Războiul din Orientul Mijlociu, ziua 30. Benjamin Netanyahu ordonă extinderea zonei tampon israeliene în sudul Libanului / Kuweitul declară că un atac cu rachete iraniene a rănit 10 militari
Liderul suprem al Iranului i-a transmis un mesaj liderului partidului șiit irakian
Un mesaj personal din partea liderului suprem al Iranului a fost transmis șefului Consiliului Suprem Islamic din Irak (ISCI), un important partid politic șiit irakian înființat în Iran în 1982, potrivit agenției de știri iraniene Jamaran.
Mesajul a fost înmânat șefului partidului, șeicul Hammam Hamoudi, de către ambasadorul iranian în Irak în timpul unei întâlniri.
Jamaran a relatat că ambasadorul a lăudat autoritatea religioasă șiită din Irak pentru poziția sa față de războiul dintre SUA și Israel, precum și pentru „pozițiile sincere” ale lui Hamoudi.
Khamenei a rămas discret și nu a apărut în public de când tatăl său și fostul lider suprem, Ali Khamenei, a fost asasinat luna trecută în cadrul unor atacuri comune dintre SUA și Israel.
Au fost emise doar declarații scrise în numele său.
Întâlnirea miniștrilor de externe din Egipt, Turcia, Arabia Saudită și Pakistan s-a încheiat la Islamabad
Întâlnirea cvadrilaterală a miniștrilor de externe din Egipt, Turcia, Arabia Saudită și Pakistan, desfășurată în capitala Pakistanului, Islamabad, s-a încheiat cu o zi înainte de termenul inițial, anunță CNN.
După încheierea întâlnirii, ministrul de externe al Arabiei Saudite, Faisal bin Farhan, s-a întâlnit cu prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif.
În cadrul discuției, prim-ministrul „a apreciat reținerea remarcabilă exercitată de Arabia Saudită în contextul crizei actuale”, se arată în comunicatul biroului său. Shehbaz Sharif l-a „asigurat” pe ministrul saudit că „Pakistanul va fi întotdeauna umăr la umăr alături de Arabia Saudită”.
Papa Leon al XIV-lea respinge afirmațiile că Dumnezeu justifică războiul în mesajul de la Liturghia de Duminica Floriilor
Papa Leon al XIV-lea a respins duminică afirmațiile conform cărora Dumnezeu justifică războiul și s-a rugat în special pentru creștinii din Orientul Mijlociu în timpul Liturghiei de Duminica Floriilor, în fața a zeci de mii de oameni din Piața Sfântul Petru.
Având în vedere că războiul dintre SUA și Israel împotriva Iranului a intrat în a doua lună și campania continuă a Rusiei în Ucraina, Papa Leon și-a dedicat predica de Duminica Floriilor insistând asupra faptului că Dumnezeu este „regele păcii” care respinge violența și îi mângâie pe cei asupriți, relatează AP.
„Frați și surori, acesta este Dumnezeul nostru: Isus, Regele Păcii, care respinge războiul, pe care nimeni nu-L poate folosi pentru a justifica războiul”, a spus Papa Leon. „El nu ascultă rugăciunile celor care poartă război, ci le respinge.”
Kuweitul declară că un atac cu rachete iraniene a rănit 10 militari
Zece militari kuweitieni au fost răniți duminică într-un atac cu rachete iraniene asupra unei tabere militare din Golf, potrivit armatei kuweitiane. Armata nu a oferit o locație a atacului.
Tabăra a suferit pagube materiale, a declarat armata într-o postare pe X duminică.
A adăugat că Kuweitul a avut de-a face cu 14 rachete balistice și 12 drone în ultimele 24 de ore.
Benjamin Netanyahu ordonă extinderea zonei tampon israeliene în sudul Libanului
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a anunțat duminică că a dat ordin pentru extinderea zonei tampon de securitate a Israelului în sudul Liban. Obiectivul său este respingerea atacurilor transfrontaliere venite din teritoriu libanez, scrie CNN.
„În Liban, am ordonat acum extinderea în continuare a centurii de securitate existente, pentru a zădărnici în sfârșit amenințarea invaziei și pentru a ține focul de rachete antitanc departe de granița noastră”, a spus Benjamin Netanyahu într-o declarație video a Comandamentului Nord al armatei israeliene.
În ultimele săptămâni, Israelul a avansat în sudul Libanului, iar forțele sale ocupă terenul la sud de râul Litani, după ce au solicitat locuitorilor libanezi să evacueze zona.
Discuții în curs în Pakistan cu reprezentanți din Arabia Saudită, Turcia și Egipt
Duminică, în Pakistan, au loc discuții cu reprezentanți oficiali din Arabia Saudită, Turcia și Egipt privind situația din Orientul Mijlociu.
Potrivit Sky News, ministrul de externe al Turciei, Hakan Fidan, s-a întâlnit cu viceprim-ministrul și ministrul de externe al Pakistanului, Mohammad Ishaq Dar.
Cei doi au discutat despre relațiile bilaterale dintre cele două țări, iar astăzi au început și discuții mai ample privind războiul din regiune.
Hezbollah afirmă că a lansat atacuri asupra unor ținte israeliene din sudul Libanului și din nordul Israelului
Gruparea Hezbollah a afirmat, duminică, faptul că luptătorii săi au atacat cu o rachetă un tanc israelian Merkava în apropierea orașului Beit Lif, din sudul Libanului, susținând că l-au lovit direct.
Potrivit Al Jazeera, În declarații separate, Hezbollah a mai afirmat că a lansat o serie de rachete asupra unui complex industrial militar din apropierea orașului Acre, din nordul Israelului.
Papa Leon condamnă folosirea religiei pentru a justifica războiul
Papa Leon al XIV-lea a respins duminică, în cadrul unei liturghii de Duminica Floriilor ținută în fața a zeci de mii de oameni în Piața Sfântul Petru, afirmațiile potrivit cărora Dumnezeu ar justifica războiul.
„Iisus, Regele Păcii, respinge războiul, pe care nimeni nu-L poate folosi pentru a justifica războiul. El nu ascultă rugăciunile celor care poartă război, ci le respinge”, a spus Papa Leon, potrivit Al Jazeera.
Atac terestru în Iran? Armata SUA caută companii care pot furniza rapid buncăre prefabricate
Departamentul Apărării al SUA caută companii care pot furniza rapid buncăre prefabricate și transportabile pentru a proteja trupele. Solicitarea ar putea arăta că americani ise pregătesc de un atac terestru în Iran, susțin experții.
O notificare federală solicită furnizorilor să prezinte termene de livrare de 3, 15 și 30 de zile, împreună cu detalii despre cât de mult pot rezista adăposturile lor la explozii și alte atacuri, potrivit publicației Task & Purpose.
Practic, Departamentul Apărării încearcă să găsească rapid furnizori care sunt capabili să livreze adăposturi prefabricate pentru a proteja trupele din Orientul Mijlociu, în timp ce războiul cu Iranul continuă.
Emiratele Arabe Unite au revocat permisele de ședere pentru toți cetățenii iranieni
Autoritățile din Emiratele Arabe Unite au revocat permisele de ședere pentru toți cetățenii iranieni. Măsura îi vizează și pe deținătorii de vize „de aur”. Restricția demonstrează tensiunea uriașă dintre țările din Orientul Mijlociu.
O viză de aur este un permis de ședere pe termen lung pe care EAU îl eliberează străinilor care fac investiții în țară.
Autoritățile nu au oferit explicații despre decizia de revocare a permiselor de ședere.
Misiunea navală a UE emite o alertă maritimă în legătură cu sprijinul acordat de Houthi Iranului
Misiunea navală a UE din Marea Roșie afirmă că monitorizează îndeaproape situația.
Într-o serie de postări pe X, EUNAVFOR ASPIDES a declarat că a emis orientări actualizate pentru sectorul transportului maritim. EUNAVFOR ASPIDES a îndemnat navele să se înregistreze și să solicite asistență prin canalele de securitate maritimă, potrivit Al Jazeera.
Președintele parlamentului iranian: „Statele Unite vorbesc despre «negocieri» și planifică în secret un atac terestru”
Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, afirmă că forțele iraniene sunt pregătite pentru sosirea trupelor americane.
„Inamicul transmite în mod deschis un mesaj de negociere și planifică în secret un atac terestru. Oamenii noștri așteaptă sosirea soldaților americani pe teren pentru a-i incendia”, a declarat acesta, potrivit informațiilor preluate de agenția de știri IRNA.
Presa israeliană susține că au fost lansate rachete din Iran către sudul Israelului
Autoritatea de Radiodifuziune din Israel informează că Iranul a lansat trei rachete către sudul Israelului. Aceasta precizează că două rachete au fost interceptate.
Pe de altă parte, radioul israelian a anunțat că sirenele au sunat de 40 de ori pe teritoriul Israelului în decurs de 24 de ore, scrie Al Jazeera.
O bază americană din Siria a fost ținta unui atac cu drone respins de Irak
Viceministrul apărării din Siria a declarat duminică faptul că forțele țării sale au respins un atac cu drone lansat din Irak, care viza una dintre ultimele baze militare americane din Siria.
„Mai devreme astăzi, baza americană din Qasrak, situată pe teritoriul nostru, a fost atacată de patru drone lansate de pe teritoriul irakian”, a declarat Sipan Hamo pe X, adăugând că „dronele au fost doborâte fără a se înregistra victime”, scrie The Guardian.
Omanul afirmă că nicio grupare nu și-a asumat responsabilitatea pentru atacurile de pe teritoriul său
Ministerul Afacerilor Externe al Omanului a condamnat, duminică, atacurile de pe teritoriul său, adăugând că nicio grupare nu și-a asumat responsabilitatea.
Acesta a precizat că autoritățile investighează „sursele și motivele” atacurilor, fără a oferi însă detalii suplimentare, potrivit The Guardian.
Arabia Saudită anunță că a interceptat 10 drone
Ministerul Apărării din Arabia Saudită a anunțat duminică faptul că a distrus 10 drone în ultimele ore.
Nu au fost furnizate alte detalii cu privire la locul în care au fost doborâte dronele sau dacă au existat pagube sau victime, potrivit Al Jazeera.
Israelul afirmă că a lansat un nou val de atacuri asupra Iranului
Un nou val de atacuri asupra Iranului a fost „finalizat”, potrivit armatei israeliene, la doar câteva ore după ce explozii puternice au fost auzite în capitala Teheran.
Într-o declarație publicată pe X, IDF a afirmat că atacurile au vizat, printre altele, depozite de arme și unități de producție.
Kuweitul doboară patru drone
Garda Națională a Kuweitului a anunțat că trupele sale au doborât patru drone după ce, în ultimele ore, sirenele de raid aerian au sunat pentru a doua oară.
Presa iraniană: Mai multe explozii în Teheran
Agenția de știri iraniană Fars afirmă că s-au auzit mai multe explozii în capitala Teheran.
Între timp, agenția de știri AFP a relatat că două explozii puternice au zguduit nordul Teheranului în jurul orei locale 7:20, potrivit Al Jazeera.
Hezbollah revendică atacuri asupra unor baze israeliene din apropierea orașului Safad
Gruparea armată libaneză Hezbollah afirmă că a lansat duminică dimineață un atac cu rachete asupra bazei israeliene Mahava Alon și a tras cu drone asupra bazei Berea, ambele situate în apropierea orașului Safad, din nordul țării, relatează Al Jazeera.
Hezbollah a mai declarat că a lansat trei salve de rachete asupra trupelor și vehiculelor israeliene din zona Al-Malikiyah, din nordul Israelului.
Garda Revoluționară Islamică (IRGC) condamnă atacul asupra reședinței liderului kurd irakian
Garda Revoluționară Islamică (IRGC) a condamnat atacul cu drone asupra reședinței lui Nechirvan Barzani, președintele regiunii kurde semi-autonome din nordul Irakului, situată în Duhok.
Potrivit agenției de știri Press TV, IRGC a dat vina pe SUA și Israel pentru atac și l-a descris ca o tentativă de asasinat și un „act clar de terorism”, scrie Al Jazeera.
Pentagonul se pregătește pentru săptămâni de operațiuni terestre în Iran
Pentagonul se pregătește pentru posibile operațiuni terestre în Iran, pe fondul desfășurării a mii de soldați și marinari americani în Orientul Mijlociu, potrivit unor oficiali americani sub protecția anonimatului.
Operațiunile ar putea include raiduri ale forțelor speciale și trupe convenționale, însă nu se așteaptă o invazie de amploare, scrie Washington Post.
Ucraina asigură un acord de apărare de miliarde de dolari cu Arabia Saudită și Qatar
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat că Ucraina va furniza expertiză tehnică Arabiei Saudite și Qatarului pentru a-i ajuta să facă față atacurilor iraniene.
„Ei recunosc expertiza noastră”, a spus Zelenski într-un interviu exclusiv acordat lui Raf Sanchez de la NBC.
El a menționat că Rusia cumpără de ceva vreme drone ieftine Shahed produse de Iran și le folosește în conflictul din Ucraina.
Zelenski afirmă că Rusia a furnizat Iranului informații care au dus la atacul asupra trupelor americane
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat pentru NBC News că Rusia a luat imagini satelitare ale unei baze aeriene americane din Arabia Saudită cu câteva zile înainte ca aceasta să fie atacată de Iran.
Zelenski a spus că este „100% sigur” că Moscova și Teheran împărtășesc informații pentru a ajuta la vizarea trupelor americane implicate în război.
Iranul a atacat baza pe 26 martie, rănind mai mulți membri ai personalului militar american.
„Cred că este în interesul Rusiei să ajute iranienii”, a spus Zelenskyy într-un interviu acordat postului american. Și nu cred, știu, că ei împărtășesc informații. Îi ajută pe iranieni? Desigur. Cât la sută? Sută la sută”, a spus el.
Iranul condamnă atacurile asupra universităților
Ministerul de Externe al Iranului a condamnat loviturile aeriene asupra a două dintre principalele universități ale țării.
Purtătorul de cuvânt al ministerului, Esmaeil Baghaei, a declarat că Universitatea Tehnologică din Isfahan și Universitatea de Știință și Tehnologie din Teheran nu erau ținte militare legitime.
El a precizat că aceste locații sunt „doar două dintre numeroasele universități și centre de cercetare atacate deliberat de agresori în ultimele 30 de zile ale războiului lor ilegal împotriva poporului iranian.”
Încercări de atac asupra Dubaiului, „interceptate cu succes”
Autoritățile din Dubai au declarat că zgomotele puternice auzite în oraș au fost cauzate de interceptarea unor atacuri aeriene.
Pe rețelele sociale au existat relatări despre mai multe „explozii” auzite.
Într-un comunicat publicat puțin după ora 23:00, Biroul de Presă din Dubai a transmis: „Autoritățile din Dubai confirmă că sunetele auzite în mai multe părți ale orașului au fost rezultatul operațiunilor de interceptare a apărării aeriene efectuate cu succes.
„Vă rugăm să vă bazați pe surse oficiale pentru actualizări.”
Emiratele Arabe Unite au fost vizate în mod repetat de Iran în timpul războiului, din cauza parteneriatului lor militar cu SUA.
Macron: „Trebuie făcut totul” pentru a împiedica Irakul să fie tras în război
Președintele francez Emmanuel Macron a făcut apel la calm în contextul temerilor că Irakul ar putea fi tras în războiul dintre Iran și alte forțe.
El a declarat că „totul trebuie făcut” pentru a împiedica ca țara să fie atrasă în „escaladarea în curs” după o serie de atacuri asupra sa.
Armata irakiană a acuzat SUA și Israelul că au efectuat mai multe raiduri aeriene în ultimele săptămâni asupra milițiilor șiite susținute de Iran și asupra luptătorilor kurzi Peshmerga în regiunea Kurdistan din Irak.