Știri externe

Grecia, BLOCATĂ de greva generală împotriva măsurilor care vizează funcţionarii publici

Majoritatea serviciilor publice vor rămâne închise, marţi dimineaţa, în Grecia din cauza unei greve generale decretate de cele două sindicate ale ţării împotriva reformelor în curs de examinare în Parlament, în special privind funcţionarii publici.

Atentatele din Boston: Ţarnaev vrea în echipa de avocaţi un specialist în domeniul pedepsei capitale şi terorismului

Djokar Tsarnaev, acuzat de comiterea dublului atentat de la Boston, a cerut luni consolidarea echipei sale de avocaţi cu un specialist în domeniul pedepsei capitale şi terorismului.

Violenţe în Egipt: Cel puţin 22 de răniţi după ciocniri între manifestanţi pro-Morsi şi forţele de ordine – FOTO

Cel puţin 22 de persoane au fost rănite în violenţele nocturne care au avut loc între manifestanţii favorabili preşedintelui egiptean demis Mohamed Morsi şi forţele de ordine de la Cairo, au anunţat marţi dimineaţa serviciile de salvare.

Obama nu va interveni într-o anchetă federală privind cazul uciderii tânărului de culoare Trayvon Martin

Barack Obama nu va interveni într-o anchetă federală cu privire la cazul Trayvon Martin, a anunţat luni Casa Albă, după două zile de la achitarea de către un juriu, în Florida, a lui George Zimmerman, cel care l-a ucis pe tânărul de culoare în 2012.

Liderul cartelului Zetas, cea mai violentă grupare criminală din Mexic, a fost arestat

Miguel Angel Treviño, liderul cartelului Zetas, considerat cea mai violentă grupare criminală din Mexic, a fost arestat luni dimineaţa de forţe din cadrul Marinei de război, fără să fie tras vreun foc de armă, a anunţat luni seara un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne într-o conferinţă de presă.

APPLE efectuează o anchetă în China, în urma morţii unei utilizatoare a unui iPhone

Gigantul în domeniul informatic Apple a anunţat luni că a deschis o anchetă în urma morţii unei tinere care ar fi fost, potrivit surorii acesteia, electrocutată în timp ce îşi încărca telefonul iPhone.

Navă nord-coreeană cu componente de RACHETE la bord, imobilizată pe Canalul Panama. Căpitanul a vrut să se sinucidă la intervenţia poliţiei

Preşedintele panamez a anunţat luni că ţara sa *a imobilizat o navă nord-coreeană venind din Cuba, suspectată că transporta componente de rachete* - sau ceea ce seamănă cu nişte rachete, potrivit unui purtător de cuvânt -, înainte să pătrundă în Canalul Panama. *Căpitanul navei a încercat să se sinucidă*, iar echipajul s-a revoltat în momentul intervenţiei poliţiei, a adăugat preşedintele.

RAPORT „extrem de îngrijorător”: Imigranţii din Italia, mai afectaţi de criza economică şi şomaj decât restul populaţiei

Imigranţii din Italia sunt afectaţi de criza econonmică şi şomaj mai mult decât restul populaţiei, potrivit unui raport publicat luni, care descrie situaţia ca "extrem de îngrijorătoare" şi "explozivă" din punct de vedere social.

Obama l-a elogiat pe George Bush-tatăl: „Suntem o ţară mai bună şi mai nobilă mulţumită dumneavoastră”

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama l-a elogiat luni pe cel mai în vârstă dintre predecesorii săi, George H.W. Bush, care a efectuat o vizită la Casa Albă în cadrul unui eveniment care sărbătoreşte voluntariatul.

Două bombardiere ruse, escortate de avioane de vânătoare japoneze şi sud-coreene

Două bombardiere ruse au fost escortate de avioane de vânătoare japoneze şi sud-coreene, în cadrul unei misiuni în spaţiul aerian al Mării Japoniei, a anunţat luni Ministerul Apărării.

Franţa confirmă moartea ostaticului Philippe Verdon

Autorităţile franceze au confirmat moartea ostaticului francez Philippe Verdon, răpit în noiembrie 2011 în Mali, anunţă Palatul Elysée, citat de AFP.

Preşedintele bulgar denunţă numirea unui consilier al premierului

Preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, a catalogat drept "scandaloasă" numirea în funcţie a unui consilier al primului-ministru Plamen Oreşarski.

Vladimir Putin a efectuat o scufundare în Marea Baltică la bordul unui batiscaf – FOTO

Preşedintele rus, Vladimir Putin, obişnuit cu experienţele extreme, a efectuat luni o scufundare în Marea Baltică la bordul unui batiscaf pentru a inspecta epava unei nave eşuate în 1869, potrivit unor imagini ale postului de televiziune public.

Cel mai mare aeroport din Europa ar putea fi închis. În locul lui ar putea să apară 100.000 de locuinţe

Primarul Londrei, Boris Johnson, va prezenta unei comisii guvernamentale o serie de propuneri privind închiderea sau redimensionarea aeroportului Heathrow, cel mai mare din Europa, urmând ca în loc să fie construite 100.000 de locuinţe, iar traficul să fie mutat într-un hub în estul capitalei

O britanică a murit în timp ce încerca să traverseze înot Canalul Mânecii în scopuri caritabile

O britanică de aproximativ 30 de ani a murit, duminică seara, în timp ce încerca să parcurgă înot Canalul Mânecii, a anunţat luni Ministerul de Externe.

Un român a murit în timp ce încerca să parcurgă un traseu în staţiunea franceză Chamonix

Un turist român a murit în timp ce încerca să parcurgă un traseu de căţărare situat în staţiunea franceză Chamonix, relatează site-ul local Chamonet.

Bulgaria a inaugurat prima autostradă care o traversează de la vest la est. Cum arată noul drum – GALERIE FOTO

Bulgaria, ţara cea mai săracă a Uniunii Europene şi cu infrastructură învechită, a inaugurat luni prima autostradă care traversează ţara de la vest la est, asigurând legătura între capitala Sofia şi Burgas, oraş situat la Marea Neagră.

Patrimoniul prinţului Charles, în atenţia unei comisii parlamentare britanice

O comisie parlamentară britanică va examina situaţia fiscală a patrimoniului Prinţului Charles, primul în ordinea succesiunii la tronul regatului britanic.

ACCIDENTUL DE LA SAN FRANCISCO: Numele piloţilor, prezentat peiorativ. Asiana va da în judecată postul de televiziune – VIDEO

Compania Asiana a anunţat că va da în judecată un post de televiziune din California pe care îl acuză că a prezentat în mod peiorativ, cu scopul de a denigra, numele piloţilor avionului prăbuşit pe aeroportul din San Francisco.

Peste jumătate dintre bulgari vor demisia Guvernului Oreşarski

Peste jumătate dintre bulgari (60 la sută) susţin protestele antiguvernamentale din această ţară, potrivit unui sondaj realizat de Centrul naţional pentru cercetarea opiniei publice, relatează site-ul Novinite.com.

Autorităţile londoneze cer sprijinul Bucureştiului pentru a combate delictele comise de români

Autorităţile britanice cer Guvernului României să trimită agenţi de poliţie pentru a ajuta la combaterea delictelor comise de români în centrul Londrei, relatează site-ul cotidianului Evening Standard.

PROTESTE la BELFAST: Ciocniri între loialişti şi poliţie, în cea de-a treia noapte de proteste

Sute de protestanţi loialişti au manifestat la Belfast, provocând ciocniri cu poliţia în noaptea de duminică spre luni, pentru a treia noapte consecutivă, în pofida apelurilor la calm lansate de premierul Irlandei de Nord Peter Robinson.

Edward Snowden încă nu a cerut azil, anunţă autorităţile ruse

Fostul consultant al serviciilor de informaţii americane, Edward Snowden, căutat pentru spionaj de Statele Unite, încă nu a cerut azil, în mod oficial, de la autorităţile ruse, a anunţat luni Serviciul Federal pentru Migraţie (FMS), citat de AFP.

FOTOGRAFIILE pe care Hitler a vrut să le distrugă: Liderul nazist, surprins în timp ce îşi repeta discursurile

O serie de fotografii pe care Adolf Hitler a vrut să le distrugă îl înfăţişează pe dictatorul german repetându-şi tehnicile persuasive de discurs în timp ce ascultă înregistrarea uneia dintre propriile cuvântări.

ACCIDENTUL din QUEBEC: Bilanţul victimelor accidentului feroviar a ajuns la 35 de morţi

Alte două cadavre au fost extrase duminică din centrul oraşului Lac-Mégantic din Quebec, ceea ce ridică la 35 numărul persoanelor găsite decedate dintre cele 50 de victime probabile ale accidentului feroviar din 6 iulie, a anunţat poliţia.

Autorităţile au confirmat CAUZA accidentului de tren din Franţa, în care au murit 6 oameni – FOTO

Societatea naţională a căilor ferate (SNCF) din Franţa a confirmat cauza producerii deraierii unui tren în apropiere de Paris, care a provocat moartea a şase persoane.

Inundaţii devastatoare în India: Cei peste 5.700 de dispăruţi sunt consideraţi morţi – GALERIE FOTO

Autorităţile indiene au anunţat luni că cele 5.748 de persoane date dispărute după inundaţiile care au afectat în iunie nordul ţării sunt considerate decedate.

Rusia vrea să facă un schimb cu un cuplu de spioni ruşi condamnaţi în Germania

Rusia vrea să efectueze un schimb între un cuplu de agenţi secreţi ruşi, condamnaţi recent la pedepse cu închisoarea în Germania, şi cel puţin un agent care ispăşeşte o pedeapsă în Rusia pentru că a lucrat în favoarea occidentului, scrie ziarul Kommersant în ediţia de luni.

Ministerul sud-coreean al Apărării a neutralizat telefoanele performante ale angajaţilor. Ce funcţii sunt interzise pentru aceştia

Ministerul sud-coreean al Apărării a neutralizat luni telefoanele performante multifuncţionale ale angajaţilor săi, prin instalarea unei aplicaţii al cărei scop este să împiedice scurgeri de informaţii sensibile.

Un bărbat a murit după ce o vacă a căzut peste el prin acoperişul casei

O vacă a căzut prin acoperişul unei case din sud-estul Braziliei, accident în urma căruia un bărbat a murit, iar soţia lui a scăpat cu viaţă. Întâmplarea nefericită este a treia de acest fel din regiune din ultimii trei ani.

Manifestări în Turcia pentru susţinerea lui Mohamed Morsi

Mii de turci au manifestat duminică seara la Istanbul, la îndemnul unui partid islamist, pentru a-l susţine pe preşedintele egiptean destituit Mohamed Morsi, iar un oficial din cadrul mişcării Fraţii Musulmani a dat asigurări în timpul mitingului că "rezistenţa va continua".

Coreea de Nord şi Coreea de Sud au reluat negocierile pentru redeschiderea complexului industrial Kaesong

Cele două Corei au reluat luni negocierile cu privire la redeschiderea complexului industrial Kaesong, care a devenit o adevărată piatră de încercare în relaxarea tensiunilor din peninsulă.

Merkel respinge acuzaţia că nu vrea să le arate germanilor costul real al crizei înainte de alegeri

Cancelarul german Angela Merkel a respins, într-un interviu televizat, ipoteza că ar încerca să amâne, până după alegerile generale din această toamnă, dezvăluirea costului real suportat de Germania în contextul crizei din zona euro.

Taifun în China: Cel puţin trei oameni au murit şi o jumătate de milion au fost evacuaţi

Cel puţin trei persoane au murit, iar aproximativ o jumătate de milion au fost evacuate, după trecerea taifunului Soulik care a atins duminică estul Chinei.

Preşedintele Poloniei, agresat la o ceremonie în memoria a mii de polonezi masacraţi în al Doilea Război Mondial

Un necunoscut a spart un ou, duminică, pe umărul preşedintelui polonez Bronislaw Komorowski, în cursul unei ceremonii în memoria a mii de polonezi masacraţi în al Doilea Război Mondial, la Luţk, în nord-vestul Ucrainei, a anunţat poliţia.

Merkel vrea o reglementare europeană pentru protecţia datelor private ale europenilor pe Internet: „Google şi Facebook să fie obligate să spună cui transmit datele”

Cancelarul german Angela Merkel a apărat duminică ideea creării unei reglementări europene în vederea unei mai bune protecţii a datelor private ale europenilor pe Internet, într-un interviu pentru televiziunea publică.

Israelul ar putea interveni militar împotriva Iranului înaintea SUA. Netanyahu: „Noul preşedinte iranian, un lup deghizat în oaie care zâmbeşte în timp ce fabrică bomba atomică”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat duminică, la un post american de televiziune, că *Israelul ar putea interveni militar înaintea Statelor Unite împotriva programului nuclear iranian*, calificându-l pe noul preşedinte Hassan Rohani drept un "lup deghizat în oaie". "Suntem mai aproape (de Iran) decât Statele Unite. *Suntem mai vulnerabili*. Deci, va fi necesar să abordăm această întrebare, şi anume cum să oprim Iranul, poate chiar înaintea Statelor Unite", a avertizat Netanyahu.

PROTESTE în New York faţă de achitarea agentului de pază care a omorât un tânăr de culoare. Obama îndeamnă la calm – FOTO

Preşedintele american Barack Obama a îndemnat la calm duminică, după achitarea lui George Zimmerman pentru uciderea unui tânăr de culoare în Florida, achitare care a provocat un val de proteste în ţară şi manifestaţii importante la New York.

Nabil Fahmi, fost ambasador în SUA, a fost desemnat ministru de Externe al Egiptului

Nabil Fahmi, un fost ambasador în Statele Unite, a fost numit duminică în funcţia de ministru de Externe al Egiptului.

Geoană: Mesajul Parisului privind Schengen poate fi o invitaţie la compromis pentru Berlin şi Haga

Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat că mesajul premierului francez, Jean-Marc Ayrault, de susţinere a aderării în următoarele luni la Schengen a României şi Bulgariei cu punctele de frontieră aeriene, poate fi o invitaţie la compromis pentru capitalele cu rezerve, Berlin, Haga şi Helsinki.