Un tribunal din Italia decide că Netflix ar putea rambursa abonaților sumele plătite în plus după creșterea prețurilor

Publicat: 08 04. 2026, 06:56
Actualizat: 08 04. 2026, 07:37

Potrivit deciziei instanței, Netflix ar fi majorat abonamentele fără a oferi un motiv justificat, condiție prevăzută de legislația italiană și de normele europene privind protecția consumatorilor. Procesul a fost inițiat de organizația italiană de protecție a consumatorilor Movimento Consumatori, mai scrie Il Post. Avocații asociației au susținut că, între 2017 și 2023, contractele Netflix permiteau modificarea prețului abonamentului fără a preciza motivele economice sau comerciale care justificau aceste creșteri.

În lipsa unei justificări clare, clauza contractuală a fost considerată „abuzivă”. Motivul este că această clauză oferea companiei un avantaj unilateral în raport cu consumatorii. Netflix a introdus ulterior o explicație detaliată în contracte abia în 2024. A menționat costuri precum producția de conținut, licențele, distribuția tehnică sau taxele administrative.

Posibile despăgubiri pentru milioane de utilizatori Netflix

Numărul exact al abonaților Netflix din Italia nu este public, însă estimările arată o creștere semnificativă în ultimii ani. Potrivit Movimento Consumatori, platforma ar fi avut aproximativ 1,9 milioane de utilizatori în 2019 și peste 5,4 milioane în 2025. În funcție de tipul abonamentului și de perioada în care acesta a fost activ, despăgubirile ar putea ajunge la câteva sute de euro pentru fiecare client. De exemplu, un abonat care a utilizat serviciul din 2017 și plătește în prezent planul premium ar putea avea dreptul la aproximativ 500 de euro despăgubiri.

Compania a anunțat că va face apel și va solicita suspendarea aplicării sentinței. Dacă judecătorii vor accepta această cerere, platforma nu va fi obligată să plătească despăgubiri până la finalizarea procesului de apel. Într-un comunicat, Netflix a susținut că politicile sale de abonament au fost „întotdeauna în conformitate cu legislația și practicile din Italia”.

Acțiune colectivă pentru abonații afectați

Dacă decizia instanței va rămâne în vigoare, abonații afectați ar putea solicita individual despăgubiri. Pentru a evita procesele individuale costisitoare, organizația Movimento Consumatori pregătește lansarea unei acțiuni colective. Asociația a anunțat că a primit deja peste 83.000 de solicitări din partea utilizatorilor interesați să participe la această procedură. Hotărârea tribunalului ar putea crea un precedent important pentru platformele digitale din Europa, în contextul în care serviciile de streaming au majorat frecvent prețurile abonamentelor în ultimii ani.