Siria a respins un atac cu drone asupra unei baze americane din țară, lansat din Irak, potrivit unui oficial
Ministrul adjunct al Apărării din Siria a declarat duminică faptul că forțele țării sale au respins un atac cu drone lansat din Irak. Atacul viza una dintre ultimele baze militare americane din Siria, notează Al Jazeera.
„Mai devreme astăzi, baza americană din Qasrak, situată pe teritoriul nostru, a fost atacată de patru drone lansate de pe teritoriul irakian”, a declarat Sipan Hamo pe X.
Acesta a precizat că „dronele au fost doborâte fără a se înregistra victime” și a făcut apel la încetarea unor astfel de acțiuni.
„Considerăm Irakul responsabil și îi solicităm să prevină repetarea atacurilor care ne amenință stabilitatea”, a mai spus oficialul sirian.
Atacul vine la câteva zile după ce armata siriană a respins un alt atac cu drone din Irak care viza al-Tanf, o bază din sud-estul țării care găzduia anterior forțele americane.
Potrivit The Guardian, grupurile irakiene pro-Teheran și-au asumat responsabilitatea pentru atacurile care au fost lansate asupra intereselor americane din Irak și din întreaga regiune.
Războiul din Orientul Mijlociu a intrat în cea de-a doua lună și nu sunt semne că atacurile se vor opri curând. La o lună de la debutul războiului, rebelii Houthi au lansat două rachete spre Israel, în prima mișcare privind o implicare a lor în conflictul din regiune.