Tic-tac în largul Europei / Petrolierul rusesc grav avariat care plutește în derivă în Mediterană / Unul dintre cele mai bogate ecosisteme de pe planetă e într-un pericol uriaș

Publicat: 17 03. 2026, 12:25

Un petrolier rusesc fără echipaj, grav avariat în urma unui presupus atac cu drone, plutește în derivă de mai multe zile în Marea Mediterană, între Italia și Malta și ridică temeri serioase privind o catastrofă ecologică de proporții, potrivit CNN.

Nava, Arctic Metagaz, transportă o încărcătură uriașă: aproximativ 900 de tone de motorină și peste 60.000 de tone de gaz natural lichefiat – considerată extrem de periculoasă de autoritățile europene.

Imaginile surprinse de la distanță arată vasul înnegrit, fumegând și înclinat, cu o spărtură majoră în bord și urme vizibile de substanțe în apă.

Echipajul a fost evacuat

Potrivit Ministerului rus de Externe, incidentul a avut loc pe 3 martie, în ape internaționale din centrul Mediteranei, la aproximativ 168 de mile marine sud-est de Malta.

Moscova susține că petrolierul a fost atacat de drone maritime și aeriene.

Cei 30 de membri ai echipajului au abandonat nava după izbucnirea incendiului.

Unii dintre ei au suferit arsuri, iar toți au fost salvați de Garda de Coastă libiană și transportați la Benghazi.

Autoritățile ruse au acuzat Ucraina de atac, calificând incidentul drept „act de terorism” și „o încălcare flagrantă a dreptului internațional”. Kievul nu a comentat până în prezent aceste acuzații.

„O bombă cu ceas” în largul Europei

Între timp, petrolierul a rămas fără propulsie și sistem de navigație, fiind complet în derivă. Oficialii italieni avertizează că schimbările de vânt ar putea împinge nava spre țărmurile Italiei.

În cadrul unei reuniuni de urgență convocate de premierul italian Giorgia Meloni, situația a fost descrisă drept extrem de periculoasă.

Un oficial prezent la discuții a numit vasul „o bombă cu ceas umplută cu gaz”.

Italia și Malta monitorizează permanent situația și au trimis remorchere și echipamente antipoluare în zonă, pregătite să intervină în caz de urgență. Nava se afla recent la aproximativ 20 de mile marine de insula italiană Linosa.

Proprietarul navei e de negăsit

Responsabilitatea pentru salvarea navei revine companiei ruse care o deține, însă autoritățile italiene și malteze nu au reușit până acum să stabilească un contact clar cu proprietarul.

Experți maritimi analizează mai multe scenarii: remorcarea navei către un port sigur sau, în cel mai rău caz, scufundarea controlată în ape adânci pentru a evita un dezastru.

O catastrofă ecologică „devastatoare”

Organizațiile de mediu trag un semnal de alarmă.

Potrivit Fondului Mondial pentru Natură (WWF), o eventuală scurgere ar putea avea consecințe devastatoare.

Vorbim de incendii la suprafața apei, formarea de nori criogenici letali pentru fauna marină și de poluare severă și de lungă durată a apei și atmosferei.

Zona în care plutește petrolierul este una dintre cele mai bogate în biodiversitate din Marea Mediterană, fiind habitat pentru numeroase specii protejate și rută de migrație pentru tonul roșu și peștele spadă.

Ecologiștii avertizează că un accident ar putea afecta grav economia locală a insulelor din zonă, dependente de pescuit și turism, iar impactul asupra ecosistemelor ar putea fi ireversibil.