Economic

Ponta: DNA va avea un buget de 22 milioane euro. Pe site era doar o sinteză de buget, fără anexe

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) va avea anul viitor un buget de 22 milioane euro, în creştere faţă de bugetul de 20 milioane euro prevăzut pentru acest an, a anunţat premierul Victor Ponta la începutul şedinţei de vineri a Guvernului, în care este adoptat proiectul de buget pe 2015.

Ponta – Micula: E, asta e, sper ca judecătorii români să aplice legea corect, să nu dea acţiuni Petrom

Premierul Victor Ponta a afirmat că speră ca judecătorii români să aplice legea "corect" în cazul acţiunilor Petrom asupra cărora fraţii Micula au întocmit sechestru, după un proces câştigat la Curtea de Arbitraj de la Washington, arătând că aceste acţiuni nu sunt ale Finanţelor, ci ale Economiei.

Şefii de restaurante: Meniurile nu sunt cărţi, ca să trecem în ele toate informaţiile despre mâncare

Şefii de restaurante cred că obligativitatea ca meniurile din restaurante să includă informaţii privind valoarea energetică şi conţinutul de grăsimi, acizi graşi saturaţi, glucide, proteine, zaharuri şi sare este "o mare prostie, ilogică şi fără rost", care va face meniurile să arate ca nişte cărţi.

Competenţe restrânse pentru adjuncţii lui Bîlteanu de la SIF1, după ce acesta şi-a pierdut funcţiile

Consiliul de Administraţie (CA) al SIF Banat-Crişana (SIF1) a restrâns competenţele de semnătură ale directorilor generali adjuncţi ai societăţii, după ce Dragoş Bîllteanu, arestat în urma unei anchete DIICOT, a pierdut funcţiile de preşedinte al CA şi director general.

Directorul general şi directorul de creaţie de la Gucci pleacă din companie din cauza declinului vânzărilor

Directorul general al Gucci, Patrizio di Marco, şi directorul de creaţie, Frida Giannini, vor pleca din companie după 13 ani, nereuşind să oprească declinul vânzărilor brandului italian de lux care asigură jumătate din veniturile companiei Kering, relatează Financial Times.

Ponta, întrebat câţi km de autostradă s-au construit din supra-acciză: E o interpretare greşită

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, vineri, ce sumă s-a colectat în acest an din acciza suplimentară la carburant, de 7 eurocenţi, şi câţi kilometri de autostradă s-au construit pe baza acesteia, el arătând că e vorba de o ”interpretare greşită”, care e folosită ”tot timpul”.

Ponta, întrebat de ce a fost dat publicităţii bugetul, dacă nu era finalizat: Întrebaţi-l pe Vâlcov!

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, vineri, de ce a fost dat publicităţii proiectul bugetului de stat pe anul 2015 de către Ministerul de Finanţe dacă acesta nu era finalizat, fiind necesară ”introducerea datelor în sistem”, el spunând că întrebarea trebuie adresată ministrului Darius Vâlcov.

Google îşi retrage echipa de ingineri din Rusia

Gigantul american în domeniul Internetului Google a anunţat vineri că-şi va transfera toţi inginerii din Rusia, refuzând să ofere vreo explicaţie cu privire la această decizie adoptată într-un context de consolidare a controlului asupra Internetului de către autorităţile de la Moscova.

Poşta va distribui facturile E.ON Energie timp de 18 luni, pentru 18 milioane de lei

Poşta Română a redevenit, la începutul lunii decembrie, distribuitorul facturilor E.ON Energie România, contractul, valabil pentru o perioadă de 18 luni, presupunând livrarea a 2 milioane de plicuri/lună pentru 1 milion de lei/lună, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii operatorului poştal.

Tranzacţie de 43 milioane euro: Papalekas preia sediul UniCredit din Piaţa Presei

Compania Globalworth, controlată de omul de afaceri grec, Ioannis Papalekas, a preluat de la omul de afaceri Raul Doicescu clădirea de birouri UniCredit HQ din zona Piaţa Presei, în care are sediul banca UniCredit Ţiriac, tranzacţia, de 43 milioane euro, fiind avizată de Consiliul Concurenţei.

Parlamentul bulgar a aprobat contractarea unui credit de 1,5 miliarde de euro pentru finanţarea deficitului

Parlamentul bulgar a aprobat vineri contractarea unui împrumut pe şase luni de 1,5 miliarde euro de la băncile HSBC, Societe Generale, Citigroup şi UniCredit pentru co-finanţarea deficitului bugetar.

Lotul I al autostrăzii Nădlac-Arad ar putea fi deschis circulaţiei săptămâna viitoare

Lotul I al autostrăzii Nădlac-Arad, de 22 de kilometri, ar putea fi deschis circulaţiei săptămâna viitoare, în condiţiile în care lucrările la corpul şoselei au fost finalizate şi mai trebuie realizate doar şanţuri, garduri sau poduri, spun reprezentanţii constructorului.

Ialomiţianu: Bugetul pe 2015 este cârpit în grabă, dovada colapsului fiscal-bugetar

Deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu a declarat, vineri, că proiectul de buget pe 2015 este "cârpit în grabă" de Ministerul Finanţelor, fiind dovada cea mai grăitoare a incompetenţei şi a eşecului politicilor pe care le-a promovat Victor Ponta în ultimii ani şi reflectă eşecul total al guvernării PSD.

Cursul anunţat de BNR a depăşit 4,46 lei/euro şi încheie săptămâna în urcare cu peste 3 bani

Cursul anunţat de BNR a urcat vineri cu 1 ban şi a depăşit 4,46 lei pentru prima dată începând cu a doua jumătate a lunii aprilie, în timp ce creşterea săptămânală este mai mare de 3 bani, într-un context de depreciere regională, determinată de atitudinea mai precaută a investitorilor străini.

Trigranit: Vrem să reluăm dezvoltarea imobiliară în România, Bucureştiul este atractiv

Grupul TriGranit, deţinut de omul de afaceri maghiar Sandor Demjan şi implicat în dezvoltarea mai multor proiecte imobiliare din România în perioada de boom, vrea să reia investiţiile pe piaţa locală, fiind interesat de "dezvoltări de nişă" în Bucureşti.

Şedinţa de guvern pentru aprobarea bugetului, amânată după erori găsite la introducerea unor cifre. Ponta: E nevoie de introducerea datelor în sistem

Şedinţa specială de vineri a Guvernului, destinată aprobării proiectului de buget pe anul viitor, a fost reprogramată pentru ora 17.00. Guvernul a amânat şedinţa din motive tehnice legate de închiderea pe cifre a unor poziţii de filă bugetară, guvernanţii constatând, vineri dimineaţa, că "s-au strecurat" unele erori la introducerea datelor, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Cum se vor schimba etichetele produselor începând de mâine: Ingredientele alergene, trecute obligatoriu pe ambalaje şi în meniuri

Ingredientele alergene din produsele alimentare trebuie trecute obligatoriu pe etichete, în cazul produselor din magazine, şi în meniuri, la restaurante, din 13 decembrie, iar din 2016 consumatorii trebuie informaţi, în acelaşi mod, şi despre valoarea nutritivă a alimentelor.

Consiliul Fiscal: Creşterea unor venituri în bugetul pe 2015 pare supraevaluată, iar unele cheltuieli, subestimate

Consiliul Fiscal estimează că unele categorii de venit din proiectul de buget pe 2015 sunt prognozate să crească într-un ritm nejustificat de mare, că este puţin probabilă dublarea absorbţiei fondurilor UE şi că unele cheltuieli par subevaluate.

Producţia industrială a crescut în primele zece luni cu 7%

Producţia industrială a crescut în primele zece luni cu 7% ca serie brută şi cu 8% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în octombrie avansul ajustat fiind de 0,5% faţă de luna precedentă şi de 3% comparativ cu octombrie 2013, potrivit INS.

Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat legea finanţelor pentru 2015, evitând paralizia federală

Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a adoptat joi legea finanţelor pentru 2015, cu mai puţin de trei ore înainte de termenul-limită, îndepărtând astfel riscul unei paralizii federale.

Percheziţii la CNADNR şi la Direcţii de Drumuri şi Poduri, într-un dosar de corupţie. Ancheta vizează contracte pentru repararea unor maşini

Procurorii DNA fac, vineri, 30 de percheziţii în Bucureşti şi şase judeţe, la CNADNR, la Direcţii de Drumuri şi Poduri şi la firme, într-un dosar în care sunt vizate mai multe persoane care în perioada 2008-2014 ar fi comis fapte asimilate celor de corupţie.

Dan Besciu şi alţi trei oameni de afaceri, arestaţi la domiciliu în dosarul de evaziune şi delapidare

Dan Besciu, asociat şi administrator la Euroconstruct 98 Trading, Josef Hornegger, Alexandru Horpos şi Vlad Ionel Vameşu au fost arestaţi la domiciliu, decizia fiind luată de instanţa supremă, în dosarul de evaziune, spălare de bani şi delapidare cu un prejudiciu de aproximativ 34 de milioane de lei.

Carabulea şi afiliaţii săi vor să vândă pachetul majoritar de acţiuni la Banca Comercială Carpatica

Acţionarii care deţin pachetul majoritar la Banca Comercială Carpatica, omul de afaceri Ilie Carabulea şi părţile afiliate, au anunţat decizia de a vinde participaţiile, iar ceilalţi acţionari vor aproba fie fuziunea cu Nextebank, fie majorarea capitalului instituţiei de credit.

CONFERINŢA „Mediafax Talks about Brewing and Economy”: Principalele declaraţii de la eveniment

Ministrul Agriculturii Daniel Constantin, oficiali din Ministerul Economiei şi analişti economici au participat, joi, la conferinţa "Mediafax Talks about Brewing and Economy".

CONFERINŢA MEDIAFAX – Constantin: Bugetul pe 2015 permite să realizăm ce am stabilit cu fermierii, inclusiv plata motorinei

Bugetul pentru anul viitor permite Ministerului Agriculturii să realizeze obiectivele stabilite cu fermierii, inclusiv plata subvenţiei la motorină pe ultimul trimestru din acest an şi pe primele trei trimestre din 2014, a declarat joi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

CONFERINŢA MEDIAFAX: Consumul de produse cumpărate pentru acasă a crescut la şase luni cu 2%, la alimente peste medie

Consumul de produse cumpărate şi consumate acasă a crescut în primele şase luni cu 2%, cel mai mare avans fiind înregistrat la alimente, de 6%, în timp ce la produsele de îngrijire personală a fost consemnată o scădere cu 2%, potrivit unui studiu GfK.

Blaga: Cea mai mare problemă a bugetului pe 2015 sunt sumele alocate pentru investiţii

Co-preşedintele PNL, Vasile Blaga, a declarat joi că principala problemă a proiectului bugetului de stat pe 2015, iniţiat de Guvern, vizează suma alocată pentru investiţii, în special cea pentru proiecte de infrastructură şi construirea de autostrăzi.

Microsoft acceptă bitcoin pentru plata jocurilor şi a aplicaţiilor

Microsoft a devenit cea mai mare companie din lume care sprijină tranzacţiile cu bitcoin, după introducerea în această săptămână a unei opţiuni prin care clienţii pot folosi moneda virtuală pentru a cumpăra aplicaţii, jocuri şi muzică de pe platformele digitale ale companiei.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Secretar de stat: Ne dorim ca turiştii să simtă reducerea TVA şi hotelierii să scadă tarifele cu 10%

Autorităţile din turism vor ca scăderea TVA pentru pachetele de turism de la 24% la 9% să "se vadă"şi în buzunarele turiştilor şi hotelierii să reducă de anul viitor tarifele cu 10%.

Oraşul Detroit a ieşit în mod oficial din faliment

Oraşul Detroit, considerat capitala americană a producătorilor auto, a ieşit oficial din faliment, după aproape un an şi jumătate, administrarea municipalităţii revenind primarului şi consiliului local.

Punctele fierbinţi ale negocierilor pentru Guvernul Ponta 4: Ministerul Finanţelor şi numărul de vicepremieri

Negocierile privind viitoarea structură a Guvernului Ponta 4 sunt, la această oră, în plină desfăşurare, printre punctele fierbinţi numărându-se preluarea Ministerului de Finanţe, dar şi numărul de vicepremieri, potrivit unor surse apropiate discuţiilor.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Constantin: Reducerea TVA la carne rămâne un obiectiv al Guvernului pentru anul 2015

Reducerea TVA la carne şi produse din carne rămâne un obiectiv al Guvernului pentru anul 2015, în măsura în care veniturile bugetare o vor permite, a declarat joi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la conferinţa Mediafax Talks about Brewing and Economy.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Daniel Constantin: Industria berii importă cel mai puţin şi supravieţuieşte, deşi acciza s-a majorat cu 50% în ultimii ani – VIDEO

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, joi, la conferinţa “Mediafax Talks about Brewing and Economy”, că industria berii este sectorul care importă cel mai puţin, supravieţuieşte şi se menţine la un nivel bun, deşi acciza s-a mărit cu 50% în ultimii ani.

Ucraina are nevoie de o conferinţă internaţională a donatorilor, pentru a supravieţui

Ucraina are nevoie de o conferinţă internaţională a donatorilor pentru a-şi asigura asistenţa financiară necesară evitării intrării în incapacitate de plată, a declarat joi premierul Arseni Iaţeniuk, relatează Sputnik.

Licitaţii pentru licenţele de televiziune digitală nealocate, printre acţiunile ANCOM în 2015

Organizarea licitaţiilor pentru licenţele de TV digitală rămase nealocate şi pentru spectrul radio în frecvenţele de 3,4-3,8 GHz destinat transmisiilor de date sunt două dintre obiectivele planului de acţiuni în 2015 al autorităţii de reglementare în comunicaţii (ANCOM).

Australia oferă cărbune Ucrainei pentru a contracara suspendarea livrărilor de către Rusia

Australia este pregătită să livreze Ucrainei cărbune şi uraniu pentru a suplini scăderea rezervelor statului est european în urma conflictului cu Rusia, declin care a contribuit la creşterea numărului de pene de curent pe teritoriul ucrainian, a declarat joi premierul australian Tony Abbott.

CONFERINŢA MEDIAFAX: Creşterea cu 16% a accizei la bere, factorul cheie pentru scăderea cu 10% a pieţei berii

Un studiu al firmei de cercetare Regioplan arată că presiunea fiscală pe piaţa berii instalată la începutul anului trecut odată cu creşterea cu 16% în lei a nivelului accizei a reprezentat factorul determinant pentru contracţia cu 10% a pieţei berii, potrivit asociaţiei Berarii României.

Vâlcov: Bugetul cuprinde creşteri pentru domeniile educaţie, sănătate, apărare şi infrastructură

Fondurile publice totale alocate pentru 2015 pentru domeniile educaţiei, sănătăţii, apărării şi infrastructurii sunt mai mari faţă de acest an, a declarat ministrul Bugetului, Darius Vâlcov, deşi în unele cazuri ministerele de resort au primit mai puţini bani de la bugetul de stat.

Flanco a deschis 11 magazine în acest an şi a ajuns la o reţea de 89 de unităţi

Retailerul electro-IT Flanco a deschis două magazine noi în Capitală, Flanco Valea Oltului şi Flanco Drumul Taberei, în urma unor investiţii de 340.000 de euro, şi încheie astfel anul 2014 cu 11 unităţi noi şi o reţea totală de 89 de magazine, a anunţat compania.

Banca centrală a Rusiei a crescut dobânda cheie cu 1 punct procentual, la 10,5%

Banca centrală a Rusiei a crescut joi dobânda cheie cu 1 punct procentual, la 10,5%, în încercarea de a limita deprecierea rublei, însă moneda rusă a continuat să scadă şi după anunţul băncii centrale, pe fondul temerilor că această măsură nu va fi suficientă.