Peste 8.000 de persoane, arestate sau dispărute în Siria

Mişcarea de contestare nu cedează în Siria, unde militanţii au anunţat continuarea "revoluţiei şi manifestaţiilor", în contextul în care există aproximativ 8.000 de "deţinuţi sau dispăruţi" în întreaga ţară, potrivit unei organizaţii din domeniul drepturilor omului.

183 afișări
Imaginea articolului Peste 8.000 de persoane, arestate sau dispărute în Siria

Peste 8.000 de persoane, arestate sau dispărute în Siria (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Vom continua revoluţia noastră şi manifestaţiile paşnice în întreaga Sirie, până când ne vom obţine libertatea", au declarat, marţi, comitetele de coordonare a manifestaţiilor din mai multe oraşe, între care Banias (nord-vest) şi Homs (centru), dar şi Deraa (sud), locul de unde a pornit mişcarea de contestare, asediat de peste o săptămână.

Între timp, preşedintele Bashar al-Assad a declarat, primind notabili de la Deir Ezzor, Al-Boukamal şi Al-Mayadine (est) că "unităţile armatei intrate în Deraa, la 25 aprilie, îşi vor încheia misiunea în curând", a anunţat miercuri cotidianul privat Al-Watan, apropiat puterii. "Toate ţările din lume se pot confrunta cu evenimente ca cele de la Deraa", a adăugat el.

Militanţii au denunţat reprimarea, dar şi arestări recente în masă, în rândul opozanţilor. Cel puţin 500 de persoane sunt arestate pe zi, afirmă aceştia în comunicat.

Numărul persoanelor "deţinute sau dispărute ar putea depăşi 8.000", a declarat Wissam Tarif, directorul executiv al organizaţiei de apărarea drepturilor omului Insan.

Potrivit acestuia, Insan a putut confirma detenţia a 2.843 de persoane, dintre care 891 la Deraa şi în împrejurimile oraşului, 103 la Zabadani şi 108 la Madaya, două localităţi la nord-vest de Damasc, 384 în regiunea Damascului, 636 la Homs şi împrejurimi, dar şi 317 la Latakia, 267 la Jableh şi 37 la Tartous, trei oraşe de pe coasta mediteraneană.

Însă, potrivit acestuia, 5.157 de alte nume sunt în curs de verificare, dintre 4.038 la Deraa şi în împrejurimile sale.

"Regimul îşi pierde raţiunea (...), pentru că, în pofida asediului şi brutalităţii la care sunt supuse mai multe oraşe, şi arestării a sute de persoane, manifestaţiile iau amploare în fiecare zi", subliniază militanţii, care contestă regimul aflat la putere în Siria din 1963.

Câteva sute de studenţi au manifestat, marţi, după care au fost dispersaţi de serviciile de securitate, în campusurile universitare de la Alep (350 de kilometri nord de Damasc), una dintre puţinele regiuni relativ neafectate de mişcarea de contestare, lansată la 15 martie, în urma revoluţiilor arabe.

"Cu sufletul nostru, cu sângele nostru, ne sacrificăm pentru tine, Deraa", scandau ei, potrivit unei înregistrări video difuzate pe YouTube. "Ridicaţi asediul! Ridicaţi asediul!", mai strigau ei, bătând din palme.

"De trei zile, armata trimite trupe suplimentare la intrarea din nordul oraşului" Ar-Rastan, un fief al mişcării de contestare, pe drumul între oraşele Homs şi Hama, a anunţat un militant din localitate.

"Manifestanţii cer o anchetă asupra morţii a 18 persoane, ucise în timpul manifestaţiilor paşnice de vineri", a adăugat el. Locuitorii au dat jos de pe piedestal, în urmă cu câteva săptămâni, o statuie a fostului preşedinte Hafez al-Assad, urmat la putere de Bashar, în 2000.

Franţa vrea sancţiuni împotriva lui al-Assad din partea Uniunii Europene (UE) şi apreciază că acesta va fi îndepărtat de la putere, dacă reprimarea manifestaţiilor va continua, a reafirmat ministrul francez de Externe, Alain Juppe.

"Suntem pe cale, în cadrul Uniunii Europene, împreună cu partenerii noştri, să punem la punct sancţiuni asupra unui anumit număr de personalităţi şi dorim, noi, francezii, ca Bashar al-Assad să se afle pe această listă", a declarat ministrul, pentru postul de televiziune France 24.

În plus, Ministerul francez al Afacerilor Externe le-a recomandat, miercuri, francezilor, a căror prezenţă în Siria nu este indispensabilă, să părăsească ţara "în aşteptarea unei normalizări a situaţiei".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici