Primul britanic investigat pentru crime de război în Ucraina. A filmat imagini șocante cu trupurile soldaților ucraineni morți
Graham Phillips, în vârstă de 46 de ani, a devenit primul cetățean britanic investigat pentru posibile crime de război în conflictul ruso-ucrainean. Poliția Metropolitană a deschis un dosar privind acțiunile sale din Donbas.
Echipa pentru crime de război a Poliției Antiteroriste britanice analizează imaginile în care Phillips a filmat porcii mâncând rămășițele unor soldați ucraineni. Videoclipul a fost făcut public de tabloidul britanic The Sun, iar Phillips nu neagă că a făcut filmarea.
De la funcționar britanic la vlogger prorus în Donbas
Graham Phillips este un britanic prorus, cunoscut pentru materialele video realizate în zonele controlate de separatiști sau de armata rusă. El s-a aflat în Donbas ca jurnalist autodeclarat, însă conținutul său este puternic aliniat propagandei ruse. Înainte de a deveni cunoscut ca vlogger prorus în Donbas, Phillips a lucrat ca funcționar pentru guvernul britanic.
Justificări șocante
Potrivit The Telegraph, în videoclip, un soldat rus ridică actul de identitate al unui ucrainean mort, iar Phillips comentează batjocoritor, adresându-se porcilor: E gustos Yuri?” Apoi, în rusă, spune râzând: „E ca un bufet! Nici nu sunt timizi… mănâncă în voie”.
El a fost comparat anterior cu propagandistul pro-nazist Lord Haw-Haw, britanicul executat în 1946 pentru înaltă trădare. Phillips respinge acuzațiile și susține că în Donbas nu a încălcat nicio lege. „De ce aș fi intervenit? Acei soldați ucraineni au venit în Donbas să ucidă civili și au sfârșit ca hrană pentru porci”, a declarat fostul funcționar britanic, care își justifică astfel lipsa de reacție și sugerează că militarii ucraineni ar fi meritat soarta pe care a filmat-o.
Acuzat și de maltratarea unui prizonier britanic
Phillips este acuzat și de maltratarea lui Aiden Aslin, britanicul care a fost prizonier de război în Rusia timp de cinci luni în 2022.
Investigația continuă în colaborare cu Crown Prosecution Service, instituția care decide dacă există probe suficiente pentru trimiterea unui suspect în judecată în Marea Britanie. Până acum nu au fost făcute arestări, iar Phillips nu a fost chemat la poliție pentru o audiere oficială. El spune că „dacă ar fi vreodată acuzat oficial, ar fi cooperat în totală bună credință”.