Tragedia feroviară din Spania: După ministrul Transporturilor, un alt oficial și-a anunțat demisia

Publicat: 05 11. 2026, 07:32

⁠Președintele Adif, Luis Pedro Marco de la Peña, și-a înaintat miercuri demisia noului ministru al transporturilor din Spania, Carlos Cuerpo, după tragedia feroviară din Toledo.

Miercuri dimineață, Cuerpo s-a întâlnit cu Marco de la Peña, cu președintele Renfe, Álvaro Fernández Heredia, și cu secretarul de stat pentru transporturi, José Antonio Santano.

Cu o zi înainte de această întâlnire, un înalt oficial guvernamental declarase, potrivit POLITICO, faptul că nu există planuri de demitere a lui Marco de la Peña și respinsese zvonurile privind demisia lui Puente.

A doua demisie în decurs de 24 de ore

 

Adif este instituția responsabilă de infrastructura feroviară, semnalizarea și controlul traficului din Spania. Demisia lui De la Peña a fost anunțată inițial de presa locală și vine după ce pe 3 noiembrie, ministrul spaniol al Transporturilor, Óscar Puente, a demisionat și el.

„Nu pot rămâne în funcție după două accidente de o asemenea gravitate în mai puțin de un an, indiferent cât de diferite sunt acestea și indiferent dacă am sau nu o responsabilitate directă pentru ele”, a declarat Puente la momentul anunțului demisiei, potrivit agenției EFE.

Plecările din funcție au loc la o săptămână după coliziunea dintre două trenuri de mare viteză în Toledo, în urma căreia cel puțin 69 de persoane au murit și alți zeci au fost răniți.

Accidentul feroviar produs în provincia Toledo este al doilea incident mortal care implică trenuri de mare viteză în Spania de la începutul acestui an. În ianuarie, cel puțin 45 de persoane au murit și alte 170 au fost rănite după deraierea a două trenuri în apropierea localității Adamuz, din sudul țării.