Știri externe

Schimburi de tiruri între cele două Corei, în zona liniei de demarcaţie maritimă din Marea Galbenă

Patrule navale nord şi sud-coreene au schimbat marţi tiruri de somaţie în zona liniei de demarcaţie maritimă din Marea Galbenă, teatrul, în trecut, a numeroase acroşaje violente, potrivit Ministerului Apărării de la Seul.

Moscova pregăteşte o nouă strategie de apărare civilă în cazul unor ameninţări militare

Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă va prezenta în următoarele zile Guvernului o nouă strategie de apărare civilă a ţării, în cazul unor ameninţări militare, relatează ziarul rus Izvestia, în ediţia electronică de marţi.

Papa Francisc va efectua o vizită la Paris în 2015

Papa Francisc intenţionează să efectueze o vizită pastorală în Franţa, la Paris şi Lourdes, în anul 2015, a anunţat luni cotidianul catolic francez La Croix, citând "surse concordante de la Vatican".

Iulia Timoşenko: Crimeea a devenit o a doua Transnistrie

Liderul partidului Batkivşcina, fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, a apreciat luni că Peninsula Crimeea s-a transformat într-o "a doua Transnistrie", după ce preşedintele Petro Poroşenko a semnat o lege privind crearea unei zone economice libere în Crimeea, relatează agenţia Ukrinform.

SUA au mobilizat elicoptere în Irak, în lupta contra grupării Statul Islamic

Armata americană a utilizat pentru prima dată elicoptere în lupta împotriva jihadiştilor din gruparea Statul Islamic (SI) în Irak, au anunţat luni oficiali americani, fapt ce marchează o escaladare în gestionarea conflictului din regiune şi îi expune pe militari unui pericol mai mare.

Mihail Hodorkovski, sceptic cu privire la un transfer de putere paşnic în Rusia

Fostul oligarh şi opozant al Kremlinului Mihail Hodorkovski, graţiat de preşedintele Vladimir Putin după zece ani de închisoare, a apreciat luni, la New York, că un transfer de putere paşnic în Rusia este "puţin probabil".

Vladimir Putin a interzis manifestaţiile nocturne în Rusia

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat luni amendamentele la legea federală cu privire la "adunări, mitinguri, marşuri şi manifestaţii", conform cărora astfel de acţiuni sunt interzise în intervalul orar 22.00-7.00, relatează postul rus de televiziune Rossia 24, în pagina electronică.

Jihadiştii SI au ocupat trei cartiere din oraşul sirian Kobane, în apropierea frontierei cu Turcia

Jihadiştii din cadrul grupării Stat Islamic (SI) au luat sub control trei cartiere în estul Kobane, un oraş sirian kurd strategic, situat la frontiera cu Turcia, pe care încearcă să-l cucerească de trei săptămâni, a anunţat un ONG, citat de AFP.

Barack Obama: Riscul apariţiei unei epidemii de Ebola în SUA este „extrem de scăzut”

Preşedintele american, Barack Obama, a reiterat luni că riscul izbucnirii unei epidemii de Ebola pe teritoriul Statelor Unite este "extrem de scăzut", în special din cauza calităţii sitemului de sănătate american, relatează AFP.

Convoiul umanitar german a trecut frontiera ucraineană şi se îndreaptă spre Kiev, anunţă Poroşenko

Un convoi german format din 112 camioane cu ajutor umanitar a trecut frontiera ucraineană şi se îndreaptă spre Kiev, a anunţat luni preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, într-o convorbire telefonică cu cancelarul german, Angela Merkel, relatează agenţia oficială Ukrinform, în pagina electronică.

Mogherini: Relaţia Bruxelles-ului cu Moscova va depinde de atitudinea „ursului” rus

Viitoarea şefă a diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a subliniat luni că, în prezent, Rusia nu mai este un "partener", însă continuă să fie un "stat strategic", subliniind că viitorul relaţiilor cu Moscova va depinde de atitudinea "ursului" rus.

Un fost agent al serviciilor secrete franceze a devenit membru Al-Qaida şi se află în Siria – presă

Un fost agent al Serviciului francez pentru informaţii externe s-a alăturat reţelei teroriste Al-Qaida şi se află în Siria, unde a fost vizat de raiduri aeriene americane, afirmă oficiali din Statele Unite, citaţi de ABC News.

Accidentul din Grecia: Administratorul firmei care efectua lucrări pe autostrada din nordul ţării, acuzat de omor din culpă

Administratorul companiei care efectua lucrări pe autostrada din Grecia unde a avut loc accidentul în lanţ provocat de un român a fost inculpat pentru ucidere din culpă, relatează site-ul publicaţiei Ekathimerini.

MAE: Şoferul implicat în accidentul din Grecia, audiat de magistraţi. El rămâne în custodia autorităţilor

MAE informează că şoferul autocamionului implicat în accidentul rutier produs duminică în nordul Greciei a fost audiat, luni, de magistraţi, o nouă şedinţă fiind programată pentru 9 octombrie, ministerul precizând de asemenea că cetăţeanul român rămâne în custodia autorităţilor elene.

UE se pregăteşte să respingă proiectul de buget al Franţei pentru 2015

Uniunea Europeană se pregăteşte să respingă proiectul de buget al Franţei pentru 2015, potrivit unor oficiali europeni, decizie care ar declanşa cel mai important test de până acum al noilor prerogative ale autorităţilor de la Bruxelles, menite să prevină repetarea crizei datoriilor.

Vladimir Putin îşi va sărbători ziua de naştere în taigaua siberiană

Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi-a luat zi liberă, marţi, pentru a-şi sărbători ziua de naştere în taigaua siberiană, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Itar-Tass, în pagina electronică.

Grupul terorist Stat Islamic utilizează muniţie fabricată în 21 de ţări, inclusiv în România

Grupul terorist Stat Islamic în Irak şi Siria utilizează muniţie fabricată în 21 de ţări, inclusiv în România, conform unui raport elaborat de Institutul de analize Conflict Armament Research (CAR).

Irlanda, Germania şi Ungaria caută asistenţi medicali, agenţi de vânzări şi confecţioneri

Irlanda, Germania, Ungaria, Austria şi Norvegia sunt ţări care recrutează forţă de muncă prin reţeaua europeană Eures, fiind căutaţi, printre altele, asistenţi medicali, agenţi de vânzări, un mecanic şi un electrician auto, confecţioneri de huse pentru maşini.

Serghei Lavrov îl acuză pe Barack Obama că a „forţat” UE să ia măsuri împotriva Rusiei

Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, l-a acuzat luni pe preşedintele american Barack Obama că a "forţat" Uniunea Europeană să adopte sancţiuni împotriva Rusiei.

Hilton vinde Waldorf Astoria New York companiei Anbang Insurance din China pentru 2 miliarde de dolari

Hilton Worldwide Holdings a convenit vânzarea complexului hotelier Waldorf Astoria New York companiei Anbang Insurance Group din China pentru 1,95 miliarde de dolari, relatează CNBC.

Simbol al diversităţii etnice: Cel mai neobişnuit parc public din Europa are un tobogan din Cernobîl şi un ring de box din Thailanda – FOTO, VIDEO

Un sistem audio din Jamaica, un tobogan din Cernobîl, un ring de box în aer liber din Thailanda sunt doar câteva dintre lucrurile inedite care pot fi găsite în Superkilen, un parc urban imens din capitala Danemarcei, conceput pentru a sărbători diversitatea etnică.

Fostul şef al Pentagonului: Lupta împotriva Statului Islamic, un gen de război care ar putea dura 30 de ani

Lupta împotriva extremiştilor din cadrul organizaţiei Stat Islamic (SI) va fi dificilă şi ar putea dura 30 de ani din cauza deciziilor luate de Barack Obama, consideră fostul şef al Pentagonului, Leon Panetta.

Manuel Valls: Marea Britanie va avea mult de pierdut dacă va ieşi din Uniunea Europeană

Premierul Franţei, Manuel Valls, avertizează că Marea Britanie şi în special zona financiară City of London vor avea "mult de pierdut dacă vor întoarce spatele Europei".

Belgia şi Australia au început raiduri aeriene în Irak, contra grupului Stat Islamic

Avioane militare belgiene şi australiene au efectuat primele raiduri aeriene în Irak, bombardând poziţii ale organizaţiei teroriste Stat Islamic.

MAE: Stabilirea cauzelor accidentului din Grecia, după finalizarea procedurilor judiciare în curs

Stabilirea cauzelor exacte ale accidentului rutier din Grecia va fi realizată după finalizarea procedurilor judiciare aflate în curs, la nivelul autorităţilor elene competente, informează MAE, precizând că şoferul român este reţinut de poliţia locală şi că bilanţul morţilor se ridică la cinci.

Cazanciuc: Nu cred că mesajul transmis de Nuland se referă la România, dar este unul corect

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat luni că nu crede că mesajul transmis de subsecretarul de stat american Victoria Nuland se referă la România, însă, pe fond, acesta este unul corect, iar faptul că se vorbeşte atât de des despre el înseamnă că şi-a atins scopul.

Primele două avioane fără pilot au sosit în Ucraina, pentru a monitoriza respectarea armistiţiului

Primele două avioane fără pilot care urmează să supravegheze respectarea armistiţiului în estul Ucrainei au sosit luni în această ţară, a anunţat Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Sezonul premiilor Nobel se deschide astăzi. Care sunt posibilii laureaţi

Sezonul Nobelurilor se deschide luni, odată cu decernarea premiului pentru medicină, care ar putea fi atribuit autorului unui studiu despre receptorii durerii, înainte ca toate privirile să se îndrepte spre candidatura lui Edward Snowden la premiul pentru pace.

Fosta vedetă a fotbalului brazilian Romario, ales senator al oraşului Rio de Janeiro

Fostul celebru fotbalist brazilian Romario a fost ales duminică senator al oraşului Rio de Janeiro, pe listele Partidului Socialist Brazilian (PSB).

Experţii au reluat căutările zborului MH370, dispărut în urmă cu şapte luni

La aproape şapte luni după inexplicabila dispariţie a zborului MH370 al companiei Malaysia Airlines, căutările submarine au fost reluate luni în Oceanul Indian, unde s-ar fi prăbuşit avionul, au anunţat autorităţile australiene.

Americanul Peter Kassig, răpit de IS, afirmă într-o scrisoare că este „speriat de moarte”

Părinţii ostaticului american Peter Kassig, răpit în Siria de combatanţii din gruparea Stat Islamic, au dat publicităţii o scrisoare primită în luna iunie de la fiul lor, în care aceasta se declară "speriat de moarte" şi întristat de durerea provocată familiei sale.

Şoferul român care a provocat accidentul din Grecia, soldat cu cinci morţi, acuzat de omor din culpă

Cinci persoane au murit, iar 35 de vehicule, inclusiv trei camioane, au fost implicate în accidentul provocat duminică dimineaţa în nordul Greciei, pe drumul de la Veria către Salonic, de către un şofer român, acuzat de omor din culpă, relatează cotidianul grec To Vima în pagina electronică de luni.

Dilma Rousseff îl va înfrunta pe Aecio Neves în turul doi al alegerilor prezidenţiale din Brazilia

Preşedinta braziliană de stânga Dilma Rousseff îl va înfrunta pe 26 octombrie pe social-democratul Aecio Neves în al doilea tur de scrutin al unor alegeri prezidenţiale foarte disputate, în această imesă ţară emergentă din America Latină aflată în plin proces de schimbare.

Oraşul Hong Kong începe să revină la normal după o săptămână de perturbări

Hong Kong-ul înregistra luni dimineaţa o reluare sensibilă a activităţii, în favoarea unei demobilizări a unei părţi a manifestanţilor prodemocraţie, care nu au obţinut nicio concesie şi păreau divizaţi în privinţa direcţiei pe care să o dea protestelor.

Fostul premier bulgar Boiko Borisov, în căutarea unei coaliţii incerte după alegerile parlamentare

Bulgaria nu a scăpat de instabilitatea politică, Boiko Borosov, învingătorul celui de-al doilea rând de alegeri legislative organizate în ultimele 18 luni, urmând să se angajeze încă de luni în căutarea unei coaliţii, cu un rezultat incert.

Spionajul cibernetic chinez costă companiile din SUA miliarde de dolari anual, acuză FBI

China duce un război cibernetic agresiv împotriva Statelor Unite, care provoacă în fiecare an pierderi în valoare de miliarde de dolari companiilor americane, a declarat duminică directorul FBI James Comey.

Trei militari americani, luaţi de valuri în Japonia, afectată de un taifun puternic

Puternicul taifun Phanfone a atins luni dimineaţa centrul Japoniei şi se îndrepta direct către Tokyo, după ce a traversat sudul arhipelagului, unde patru persoane sunt moarte sau date dispărute, inclusiv trei militari americani.

Virusul Ebola ar putea ajunge în Franţa şi Marea Britanie până la sfârşitul lui octombrie – experţi

Epidemia de febră hemoragică cauzată de virusul Ebola ar putea ajunge până pe 24 octombrie în Franţa şi Marea Britanie, au declarat experţi, citaţi de cotidianul britanic The Independent, în pagina electronică.

Franţa şi Germania vor trimite drone în Ucraina pentru a monitoriza respectarea armistiţiului

Berlinul şi Parisul vor trimite "în următoarele zile" avioane fără pilot pentru a monitoriza implementarea armistiţiului în estul Ucrainei, a anunţat duminică ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian.

Atentat sinucigaş în capitala Ceceniei, soldat cu moartea a cinci poliţişti

Cinci poliţişti au murit şi alţi 12 au fost răniţi, duminică, într-un atentat sinucigaş comis la Groznîi, capitala republicii ruse Cecenia, înaintea unui concert, a anunţat Ministerul rus de Interne, citat de RIA Novosti în pagina electronică.