel puţin 11 persoane au murit, inclusiv şapte civili, în urma unui schimb de focuri între soldaţii indieni şi militanţii din regiunea Jammu şi Kashmir, au informat sâmbătă autorităţile locale, relatează site-ul agenţiei Dpa.