Prima pagină » Știri externe » Președinta grupului S&D din Parlamentul European: Nu putem accepta sloganul lui Trump potrivit căruia problema competitivității noastre este birocrația

Președinta grupului S&D din Parlamentul European: Nu putem accepta sloganul lui Trump potrivit căruia problema competitivității noastre este birocrația

Preşedinta Grupului S&D din Parlamentul European, Iratxe García Pérez, a afirmat, marți, la Strasbourg, că Europa „nu poate depinde de Putin pentru energie, de China pentru tehnologii critice sau de viitoarea administrație americană pentru securitate”.
Președinta grupului S&D din Parlamentul European: Nu putem accepta sloganul lui Trump potrivit căruia problema competitivității noastre este birocrația

În cadrul unei întâlniri organizate marți la Strasbourg, la care au participat eurodeputații PSD și jurnaliști români, Iratxe García Pérez a subliniat că autonomia strategică a Europei nu mai este un slogan, ci o necesitate.

„Europa nu poate depinde de Putin pentru energie, de China pentru tehnologii critice sau de viitoarea administrație americană pentru securitate. Am învățat că un plan de pace nu funcționează niciodată și că trebuie să negociem dintr-o poziție puternică, foarte fermă, pentru a ne apăra strategia de autonomie”, a spus președinta grupului S&D din Parlamentul European.

García Pérez a punctat faptul că suveranitatea în Europa înseamnă independență energetică, o capacitate industrială puternică, dar și curajul ca Europa să își apere regulile, de la reglementarea digitală la comerț.

„Oricine operează în Europa trebuie să respecte legile europene. Nu putem accepta sloganul lui Trump potrivit căruia problema competitivității noastre este birocrația. Desigur, trebuie să depunem eforturi pentru a reduce birocrația. Suntem de acord și lucrăm în acest sens, dar garantarea competitivității în Europa nu este o soluție unică”, a mai spus García Pérez.

Despre situația din Ucraina

Un alt subiect abordat în timpul acestei întâlniri a fost și situația din Ucraina. Grupul S&D a obținut aprobarea unei proceduri urgente prin care activele rusești înghețate să fie utilizate pentru reconstrucția Ucrainei.

„Grupul nostru a prezentat o procedură urgentă pentru a permite utilizarea activelor rusești înghețate în vederea sprijinirii reconstrucției Ucrainei, iar astăzi aceasta a fost aprobată, deoarece cei care distrug trebuie să plătească. Cei care distrug trebuie să plătească, iar noi trebuie să utilizăm aceste active înghețate pentru a garanta reconstrucția Ucrainei. Putem ajuta cu bugetul european, dar utilizarea activelor rusești înghețate este ceva cu adevărat important”, a conchis oficialul european.

Recomandarea video