Trei cutremure de peste 7 grade, în apropiere de insulele Vanuatu – VIDEO

Publicat: 08 10. 2009, 08:57
Actualizat: 06 11. 2012, 17:30

Un prim cutremur cu magnitudinea de 7,8 s-a produs la ora locală 09.03 (01.03 ora României), la 294 de kilometri de una dintre insulele arhipelagului Vanuatu, Espiritu Santo, la o adâncime de 35 de kilometri. O alertă de tsunami a fost declanşată după acest prim seism de Centrul de alertă în caz de tsunami în Pacific, cu sediul la Hawaii, dar a fost ridicată după aproximativ două ore şi jumătate.

Această alertă a fost declanşată în două etape pentru circa 30 de ţări şi teritorii, generând scene de panică în special în Samoa, deja afectată la 29 septembrie de un tsunami devastator.

„A avut loc un tsunami, dar se pare că nu a provocat pagube”, a precizat Brian Yanagi, din cadrul Centrului internaţional de informare despre tsunami din Hawaii.

Centrul de alertă a anunţat că valul seismic ar fi putut provocat pagube în apropierea zonei cutremurelor.

„Pericolul pentru vase şi pentru structurile situate pe coastă poate dura mai multe ore din cauza curenţilor puternici”, potrivit aceleiaşi surse.

Iniţial, alerta a fost declanşată pentru arhipelagul Vanuatu, insulele Solomon, Papua Noua-Guinee, Noua Caledonie, Tuvalu, insulele Fidji sau insulele Kiribati din Pacificul de Sud.

Aceasta a fost ulterior extinsă pentru Australia, Noua Zeelandă, Indonezia, insulele Samoa şi Tonga.

Insula Espiritu Santo, în apropierea căreia s-a produs primul cutremur, se află la aproximativ 500 de kilometri nord de capitala Port-Vila, în arhipelagul Vanuatu.

Primul cutremur a fost urmat, la 15 minute, de un al doilea, cu magnitudinea de 7,7, care s-a produs la 330 de kilometri de aceeaşi insulă, la ora locală 09.18 (01.18 ora României).

Zona a fost afectată de un al treilea seism cu magnitudinea de 7,1, la ora locală 10.13 (02.13 ora României).

Mai multe replici au fost înregistrate ulterior, dintre care una de 5,7 în Vanuatu şi una de 5,3 în insulele Samoa, provocând scene de panică după ce arhipelagul a fost deja afectat de un tsunami la 29 septembrie, soldat cu moartea a 184 de persoane în Samoa şi Tonga.