Prima pagină » Știri externe » Trump a șters postarea controversată în care apare înfățișat ca Iisus Hristos

Trump a șters postarea controversată în care apare înfățișat ca Iisus Hristos

Președintele american Donald Trump a șters o postare controversată publicată pe Truth Social, în care apărea pe post de vindecător, precum Iisus Hristos.
Trump a șters postarea controversată în care apare înfățișat ca Iisus Hristos

Imaginea generată cu ajutorul inteligenței artificiale, în care Trump părea să vindece un bărbat bolnav aflat pe un pat de spital, a stârnit reacții dure din ambele tabere ale spectrului politic american, inclusiv din partea unora dintre cei mai înfocați susținători ai săi, relatează BBC.

Postarea a apărut la doar câteva ore după ce Trump publicase un mesaj amplu în care îl critica pe Papa Leon al XIV-lea, care a condamnat războiul din Iran.

Imaginea, ștearsă ulterior, îl prezenta pe Trump îmbrăcat într-o robă albă, cu mâna luminată așezată pe fruntea unui bolnav, într-o scenă asemănătoare reprezentărilor religioase în care Iisus îi vindecă pe cei suferinzi.

În fundal se vedeau Statuia Libertății, un steag american, avioane de luptă și un vultur, alături de o asistentă medicală, o femeie care se roagă și un militar.

Criticile la adresa imaginii au apărut rapid, inclusiv din partea unor persoane considerate apropiate de fostul președinte american și de administrația sa.

Truth Social / Donal Trump

Recomandarea video