Scholz justifică plafonarea tarifelor la energie, respingând criticile UE privind practici incorecte

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a încercat să justifice, marţi, decizia de plafonare a preţurilor la energie prin alocarea unui buget de 200 de miliarde de euro, respingând criticile Uniunii Europene privind practici inechitabile pe piaţa comunitară.

1633 afișări
Imaginea articolului Scholz justifică plafonarea tarifelor la energie, respingând criticile UE privind practici incorecte

Sursa foto: MediafaxFoto

Comisia Europeană "ştie cu certitudine că aceste măsuri nu sunt singulare şi că sunt aplicate şi în alte locuri, în mod justificat", a declarat Olaf Scholz, potrivit publicaţiei Stern, în cursul unei conferinţe de presă organizate alături de premierul Olandei, Mark Rutte.

"Fac şi alte ţări acest lucru, de mult timp, intervenind pentru a oferi susţinere prin exact aceleaşi măsuri decise de noi pentru anul acesta şi pentru următorii doi ani", a argumentat Scholz, subliniind că planul în valoare de 200 de miliarde de euro "nu este aplicat doar pentru o perioadă scurtă, anul acesta".

"În fond, este vorba despre un pachet foarte echilibrat şi foarte inteligent pentru a menţine preţurile la un nivel scăzut cât timp durează actualele provocări", a subliniat Scholz.

Paolo Gentiloni, comisarul UE al Economiei, şi Thierry Breton, comisarul UE pentru Piaţa Internă, au criticat, într-un articol de opinie publicat în Frankfurter Allgemeine Zeitung, planul Berlinului de compensare a tarifelor la energie, afirmând că generează "semne de întrebare". "Alte state membre nu au acelaşi spaţiu de manevră din punct de vedere bugetar", au afirmat cei doi oficiali UE, indicând riscuri privind perturbarea sistemului concurenţial comunitar.

Guvernul Olaf Scholz a anunţat, săptămâna trecută, un plan de plafonare a preţurilor la energie, în acest sens urmând să fie alocată suma de 200 de miliarde de euro, iar suprataxa pentru gaze, care a generat controverse, a fost anulată. "Preţurile trebuie să scadă, aceasta este convingerea noastră. De aceea, vom crea un amplu sistem defensiv", a afirmat cancelarul Olaf Scholz, citat de publicaţia Der Spiegel, precizând că sursa de finanţare va fi Fondul de Stabilizare Economică.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici