Talibanii şi-au extins prezenţa permanentă în 72 la sută din teritoriul afgan

Talibanii au o prezenţă permanentă în 72 la sută din teritoriul afgan în 2008, faţă de 54 la sută anul trecut, ameninţând trei dintre cele patru drumuri principale de acces către Kabul, potrivit unui studiu efectuat de un centru european de reflecţie şi dat publicităţii luni.

18 afișări
Imaginea articolului Talibanii şi-au extins prezenţa permanentă în 72 la sută din teritoriul afgan

Talibanii şi-au extins prezenţa permanentă în 72 la sută din teritoriul afgan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"După şapte ani de ocazii ratate, talibanii s-au impus în cea mai mare parte a teritoriului afgan. Potrivit studiului efectuat în 2008, talibanii au o prezenţă permanentă în 72 la sută din teritoriu", a declarat Consiliul internaţional pentru securitate şi dezvoltare (ICOS, fostul Consiliu de la Senlis).

"Cifra este în creştere în raport cu proporţia de 54 la sută înregistrată în studiul nostru în noiembrie 2007. Mai mult, talibanii constituie de facto puterea locală în mai multe oraşe şi sate din sud", continuă ICOS. Noţiunea de "prezenţă permanentă" presupune înregistrarea a cel puţin un atac pe săptămână, potrivit ICOS.

"Încrezători în extinderea dincolo de zonele rurale din sud, talibanii s-au apropiat de capitală şi se infiltrează în oraş după bunul plac. Din cele patru căi de acces în Kabul, trei sunt compromise de activitatea talibanilor", potrivit studiului.

Spre vest, "drumul nu mai este sigur nici pentru afgani nici pentru străini, încă de la intrarea în provincia Wardak, la 30 de minute de la ieşirea din Kabul. Nici drumul spre sud, prin provincia Logar, nu mai este sigur. Către est, spre Jalalabad, districtul Sarubi, la o oră de mers, nu mai este sigur", precizează raportul.

"Blocând căile de acces, talibanii asfixiază capitala şi îşi înfiinţează baze în apropiere, de unde pot lansa atacuri în Kabul (...). Această dinamică a creat un mediu favorabil dezvoltării activităţilor infracţionale şi legăturilor între talibani şi organizaţiile criminale, care sunt din ce în ce mai greu de separat unele de altele", subliniază Consiliul.

Ceea ce este şi mai grav, talibanii sunt pe cale de a câştiga încrederea populaţiei, potrivit raportului.

"Contând pe nemulţumitea localnicilor faţă de NATO şi Guvernul de la Kabul, din cauza eradicării culturilor de mac, a numărului mare de victime civile în timpul confruntărilor, a ratei foarte ridicate a şomajului şi a subdezvoltării cronice în pofida ajutoarelor de miliarde de dolari, insurecţia a reuşit să îşi extindă bazele de sprijin tradiţional câştigându-şi legitimitatea politică în rândul afganilor", apreiciază Consiliul.

La şapte ani de la îndepărtarea talibanilor, Afganistanul nu dispune în continuare de servicii de bază (electricitate, apă curentă, alimente) ceea ce stârneşte furia localnicilor.

Talibanii au lansat o insurecţie sângeroasă de când au fost îndepărtaţi de la putere, în 2001, de către coaliţia internaţională condusă de Statele Unite.

Violenţele s-au dublat în intensitate în ultimii doi ani în pofida prezenţei a aproape 70.000 de militari mobilizaţi în cadrul a două forţe multinaţionale, una a NATO şi cealaltă sub comandament american (Operaţiunea Enduring Freedom).

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici