Trump, după uciderea lui Charlie Kirk: Este un moment întunecat pentru America
„Sunt copleșit de durere și furie în fața asasinării odioase a lui Charlie Kirk într-un campus universitar din Utah. Charlie a inspirat milioane de oameni și, în această seară, toți cei care l-au cunoscut și l-au iubit sunt uniți în șoc și groază. Este un moment întunecat pentru America”, a spus Trump.
Președintele l-a descris pe Kirk drept „un martir al adevărului și libertății” și a transmis condoleanțe familiei sale. El a legat acest atac de propriul atentat din Butler, Pennsylvania, dar și de alte episoade de violență politică, precum împușcarea unui director United Healthcare în New York, în decembrie, și atacul armat asupra liderului republican Steve Scalise în 2017.
Trump a avertizat că „violența și crima sunt consecințele tragice ale demonizării celor cu care nu ești de acord” și a promis măsuri ferme pentru combaterea violenței politice.
„Administrația mea îi va găsi pe toți cei implicați în această atrocitate, dar și pe cei care finanțează și sprijină astfel de acte, inclusiv atacurile împotriva judecătorilor și a forțelor de ordine”, a declarat președintele.