Video Jurnal din Madrid. Vârful epidemiei a fost depăşit în Spania, iar lumea se mai relaxează. Gelu Vlaşin: „Încet-încet, oamenii revin la muncă”

  • Spania a anunţat că a depăşit vârful epidemiei şi urmează o ieşire treptată din carantină
  • „Lumea se mai relaxează. Încet-încet, oamenii revin la muncă. Nu s-a ridicat alerta sanitară din Spania, dar e o carantină mai lejeră”, spune Gelu Vlaşin
  • „De trei zile, continuă să scadă numărul de contagiaţi şi de morţi”, mai adaugă acesta.
5185 afişări

Spania, una dintre ţările cele mai afectate de pandemie, se pregăteşte de viaţa normală. Restricţiile economice vor fi relaxate după sărbătorile de Paşte, iar oamenii vor putea reveni, încet-încet, la muncă. Gelu Vlaşin, românul izolat la Madrid, povesteşte cum vor autorităţile să facă acest lucru.

„Vin cu veşti bune din Spania. Guvernul spaniol a decis ca începând de luni, sau de marţi, în funcţie de zonă, ca sectoarele neesenţiale de muncă să îşi reînceapă activitatea. Încet-încet, progresiv, oamenii merg din nou la muncă. E adevărat, cu recomandarea să se poarte măşti. În staţiile de metrou vor fi distribuite măşti celor care merg la muncă. De fapt nu s-a ridicat situaţia de alertă sanitară din Spania, carantina continuă, dar numai pentru anumite categorii”, afirmă românul.

„Copiii rămân acasă, cei care lucrează în sectoarele productive merg în continuare la serviciu, cum s-a întâmplat şi până acum, dar iată, încep să se reîncorporeze în muncă cei care erau în sectoarele neesenţiale. O carantină mai lejeră, cum s-a întâmplat acum două săptămâni de zile. E adevărat că şi datele statistice în Spania sunt încurajatoare. De trei zile continuă să scadă numărul de contagiaţi şi de morţi şi de internări la terapie intensivă”, continuă Gelu Vlaşin.

„De asemenea, sunt aproape 60.000 de persoane care au fost vindecate”, a adăugat acesta.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici